2023
Fratele Michael T. Nelson
Mai 2023


„Fratele Michael T. Nelson”, Liahona, mai 2023.

Fratele Michael T. Nelson

al doilea consilier în Președinția generală a Tinerilor Băieți

Timpul pe care l-a petrecut în calitate de președinte de misiune i-a confirmat fratelui Michael T. Nelson că predarea principiilor corecte generației care se ridică și, apoi, faptul de a-i acorda încredere duc la obținerea celor mai bune rezultate – atât în ceea ce privește munca misionară, cât și viața fiecărui misionar în parte.

„Cel mai important lucru este încrederea. Am învățat să avem încredere în ei”, a spus dânsul despre faptul de a lucra cu misionari cu timp deplin în Misiunea San Bernardino, California, unde soții Nelson au slujit în calitate de conducători ai misiunii din anul 1998 până în anul 2001.

Fratele Nelson spune că învățarea – și a le oferi tinerilor ocazia de a conduce – a rămas o parte integrantă a slujirii sale în Biserică și va continua să fie în noua sa chemare în cadrul Președinției generale a Tinerilor Băieți. În ultimii trei ani, fratele Nelson a slujit în calitate de secretar executiv al Președinției generale a Tinerilor Băieți. Timp de doi ani înainte de aceasta, dânsul a slujit în calitate de membru a ceea ce este acum Consiliul consultativ general al Tinerilor Băieți.

Michael Terry Nelson s-a născut în data de 10 iunie 1956 în orașul Salt Lake, Utah, S.U.A., avându-i ca părinți pe Monte Cannon și Viola Eliza Nelson și a crescut în zona Salt Lake. După ce a slujit în Misiunea Santiago, Chile, dânsul a studiat comunicări organizaționale la Universitatea Brigham Young și la Universitatea Utah. În anul 1982, s-a căsătorit cu Barbara Fluckiger în Templul Jordan River. Familia Nelson a locuit în Sandy, Utah, înainte de a se muta în Wallsburg, Utah. Dânșii au nouă copii.

Fratele Nelson este director financiar al unei companii comerciale, imobiliare și de investiții. Familia Nelson, inclusiv doi copii care locuiesc acasă, administrează, de asemenea, o mică fermă pe proprietatea casei lor. Faptul de a fi activi și de a petrece timp în aer liber trebuie să fie important pentru tinerii din Biserică, spune fratele Nelson, așa cum a fost și pentru familia sa.

Fratele Nelson a slujit în calitate de președinte de țăruș, consilier într-o președinție de țăruș, secretar executiv la nivel de țăruș, episcop și președinte al Tinerilor Băieți la nivel de episcopie și țăruș. În anul 1997, dânsul a ajutat la strângerea de fonduri, înscrierea și partea logistică a caravanei de cărucioare care a refăcut călătoria primei companii către valea Salt Lake cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la această călătorie.