Institut
Lecția 11 Material pentru pregătirea cursantului: Adunarea lui Israel


„Lecția 11 Material pentru pregătirea cursantului: Adunarea lui Israel”, Bazele restaurării – material pentru învățător (2019)

„Lecția 11 Material pentru pregătirea cursantului: Adunarea lui Israel”, Bazele restaurării – material pentru învățător

Lecția 11 Material pentru pregătirea cursantului

Adunarea lui Israel

Imagine
tineri plimbându-se pe lângă templu

Adresându-se tinerilor Bisericii, președintele Russell M. Nelson a întrebat: „Ați dori să luați parte la cea mai mare provocare, cea mai mare cauză și cea mai mare lucrare de pe pământ astăzi? Ați dori să ajutați la adunarea poporului lui Israel în aceste ultime zile prețioase?”(„Speranța lui Israel” [adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018], supliment al revistelor Ensign și New Era, p. 8, ChurchofJesusChrist.org; caractere cursive în original).

În timp ce studiați această lecție, căutați de ce își adună Domnul poporul din toate colțurile lumii și gândiți-vă cum Îl puteți ajuta să îndeplinească această măreață lucrare.

Secțiunea 1

Ce este adunarea lui Israel?

Copiii lui Israel sunt urmașii profetului Iacov din Vechiul Testament, al cărui nume a fost schimbat în Israel. Ei sunt beneficiarii aceluiași legământ pe care l-a făcut Dumnezeu cu tatăl lui Iacov, Isaac, și cu bunicul său, Avraam (vedeți Genesa 26:3-4, 24; Avraam 2:6-11). Cei 12 fii ai lui Iacov și urmașii lui sunt „casa lui Israel” sau cele „doisprezece triburi ale lui Israel”. Din când în când, „Domnul a împrăștiat și a lovit cele douăsprezece triburi ale Israelului din pricina nedreptății și a răzvrătirii lor. Totuși, Domnul S-a folosit, de asemenea, de împrăștierea poporului Său ales printre neamurile lumii pentru a binecuvânta aceste neamuri” (Ghid pentru scripturi, „Israel”, scriptures.ChurchofJesusChrist.org).

Puteți să marcați câteva dintre următoarele profeții despre adunarea lui Israel.

Imagine
icon indicând studiu

Studiați pentru a vă pregăti pentru lecție

Citiți Isaia 11:11-12 (vedeți, de asemenea, 2 Nefi 25:17; 29:1; Iacov 6:2).

Cartea lui Mormon ne învață că Însuși Salvatorul va aduna urmașii lui Iacov.

Imagine
icon indicând studiu

Studiați pentru a vă pregăti pentru lecție

Citiți 3 Nefi 5:24-26.

În dispensația noastră, câțiva dintre membrii din perioada de început a Bisericii au fost foarte interesați de profeția din Cartea lui Mormon despre adunarea poporului lui Dumnezeu în ultimele zile pentru a clădi Sionul ca pregătire pentru a Doua Venire a Salvatorului (vedeți 3 Nefi 21:23-26). Cu câteva zile înainte de o conferință a Bisericii, în luna septembrie a anului 1830, Joseph Smith și alții L-au întrebat pe Domnul cu privire la această profeție și au primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 29.

Imagine
icon indicând studiu

Studiați pentru a vă pregăti pentru lecție

Citiți Doctrină și legăminte 29:1-2, 7.

La o lună după ce a fost dată această revelație, Oliver Cowdery și alte trei persoane au început o călătorie misionară pentru a ajuta la adunarea aleșilor Domnului.

Imagine
Duceți-vă în pustiu, de Robert T. Barrett

Cel mai mare succes al misionarilor a avut loc atunci când s-au oprit în ținutul Kirtland, Ohio. Acolo, ei au botezat aproximativ 130 de convertiți, în cea mai mare parte oameni care aparțineau congregației baptiste reformate a lui Sidney Rigdon, deschizându-se astfel ceea ce avea să devină, în anul următor, locul de adunare pentru sute de membri ai Bisericii. (Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 158)

După acest prim efort misionar, Domnul a continuat să cheme misionari la lucrarea de adunare a celor care doreau să asculte glasul Său.

