Cel mai măreț și mai prețios dar

În fiecare an, în perioada Crăciunului, începem să ne gândim la daruri. Unii se gândesc cu nerăbdare și bucurie la ce ar putea dărui și ce surpriză plăcută ar putea face cuiva. Pentru alții, această tradiție anuală se situează mai mult în categoria lucrurilor stresante. În familia noastră, soția mea are în ADN-ul ei bucuria de a dărui iar eu sunt cel care, de obicei, consideră că este greu să găsești ceva însemnat și prețios. M-am gândit de ce se întâmplă astfel. Deși există mulți factori care pot fi menționați, inclusiv personalitatea și preferințele diferite, vă ofer un indicator care ar putea să ne ajute pe toți să înțelegem când este însemnat un dar, atât pentru cel care dăruiește, cât și pentru cel care primește.

Salvatorul ne-a învățat: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei…”¹. Ioan a scris: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”². Noi știm că cel mai măreț și mai prețios dar făcut vreodată a fost darul ispășirii lui Isus Hristos făcut atât de Tatăl, cât și de Fiul. Datorită darului Lor, moartea nu are bold și mormântul nu are biruință³. Datorită ispășirii lui Hristos, ispășirea, mântuirea, salvarea eternă și exaltarea pot fi ale întregii omeniri – chiar a tuturor celor care doresc.⁴

Suntem atrași de aceste daruri pentru valoarea lor personală nepieritoare. Totuși, faptul de a știi că ele au fost oferite din dragoste divină sinceră depășește orice imaginație posibilă. Gândiți-vă la acest lucru: Salvatorul vă iubește atât de mult, încât El Își dă cu adevărat viața pentru dumneavoastră. Tatăl dumneavoastră Ceresc vă iubește atât de mult, încât El, de bunăvoie, L-a dat pe Singurul Său Fiu Născut pentru dumneavoastră. Când vom începe să înțelegem aceste adevăruri mărețe, aceeași dragoste ne va umple inimile, astfel încât, cu recunoștință profundă, vom dori să cântăm:

Eu mă minunez de măreața Sa dragoste, Și mă înfior la gândul că a suferit, Pentru mine, un păcătos, în chin S-a jertfit. Cât e de minunat, ce mult m-a ocrotit,/ Pentru mine-a murit! Cât e de minunat, ce mult m-a iubit!⁵

Știind cât de nepăsător, răzvrătit și mândru pot fi câteodată, mă minunez că, cu toate acestea, Dumnezeu îmi arată atâta milă și devotament. Cum pot să-mi arăt recunoștința față de El?

Înainte de toate, să primim, în mod conștient, darul: „Pentru că la ce îi servește unui om dacă i se acordă un dar și el nu primește darul? Iată, el nu se bucură de ceea ce i se dă lui, nici de acela care îi dă darul”⁶. Noi primim darul și îl îmbrățișăm pe cel care îl dăruiește arătând recunoștința noastră prin bucurie și dragoste. „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu”⁷, a poruncit Salvatorul; și „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”⁸.

În al doilea rând, să învățăm de la Salvatorul nostru. Bucuria noastră pentru darul Său incomprehensibil se va multiplica atunci când îl vom împărtăși cu dragoste și compasiune. Când slujim altora, împărtășim cu adevărat mesajul lui Hristos care a spus: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”⁹.

Mă rog ca, în această perioadă a Crăciunului, noi, toți, să ne rugăm cu intenție adevărată ca Domnul să ne trimită, în săptămânile și lunile care urmează, prilejuri de a iubi mai mult, de a împărtăși mai mult și a invita mai mulți dintre frații și surorile noastre să primească cel mai măreț și mai prețios dar al Salvatorului nostru. Darul Său ne va umple inima cu bucurie nespus de mare, pentru că este de dorit, pentru a ne face fericiți.¹⁰