2016
Să împărtăşim bucuria eternă
august 2016


tineri

Să împărtăşim bucuria eternă

Unul dintre cele mai bune lucruri cu privire la Evanghelie este cunoaşterea planului salvării. Noi avem ocazia minunată de a fi cu familia noastră pentru eternitate. Această cunoaştere ne ajută să avem speranţă atunci când ne simţim copleşiţi de lume. Preşedintele Eyring ne învaţă: „Tatăl nostru Ceresc iubitor cunoaşte ce este în inima noastră. Scopul Său este de a ne oferi bucurie (vezi 2 Nefi 2:25). Şi, astfel, a oferit darul Fiului Său pentru a face posibil ca bucuria legăturilor de familie să continue pentru totdeauna… Este un dar pe care fiecare copil a lui Dumnezeu, care vine în această lume, îl poate revendica”.

Această binecuvântare este disponibilă acelora care trăiesc acum şi acelora care au murit – dar numai cu ajutorul nostru. Strămoşii noştri se află în lumea spiritelor acum, aşteptând ca noi să le pregătim numele pentru ca rânduielile din templu să fie făcute pentru ei. Dar, uneori, este greu să facem munca pentru ei. Poate suntem prea ocupaţi sau poate locuim prea departe de templu pentru a merge foarte des.

Din fericire, există alte moduri prin care îi putem ajuta pe strămoşii noştri, cum ar fi să facem munca de istorie a familiei, indexarea sau să avem grijă de fraţii noştri în timp ce părinţii merg la templu. Ajutând, noi Îl slujim pe Domnul şi aducem speranţa de a avea familii eterne celor care se află de partea cealaltă a vălului.