Imagine
icon indicând studiu

Studiați pentru a vă pregăti pentru lecție

Citiți Doctrină și legăminte 33:5-7.

Imagine
Grâu gata de secerat

La sfârșitul lunii decembrie a anului 1830, Domnul a revelat prin Joseph Smith voința Sa pentru Biserică cu privire la locul de adunare din Ohio.

El a declarat: „Eu dau Bisericii o poruncă… să se adune împreună în Ohio”. Ei trebuiau să se adune împreună cu noii convertiți în regiunea Kirtland și să aștepte misionarii să se întoarcă din vest…

Chemarea de a se muta în Ohio părea să-i ajute pe sfinți să se apropie de îndeplinirea profețiilor din vechime cu privire la adunarea poporului lui Dumnezeu. Atât Biblia, cât și Cartea lui Mormon promiteau că Domnul avea să-Și adune poporul de legământ pentru a-l proteja împotriva pericolelor din ultimele zile. (Saints: The Story of the Church of Jesus Christ in the Latter Days (Sfinții: Relatări despre Biserica lui Isus Hristos în zilele din urmă), vol. 1, The Standard of Truth (Standardul adevărului), 1815-1846 [2018], p. 109)

Imagine
hartă a călătoriilor între New York - Pennsylvania - Ohio

Prin această revelație și prin altele, sfinților li s-a poruncit să se adune mai întâi în Ohio și Missouri, apoi în Illinois, iar apoi în Valea Salt Lake. În fiecare dintre aceste locuri de adunare, Domnul le-a poruncit sfinților să construiască un templu.

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat:

Domnul Își adună oamenii pentru a preaslăvi, a clădi Biserica, a se apăra și pentru a primi sfaturi și instrucțiuni…

Profetul Joseph Smith a declarat că, în toate epocile, scopul divin al adunării a fost și este acela de a construi temple, astfel încât copiii Domnului să poată primi cele mai mari rânduieli și, astfel, să dobândească viață eternă [vedeți Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 435-447]. (David A. Bednar, „The Spirit and Purposes of Gathering” [adunare de devoțiune desfășurată în cadrul Universității Brigham Young – Idaho, 31 oct. 2006], byui.edu)

Imagine
familie în fața templului

Astăzi, Domnul Își adună fizic poporul în țărușii Sionului și în temple aflate în națiuni din întreaga lume.

De asemenea, El îl adună din punct de vedere spiritual la cunoașterea Evangheliei Sale (vedeți 1 Nefi 15:12-16).

Imagine
icon indicând cugetare

Cugetați pentru a vă pregăti pentru lecție

Ce putem învăța despre Domnul și caracterul Său ca urmare a faptului că a împrăștiat și adunat poporul Său de legământ? În ce fel v-a binecuvântat viața faptul că v-ați adunat împreună cu alți membri ai Bisericii în episcopii, țăruși și temple ale Bisericii?

Secțiunea 2

Cum Îl pot ajuta pe Domnul să adune pe Israel din zilele din urmă?

Unii dintre primii convertiți la nou-restaurata Biserică, Heber C. Kimball, a fost chemat mai târziu să fie membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Heber se simțea nesigur în privința abilității sale de a împărtăși altora Evanghelia. El și-a amintit:

„Cam în prima zi din luna iunie a anului 1837, profetul Joseph a venit la mine în timp ce stăteam în… templu, în Kirtland, și, șoptindu-mi, mi-a spus: «Frate Heber, Spiritul Domnului mi-a șoptit: „Lasă-l pe slujitorul Meu, Heber, să meargă în Anglia și să proclame Evanghelia Mea și să deschidă ușa salvării pentru acea națiune”»”. Vârstnicul Kimball a fost copleșit de gândul unei astfel de acțiuni: „M-am simțit ca fiind unul dintre cei mai slabi slujitori ai lui Dumnezeu. L-am întrebat pe Joseph ce ar trebui să spun când ajung acolo; el mi-a spus să apelez la Domnul și El mă va îndruma și va vorbi prin mine prin același Spirit care l-a [îndrumat] pe el”.(Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith [2007], p. p. 345)

