Îmi schimb modul de a dobândi o mărturie

Oricine privea din exterior m-ar fi numit „activă” în Biserică, dar eu tot nu știam dacă Biserica este adevărată. Dar doream să știu.

Așadar, am hotărât să slujesc în misiune. Am presupus greșit că, în calitate de misionară, urma să am, în mod automat, mai multe șanse să primesc răspunsuri de la Dumnezeu. Încă nu mă străduiam prea mult să mă rog sau să studiez, dar, curând, am avut însărcinarea mea.

La începutul misiunii mele, mi-a fost greu să simt Spiritul în timp ce mă pregăteam online în timpul pandemiei, deoarece efortul meu era lipsit de entuziasm. Dar, apoi, am ajuns în persoană la centrul de pregătire a misionarilor. Timpul petrecut acolo a fost cea mai spirituală experiență din viața mea. A fost prima dată când am avut o sămânță simplă de credință care era reală.

În cele din urmă, mi-a fost greu să intru în câmpul misiunii. Am simțit că mica mărturie pe care o dobândisem s-a pierdut.

Într-o zi plângeam și, apoi, mi-a venit o amintire în minte. Tatăl meu obișnuia să mă întrebe cum a fost ziua mea la școală și spuneam mereu că a fost plictisitoare. Și el spunea: „Ei bine, aceasta pentru că ai făcut-o plictisitoare. Dacă dorești ca școala să fie distractivă, fă-o distractivă”. Mi-am dat seama că puteam fie să profit din plin de timpul petrecut în misiune învățând și progresând, fie să fiu nefericită.

Așadar, m-am rugat cu mai multă sinceritate ca niciodată să-I spun Tatălui Ceresc că voi încerca să-mi schimb atitudinea. După aceea, am fost motivată să mă strădui mai mult. Am început să studiez, să mă rog și să cuget cu adevărat și, cu timpul, acea rază de mărturie a revenit – și a continuat să crească. Eram mai puțin dezamăgită și am început să găsesc bucurie în Evanghelie.

Când sunteți dezamăgiți pentru că simțiți că credința dumneavoastră nu crește, vă puteți întreba dacă Dumnezeu este acolo și dacă Îi pasă. Dar am învățat că El este întotdeauna cu noi și ne va ajuta să ne întărim credința și mărturia dacă ne asumăm responsabilitatea și depunem efort (vedeți Moroni 10:4).

Vârstnicul Robert D. Hales (1932-2017), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Deși pare să nu existe o formulă exactă prin care fiecare dintre noi primește o mărturie, se pare că există un tipar”¹ evident. Acest tipar include dorința sinceră de a cunoaște adevărul, de a ne ruga, de a fi dornici să slujim acolo unde suntem chemați, de a ne strădui să fim supuși, de a studia scripturile și de a le pune în practică în viața noastră și de a avea o atitudine de umilință.

Nu puteam niciodată să-mi întăresc credința fără să-mi schimb atitudinea, fără să urmez acest tipar și fără să am din toată inima o legătură cu Tatăl Ceresc și Isus Hristos. Când am făcut acele schimbări, am început să primesc răspunsuri și să cred în adevăruri.

Sora Rebecca L. Craven, a doua consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete, a spus recent: „A fi ucenic al lui Isus Hristos implică mai mult decât a spera sau a crede… Necesită să facem ceva”². Am învățat eu însămi că acest lucru este adevărat: ceea ce investesc în Evanghelie este ceea ce primesc.

Pentru privitori, nivelul meu de activitate în Biserică arată, probabil, la fel cum a arătat întotdeauna. Dar, în inimă, mi-am schimbat devotamentul față de Evanghelie. Și aceasta a făcut ca totul să se schimbe.