O schimbare continuă în inimă

Să ne gândim la numeroasele adevăruri mărețe pe care Tatăl Ceresc le-a făcut cunoscute copiilor Săi începând de la restaurarea Evangheliei, mai ales la revelațiile primite în ultimii ani.

Aș dori să cugetăm o clipă la toate binecuvântările asociate acestor revelații. Când ne gândim la acestea, nu avem sentimente de recunoștință și de dragoste în legătură cu toată îndrumarea pe care o primim de la profeții noștri din această ultimă dispensație?

Am simțit noi o schimbare în inimă datorită acestor revelații?

Salvatorul ne inspiră cu adevărat să ne întărim credința în El, să facem legăminte și să rămânem pe calea uceniciei.

Revelațiile pe care le-am primit sunt un memento pentru noi, toți, să ne ridicăm, să ajutăm și să slujim într-un mod mai bun și mai sfânt.

Când ne concentrăm asupra acestor revelații, faptul de a ne pocăi și de a deveni slujitori adevărați și instrumente adevărate în mâinile Domnului devine o prioritate. Drept consecință a faptului de a-l urma pe profetul nostru și de a pune în practică aceste adevăruri, ne convertim căminele în sanctuare ale credinței și în centre de învățare a Evangheliei¹ în care Domnul devine Învățătorul nostru.

Sunt etern recunoscător celor care i-au slujit și i-au împărtășit Evanghelia restaurată soției mele într-un mod natural, când ea avea 14 ani. Ea a acceptat invitația de a-L urma pe Hristos și a fost botezată în Málaga, Spania.

Slujindu-i-se de prietenii ei, care au ajutat-o în tinerețe să se apropie de Hristos, ea a învățat că faptul de a sluji altora face parte din procesul nostru personal de pocăință. Este modul în care ne întoarcem inima către Dumnezeu și către copiii Săi. După câțiva ani de la botezul ei, s-a dus singură la templul din Elveția pentru a sluji celor aflați de partea cealaltă a vălului. Atunci ne-am întâlnit în Zollikofen și acesta este, de asemenea, locul în care am fost pecetluiți pentru timp și eternitate.

Ca familie, ne simțim privilegiați că avem ocazia de a trăi în această dispensație entuziasmantă, când, împreună, în căminul nostru, ne străduim să „facem mai bine și să fim mai buni decât am făcut și am fost vreodată”².

Noi toți, indiferent de situația personală, dacă suntem căsătoriți, necăsătoriți sau divorțați, văduve sau văduvi sau dacă ne găsim în orice fel de circumstanțe dificile, ne putem pocăi și-L putem urma pe Hristos. Pocăința adevărată se concentrează asupra lui Hristos și asupra puterii Sale mântuitoare. Este ceva personal, între El și noi.

Așa cum Domnul îi vorbește profetului nostru, tot așa El ne vorbește și nouă și ne vindecă în mod individual. El ne arată calea și ne ușurează poverile, dacă-I dăm ascultare, dacă ne întoarcem la El, dacă-L urmăm și alegem să ne pocăim.

Când facem aceasta și acceptăm ispășirea lui Hristos, începem să ne întoarcem la Domnul având o inimă mai frântă și un spirit mai smerit. Acest lucru înseamnă convertire. Un suflet pocăit este un suflet convertit, iar un suflet convertit este un suflet pocăit.³

Pocăința este procesul Domnului prin care creștem spiritual și dobândim bucurie – bucuria mântuirii în El.⁴ El dorește ca noi să ne schimbăm – să devenim mai puțin asemenea omului firesc⁵ și mai mult așa cum este El⁶.

Rugăciunea, studiul scripturilor, seara în familie și „Vino și urmează-Mă” sunt elemente fundamentale în vederea creării unui mediu care ne invită să ne pocăim și să avem parte de bucurie și fericire trainice.

Aceste acțiuni deschid poarta Cerului pentru a se revărsa revelația personală și dorința de pocăire zilnică. Nu doar că vom alege, pur și simplu, să nu mai comitem un păcat major, dar vom începe, de asemenea, o călătorie personală pentru a finaliza schimbarea mentalității. Când facem din Salvator personajul principal al vieții noastre, începem un proces de finalizare a schimbării din inimă. Fie ca Domnul să ne binecuvânteze și să ne ajute, cu mărturia Duhului Sfânt, să ne primim propria confirmare despre revelațiile Domnului date în aceste zile din urmă, să ne pocăim și să-L urmăm!