Vârstnicul Kimball a consemnat în jurnalul său următoarele:

Simțindu-mi slăbiciunea și nepregătirea pentru o asemenea însărcinare, m-am văzut nevoit să-L implor cu putere pe Domnul pentru înțelepciune și pentru acea alinare și acel sprijin de care aveam atât de multă nevoie…

M-am străduit să-mi pun încrederea în Dumnezeu, crezând că El mă va ajuta să proclam adevărul, mă va ajuta să mă exprim și că va fi un sprijin prezent în momente de nevoie. (Journal of Heber C. Kimball, redactat de R. B. Thompson [1840], p. 15)

Ulterior, Heber C. Kimball a consemnat:

M-am dus și mi-am îndeplinit misiunea conform cuvintelor profetului Dumnezeului cel Viu și am fost plecat timp de unsprezece luni și două zile din Kirtland… timp în care am adus două mii de suflete în Biserica și împărăția lui Dumnezeu. (Heber C. Kimball, „Sermon”, Deseret News, 2 dec. 1857, p. 3)

Președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, ne-a învățat, de asemenea, că ne putem baza pe Domnul în timp ce ajutăm la adunarea lui Israel împărtășind Evanghelia Sa.

Trebuie să ne rugăm Domnului pentru ajutor și pentru îndrumare, astfel încât să fim instrumente în mâinile Sale pentru unul care este, acum, gata – unul pe care El dorește ca noi să-l ajutăm astăzi. După aceea, trebuie să fim atenți să ascultăm și să luăm în considerare îndemnurile Spiritului Său ca să știm cum să procedăm.

Acele îndemnuri vor veni. Știm din nenumăratele mărturii că, în felul Lui și la timpul ales de El, Domnul pregătește persoane pentru a accepta Evanghelia Sa. Asemenea persoane sunt în căutare și, când noi căutăm să le identificăm, Domnul va răspunde rugăciunilor lor prin răspunsul pe care ni-l va da nouă. El îi va îndemna și îndruma pe cei care doresc și care caută cu sinceritate îndrumare legat de cum, unde, când și cui să împărtășească Evanghelia Sa. (Dallin H. Oaks, „Sharing the Gospel”, Ensign. nov. 2001, p. 8)

Imagine
surori misionare

Președintele Nelson ne-a mai învățat:

A lua parte la adunarea poporului lui Israel va necesita, probabil, ceva sacrificii din partea voastră. Poate că va fi nevoie și de câteva schimbări în viața voastră. Cu siguranță va necesita ceva din timpul, energia și talentele pe care Dumnezeu vi le-a oferit. Sunteți interesați?…

Adunarea poporului lui Israel înseamnă, în cele din urmă, oferirea Evangheliei lui Isus Hristos copiilor lui Dumnezeu, de ambele părți ale vălului, care nu au făcut nici legămintele vitale cu Dumnezeu și nici nu au primit rânduielile lor esențiale…

Ați fost trimiși pe pământ în acest moment precis, acest moment extrem de vital din istoria lumii, pentru a ajuta la adunarea poporului lui Israel. Nu se întâmplă nimic pe pământ acum care să fie mai important decât acest lucru. Nu există nimic care să aibă o importanță mai măreață. Absolut nimic

Aceasta este misiunea pentru care voi ați fost trimiși pe pământ. (Russell M. Nelson, „Speranța lui Israel”, p. 8; caractere cursive în original)

Imagine
icon indicând acțiune

Puneți în practică ceea ce ați învățat

Ce veți face în zilele și săptămânile următoare pentru a juca un rol mai activ în adunarea lui Israel?