Hrăniți-vă sufletul rugându-vă frecvent

În timp ce profetul Enos vâna animale sălbatice în pădure, el s-a gândit la „cuvintele pe care [le auzise] deseori spuse de tatăl [său] despre viața veșnică și despre bucuria sfinților”. Aceste cuvinte „au coborât adânc în inima [lui]” (Enos 1:3).

Deoarece Enos se afla în această stare spirituală, el a simțit o nevoie puternică: „Sufletul meu flămânzea”, a spus el (Enos 1:4, subliniere adăugată).

Ce a făcut Enos când a simțit această foame spirituală, această nevoie de hrană spirituală? „Am îngenuncheat înaintea Făcătorului meu”, a spus el, „și am strigat către El în rugăciune fierbinte și implorare pentru sufletul meu” (Enos 1:4).

Foamea spirituală a lui Enos a fost atât de mare, încât s-a rugat „cât [a fost] ziua de lungă… iar atunci când veni noaptea, [el] încă [își ridica] glasul ca să ajungă la ceruri” (Enos 1:4). În cele din urmă, Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune și i-a iertat păcatele. Enos a simțit că vina lui a fost ștearsă. Dar hrănirea sa spirituală nu s-a sfârșit acolo.

El a învățat despre puterea credinței în Isus Hristos și și-a revărsat întregul suflet pentru poporul Său – chiar și pentru dușmanii săi. El a făcut legăminte cu Domnul și a obținut promisiuni de la El. Și, după rugăciunea puternică a lui Enos, el s-a dus printre oamenii săi profețind și depunând mărturie despre lucrurile pe care le auzise și le văzuse. (Vedeți Enos 1:5-19.)

Nu fiecare rugăciune va primi răspuns într-un mod atât de dramatic, dar experiențele noastre legate de rugăciune pot fi, totuși, pline de însemnătate și ne pot schimba viața. Putem învăța câteva lecții importante din experiența lui Enos legată de rugăciune. De exemplu:

• faptul de a ne strădui să trăim pe deplin potrivit Evangheliei ne poate ajuta să ne simțim foamea spirituală;

• foamea noastră spirituală poate și ar trebui să ne facă să îngenunchem pentru a căuta ajutorul Tatălui Ceresc;

• faptul de a ne ruga Tatălui Ceresc ne poate ajuta să ne satisfacem foamea spirituală – și chiar mai mult;

• ne putem ruga oriunde, oricând;

• rugăciunea ne poate ajuta să ne pocăim;

• rugăciunea ne poate întări credința în Isus Hristos;

• putem primi o mărturie personală că Tatăl nostru Ceresc ne aude și ne cunoaște;

• mărturia și tăria pe care le primim prin rugăciune ne pot ajuta să slujim și să-i întărim pe alții.

Imagine

Vârstnicul Soares când era copil.

Experiența mea cu puterea rugăciunii

Asemenea lui Enos, am învățat unele dintre aceste lecții prin experiență personală. Părinții mei s-au alăturat Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă când eram tânăr băiat și am fost botezat când aveam opt ani. Am avut mereu un sentiment plăcut și cald în inima mea despre Tatăl meu Ceresc și despre Isus Hristos, Evanghelia Sa restaurată și Biserica Sa. Dar abia la vârsta de aproape 16 ani am ajuns să mă rog pentru a cunoaște adevărul acestor lucruri.

Episcopul meu inspirat m-a rugat să predau la o clasă a Școlii de duminica pentru tineri. Trebuia să predau o lecție despre cum putem dobândi o mărturie despre Evanghelie prin rugăciune. Această însărcinare din partea episcopului meu m-a făcut să mă gândesc mai profund la propria mărturie. Îmi făcusem timp să studiez Cartea lui Mormon și simțisem întotdeauna că Biserica este adevărată. Crezusem întotdeauna în Salvatorul Isus Hristos, dar nu luasem niciodată, cu adevărat, în seamă promisiunea lui Moroni din Moroni 10:4-5. Nu mă rugasem niciodată cu privire la veridicitatea Evangheliei.

Îmi aduc aminte că am simțit în inima mea că, dacă urma să-i învăț pe acești tineri cum să dobândească o mărturie prin rugăciune, ar trebui să mă rog și eu pentru o mărturie. Sufletul meu flămânzea – poate într-un mod diferit de al lui Enos, dar am simțit, totuși, o nevoie spirituală.

În timp ce pregăteam lecția, am îngenuncheat și i-am oferit Tatălui meu Ceresc dorința inimii mele de a primi o confirmare despre adevărul pe care îl simțeam înăuntrul meu. Nu mă așteptam la o manifestare măreață. Dar, când L-am întrebat pe Domnul dacă Evanghelia este adevărată, am avut în inimă un sentiment foarte plăcut – acel glas blând și liniștit care mi-a confirmat că este adevărată și că trebuia să continui să fac ceea ce făceam.

