2021
Isus Hristos ne-a salvat de păcat și de moarte
aprilie 2021


„Isus Hristos ne-a salvat de păcat și de moarte”, Liahona, aprilie 2021

Mesaj lunar din revista Liahona, aprilie 2021

Isus Hristos ne-a salvat de păcat și de moarte

Datorită sacrificiului Său, noi, toți, avem ocazia de a găsi pace și bucurie eterne.

Imagine
Cina cea de taină

Hristos creând Pământul, de Robert T. Barrett

Facem referire la Isus Hristos numindu-L Salvatorul nostru. Aceasta deoarece El a plătit prețul pentru păcatele noastre și a biruit puterea morții. El ne-a salvat! Sacrificiul Său pentru noi, numit ispășire, este cel mai important eveniment care a avut loc vreodată. Datorită Lui, moartea nu este sfârșitul. Datorită Lui, putem fi iertați de păcatele noastre, putem deveni din nou curați și putem deveni mai buni în fiecare zi.

Isus Hristos a fost Primul Născut

Înainte să venim pe pământ, am trăit alături de Părinții noștri Cerești. În calitate de Primul Născut, Isus Hristos a ajutat la crearea acestei lumi frumoase. El a fost ales să fie Salvatorul nostru și a fost de acord să Se nască pe pământ, astfel încât să poată oferi un exemplu perfect, să propovăduiască Evanghelia Sa și să realizeze ispășirea pentru noi.

Imagine
Isus Hristos rugându-Se în Ghetsimani

O, Tatăl Meu, de Simon Dewey

Isus Hristos a plătit pentru păcatele noastre

Când Isus a știut că avea să moară în curând, S-a dus într-o grădină, numită Ghetsimani, pentru a Se ruga. În timpul acelei rugăciuni, El a început să plătească prețul pentru păcatele noastre. El a suferit de bunăvoie, pentru ca noi să nu trebuiască să suferim, dacă ne pocăim. Pe măsură ce renunțăm la păcatele noastre și Îl urmăm, în schimb, pe Salvator, putem găsi iertare și vindecare. Datorită celor trăite în Ghetsimani, Isus înțelege exact cum este să fie în pielea fiecăruia dintre noi. El a simțit toate întristările, bolile și durerile noastre. Aceasta este prima parte a ispășirii.

Imagine
înmormântarea lui Hristos

Înmormântarea lui Hristos, de Carl Heinrich Bloch

Isus Hristos a biruit moartea

După rugăciunea Sa în Ghetsimani, Isus a fost trădat, întemnițat și condamnat la moarte prin răstignire. Deși era atotputernic, Isus a permis să moară pe cruce. Ucenicii Săi au pus, cu dragoste, trupul Său într-un mormânt. Ei nu au înțeles că, deși trupul Său era mort, spiritul Său era în viață în lumea spiritelor. Trei zile mai târziu, Isus a înviat și i-a vizitat, dovedind că a putut învinge moartea. Acest lucru a dus la finalizarea ispășirii. Deoarece Isus a înviat, fiecare dintre noi va trăi din nou după ce va muri.

Imagine
Hristos și Maria la mormânt

El trăiește, de Simon Dewey

Însemnătatea Crăciunului și a Paștelui

Majoritatea oamenilor respectă două sărbători care ne ajută să ne amintim de ispășirea lui Isus Hristos. În timpul Crăciunului, ne aducem aminte, cu recunoștință, că Isus a fost dispus să accepte misiunea de a veni pe pământ, deși acest lucru includea suferința Sa și moartea Sa pentru noi. De Paște, sărbătorim victoria Salvatorului asupra păcatului și a morții, ceea ce ne oferă speranță într-un viitor etern, plin de bucurie.

Imagine
Hristos chemându-i pe Petru și Andrei

Hristos chemându-i pe Petru și Andrei, de James Taylor Harwood

Ce spun scripturile despre ispășirea Salvatorului?

Deoarece Isus ne cunoaște în mod perfect, El ne poate „[ajuta]” sau sprijini (vedeți Alma 7:11-12).

Salvatorul ne înțelege întristările și durerile (vedeți Isaia 53:2-5).

Dumnezeu L-a trimis pe Isus să ne salveze, deoarece Dumnezeu ne iubește pe fiecare dintre noi (vedeți Ioan 3:16-17).

Isus S-a rugat pentru ucenicii Săi, inclusiv pentru noi, să fim protejați de rău și să fim una cu El și cu Tatăl Ceresc (vedeți Ioan 17).

Salvatorul nostru ne invită să Îl urmăm și să ne întoarcem în prezența Sa (vedeți Doctrină și legăminte 19:16-19, 23-24; 132:23).