2016
Vârstnicul Weatherford T. Clayton
Mai 2016


Vârstnicul Weatherford T. Clayton

Autoritate generală-Cei Şaptezeci

Vârstnicul Weatherford T. Clayton este extrem de recunoscător pentru ocazia de a sluji. Lucrarea Domnului este o prioritate pentru dânsul. Simte o mare dragoste pentru oameni şi are legături puternice cu membrii familiei sale.

„Datorită Evangheliei lui Isus Hristos, noi ne putem aduna cu toţii acasă”, a spus vârstnicul Clayton. „Familia mea a simţit influenţa celor care nu mai sunt cu noi. Ei sunt la fel de reali precum cei care sunt prezenţi.”

Năcut în California, S.U.A., în data de 1 martie 1952, în familia lui Whitney Clayton jr. şi Elizabeth Touchstone Clayton, vârstnicul Clayton a dobândit în tinereţea sa o mărturie puternică despre învăţământul de acasă. Datorită eforturilor unui învăţător de acasă, el, la vârsta de 12 ani, şi familia sa au acceptat legămintele sacre ale Evangheliei şi au fost pecetluiţi în Templul Salt Lake în anul 1964 de către, pe atunci, vârstnicul Harold B. Lee, din Cvorumul Celor Doisprezece Apostoli.

Gândindu-se la moduri prin care Domnul l-a pregătit să slujească, vârstnicul Clayton a spus că a fost adesea inspirat de exemplul altora: „I-am văzut pe prietenii mei şi pe membrii familiei mele dedicându-şi vieţile Domnului şi găsind bucurie în slujirea pe care i-au oferit-o lui Dumnezeu”.

După ce a slujit în Misiunea din Canada în care se vorbea limba franceză, dânsul s-a înscris la Universitatea Utah, unde a cunoscut-o pe Lisa Thomas. S-au căsătorit în data de 16 martie 1976 în Templul Salt Lake. Dânşii au cinci copii.

Vârstnicul Clayton a dobândit o diplomă în psihologie şi şi-a încheiat studiile medicale la Universitatea Utah. A lucrat pe cont propriu ca medic obstetrician-ginecolog din anul 1985 până în 2013, înainte de chemarea sa în calitate de preşedinte al Misiunii Toronto, Canada.

A slujit în calitate de conducător al muncii misionare din episcopie, învăţător al clasei de Doctrină a Evangheliei, preşedinte al Tinerilor Băieţi, consultant în istoria familiei, învăţător la Şcoala de duminica pentru tineri, episcop, înalt consilier, consilier în preşedinţia ţăruşului şi preşedinte de ţăruş.