Mesaj din partea conducerii zonei
Să simțim și să urmăm Spiritul – să învățăm despre ceea ce simțim
Când eram misionar, am aflat, pentru prima dată, cum este să simți Spiritul având încredere. Nu că nu aș fi simțit Spiritul înainte, ci, pur și simplu, nu am știut cu adevărat că Îl simțeam. Chiar și înainte de a mă alătura Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, îmi aduc aminte de sentimente de la Duhul Sfânt care au fost prezente în viața mea. Spiritul a încercat să mă influențeze prin sentimente care păreau să aibă legătură cu alți îndrumători familiari, cum ar fi conștiința mea. Deși păreau similare, am putut simți că sentimentele de la Spirit nu erau conștiința mea, însă, asemenea conștiinței mele, sentimentele de la Spirit puteau fi înăbușite, în mod subtil și ușor, de concurență.
În pofida a ceea ce nu știam atunci despre sentimentele de la Spirit, am ajuns să învăț să încep să mă încred în aceste sentimente pe măsură ce veneau. Îmi aduc aminte că acele sentimente m-au ajutat să mă hotărăsc să mă alătur Bisericii și mi-au oferit energie pentru a sluji altora, încurajare pentru a mă pocăi și entuziasm pe măsură ce am învățat adevărul și am recunoscut bunătatea în viață. Aceste sentimente mi-au confirmat că Evanghelia lui Isus Hristos m-a făcut fericit într-un mod foarte important și eu am dorit ca aceasta să facă parte din viața mea și a celor pe care îi iubesc.
Pentru că nu-mi puteam descrie sentimentele cu expresia „inima [mea arzând în mine]”1 și pentru că nu am simțit că sentimentele blânde din inima mea corespundeau declarațiilor autoritare și înflăcărate pe care le auzeam de la mulți sfinți în cadrul adunărilor de post și mărturii, am ajuns la concluzia că nu aveam convingerea promisă care venea din cer. Cu cât mă comparam mai mult cu alții, cu atât mai nesemnificativ părea ceea ce eu trăiam. Deși eram recunoscător că aveam acele sentimente îndrumătoare de încredere, nu ajunsesem să am încredere că acele sentimente blânde erau sentimentele promise de la Duhul Sfânt.
În calitate de misionar, am învățat aproape zilnic de la alții a căror viață avea întrețesută în ea îndrumarea Spiritului. Acela a fost momentul în care scrierile lui Pavel mi-au oferit claritate. Mi-am dat seama că, atunci când Pavel vorbea despre „roada Duhului”, el vorbea despre acea parte a Spiritului de care noi avem parte – la urma urmei, gustăm rodul. El a încercat să împărtășească ce gust aveau pentru el sentimentele de la Spirit. El ne-a învățat că „roada Duhului… este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”2. Nu aș putea să descriu gustul unui rod folosind unul sau două cuvinte. La fel a fost și cu descrierea lui Pavel cu privire la rodul Spiritului, el a descris diversitatea de „gusturi” pe care le-a perceput când a simțit Spiritul Domnului. Ele erau gusturi care erau prezente și printre sentimentele mele. Acest lucru mi-a adus confirmare, înțelegere și încredere. Dacă Pavel a primit îndrumare de la Spirit, la fel am primit și eu!
Poate că experiența pe care eu o trăiam în legătură cu rodul Spiritului avea gusturi diferite special pentru mine față de ceea ce trăiau alții, însă ambele erau valabile. Nu am gustat pentru ca alții să se poată bucura, iar gusturile de care ei aveau parte nu erau pentru mine. Fiecare gustăm pentru binele personal și propria îndrumare.
De atunci, am încercat să încurajez și să urmez cu atenție aceste sentimente îndrumătoare de la Spirit. Ele mă mențin întotdeauna pe cărările mai fericite ale vieții.3 Experiența pe care am trăit-o îmi confirmă că, atunci când se pare că abia dacă am simțit ceva care să ne ajute să urmăm, acel abia încă este suficient și noi încă putem să alegem să urmăm!
În încercarea noastră de a atrage mai multă îndrumare divină în viața noastră, putem să urmăm învățătura încurajatoare a președintelui Nelson: „Nimic nu deschide cerurile cum o face combinația de puritate sporită, supunere exactă, căutarea cu sinceritate, ospătarea zilnică din cuvintele lui Hristos din Cartea lui Mormon și timpul constant alocat templului și lucrării de întocmire a istoriei familiei”4.