Sentimentul a fost atât de puternic, încât nu am putut niciodată să desconsider acel răspuns și să spun că nu știam. Mi-am petrecut întreaga zi simțindu-mă atât de fericit. Mintea mea era concentrată asupra cerurilor, gândindu-mă la sentimentul minunat din inima mea.

Duminica următoare, am stat în fața a trei sau patru colegi de clasă, care erau cu toții mai mici decât mine. Le-am depus mărturie că Tatăl Ceresc avea să le răspundă la rugăciune dacă aveau credință.

Imagine

Vârstnicul Soares.

De atunci, această mărturie mi-a rămas în minte. M-a ajutat să iau hotărâri, mai ales în momentele în care am avut parte de încercări. Acea rugăciune din acea zi, împreună cu alte mărturii pe care le-am primit de-a lungul anilor, m-au ajutat să depun mărturie oamenilor, cu convingere, că pot primi răspunsuri de la Tatăl Ceresc dacă se roagă cu credință. Acest lucru a fost adevărat pe măsură ce am depus mărturie în calitate de misionar, conducător al Bisericii, tată și soț și, chiar și astăzi, în calitate de apostol.

Desigur, nu ne rugăm doar când simțim o nevoie spirituală deosebit de puternică. Așadar, când trebuie să ne rugăm? Și pentru ce trebuie să ne rugăm? Răspunsul scurt este oricând și pentru orice.

Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc. Faptul de a ști acest lucru schimbă modul în care ne rugăm. Profetul Joseph Smith ne-a învățat: „Cunoscându-L pe Dumnezeu, noi începem să cunoaștem cum să ne apropiem de El și cum să cerem astfel încât să primim un răspuns… Când suntem pregătiți să venim la El, El este pregătit să vină la noi”¹.

Tatăl nostru Ceresc este întotdeauna pregătit să ne asculte și dorește să ne rugăm Lui cu regularitate și frecvent. Trebuie să ne „[sfătuim] cu Domnul în toate faptele [noastre]” (Alma 37:37) și să ne rugăm dimineața, la amiază și seara. Trebuie să ne rugăm acasă, la muncă, la școală – oriunde am putea fi și pentru oricare dintre eforturile noastre (vedeți Alma 34:17-26).

Trebuie să ne rugăm în familiile noastre (vedeți 3 Nefi 18:21). Trebuie să ne rugăm „cu glas tare și în inima [noastră], în public și în particular” (Doctrină și legăminte 81:3). Și, „atunci când [noi] nu-L [implorăm] pe Domnul, [să ne lăsăm] inimile să fie pline, îndreptate în rugăciune către El, fără întrerupere, pentru binele [nostru] și, de asemenea, pentru binele acelora care sunt în jurul [nostru]” (Alma 34:27). Și trebuie să ne rugăm întotdeauna Tatălui în numele lui Isus Hristos (vedeți 3 Nefi 18:19-20).

Imagine

Joseph Smith ca tânăr băiat.

Ilustrație cu Joseph Smith de Walter Rane, copierea interzisă.

Cum Îl abordăm pe Tatăl nostru Ceresc

Tatăl nostru din Cer dorește să ne binecuvânteze. Și El o va face – dacă noi cerem. Profetul Joseph Smith ne-a învățat: „Aduceți-vă aminte că, fără a cere, noi nu putem primi nimic; de aceea, cereți cu credință și veți primi binecuvântările pe care Dumnezeu consideră potrivit să le reverse asupra voastră”^2..

Rugăciunile noastre spuse cu regularitate și frecvent sunt o parte esențială a unei diete echilibrate de hrană spirituală pentru sufletele noastre flămânde. Comunicarea cu Tatăl Ceresc prin rugăciune este disponibilă și binevenită pretutindeni și întotdeauna.

Unul dintre versetele mele preferate din scripturi ne învață cum trebuie să ne apropiem de Tatăl nostru Ceresc când îngenunchem pentru a ne ruga: „Fii umil; și Domnul, Dumnezeul tău, te va conduce de mână și îți va răspunde la rugăciunile tale” (Doctrină și legăminte 112:10). Când suntem umili și supuși, Tatăl Ceresc va fi cu noi. El ne va conduce de mână. El ne va inspira încotro să mergem și ce să facem. El va răspunde la rugăciunile noastre potrivit voinței Sale, felului Său, timpului Său și cunoașterii Sale absolute a ceea ce este bun pentru noi.

Trebuie să ne amintim acest lucru și să prețuim ocaziile de a ne apropia de tronul lui Dumnezeu și de a primi binecuvântări de la El.