Isus Hristos, Mântuitorul divin al lumii

„Salvarea nu ar fi putut veni în lume fără mijlocirea lui Isus Hristos.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Cu ani înainte de a se naşte Joseph Smith, bunicul din partea tatălui a avut sentimentul inspirat că, în familia lui, se va întâmpla ceva care „va schimba fundamental lumea”¹. În istoria lui Joseph Smith, se consemnează: „Bunicul meu, Asael Smith, a prezis cu mult timp în urmă că, în familia lui, va fi ridicat un profet iar bunica mea a fost pe deplin mulţumită că predicţia s-a împlinit prin mine. Bunicul meu, Asael, a murit în East Stockholm, ţinutul St. Lawrence, New York, după ce a primit Cartea lui Mormon şi a citit-o aproape toată; şi el a declarat că eu eram chiar profetul despre care el a aflat, cu mult timp în urmă, că avea să vină în familia lui”².

Ca profet al restaurării, unul dintre cele mai importante roluri ale lui Joseph Smith a fost să mărturisească despre Isus Hristos. El a fost binecuvântat să se bucure de cunoaşterea personală a divinităţii lui Isus Hristos şi să înţeleagă rolul Său ca Mântuitor al lumii. Această cunoaştere a început cu Prima Viziune în care tânărul Joseph I-a văzut pe Tatăl Ceresc şi pe Isus Hristos şi L-a auzit pe Tatăl declarând: „Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”. (Joseph Smith – Istorie 1:17). În această experienţă sacră pe care a trăit-o, Joseph a avut privilegiul de a primi învăţătură de la Salvatorul lumii.

Aproape 12 ani mai târziu, în ziua de 16 februarie 1832, profetul traducea Biblia, avându-l pe Sidney Rigdon drept scrib, în casa lui John Johnson din Hiram, Ohio. După ce profetul a tradus Ioan 5:29, care descrie învierea celor care sunt buni şi a celor care sunt răi, lui Joseph şi Sidney li s-a dat o viziune şi ei L-au văzut pe Salvator şi au vorbit cu El:

„Prin puterea Spiritului, ochii noştri s-au deschis şi înţelegerea noastră a fost luminată, astfel încât să vedem şi să înţelegem lucrurile lui Dumnezeu – chiar acele lucruri care au fost de la început, înainte de a fi lumea, care au fost rânduite de către Tatăl, prin Singurul Lui Fiu Născut, care a fost în sânul Tatălui, chiar de la început; despre care mărturisim; şi mărturia pe care o depunem este plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos, care este Fiul, pe care L-am văzut şi cu care am vorbit în viziunea cerească. …

Şi noi am văzut slava Fiului la dreapta Tatălui şi am primit din plenitudinea Sa; şi am văzut îngerii sfinţi şi pe aceia care sunt sfinţiţi înaintea tronului Său, preaslăvind pe Dumnezeu şi pe Miel, care Îl preaslăvesc pe El în vecii vecilor.

Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!

Pentru că L-am văzut, chiar la dreapta lui Dumnezeu; şi I-am auzit glasul depunând mărturie că El este Singurul Născut al Tatălui – că de El, prin El şi din El lumile sunt şi au fost create şi locuitorii din ele sunt născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu (D&L 76:12–14, 20–24).

Joseph Smith L-a văzut pe Salvator din nou, în ziua de 3 aprilie 1836. Profetul şi Oliver Cowdery s-au retras la pupitrul din vest din Templul Kirtland. Ei şi-au plecat capetele, au îngenucheat în rugăciune solemnă, după care Salvatorul a apărut în faţa lor. Profetul a declarat:

„Vălul a fost ridicat de pe mintea noastră şi ochii înţelegerii noastre s-au deschis. L-am văzut pe Domnul stând pe balustrada pupitrului, înaintea noastră; şi sub picioarele Sale era o lucrare pavată cu aur pur, de culoarea chihlimbarului. Ochii Lui erau ca flacăra focului; părul de pe capul Lui era alb ca zăpada curată; înfăţişarea Sa era mai strălucitoare decât soarele; şi glasul Său era ca sunetul vuietului unor ape mari, chiar glasul lui Iehova spunând: Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă; Eu sunt Acela care trăieşte, Eu sunt Acela care a fost ucis; Eu sunt avocatul vostru pe lângă Tatăl” (D&L 110:1–4).

Din astfel de experienţe, profetul a dobândit cunoaştere direct de la Domnul şi a devenit martor special al divinităţii Salvatorului.

Învăţături ale lui Joseph Smith

În toate dispensaţiile, poporul lui Dumnezeu s-a bizuit pe ispăşirea lui Hristos pentru iertarea păcatelor lui.

„Salvarea nu ar fi putut veni în lume fără mijlocirea lui Isus Hristos.”³

„Dumnezeu… a pregătit o jertfă prin darul propriului Său Fiu, care avea să fie trimis la vremea cuvenită, pentru a pregăti calea sau a deschide o uşă prin care omul putea intra în prezenţa Domnului, de unde fusese alungat pentru nesupunere. Din timp în timp, aceste veşti bune au ajuns la urechile oamenilor din diverse epoci ale lumii până la timpul venirii lui Mesia.

Cu credinţă în această ispăşire sau acest plan al mântuirii, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă care a fost acceptată, care a fost din oile întâi născute ale turmei. Cain a adus o jertfă din roadele pământului şi nu a fost acceptată, pentru că el nu a putut s-o facă prin credinţă; el nu a avut credinţă sau nu a putut să-şi exercite credinţa, lucru contrar planului cerului. Trebuia să fie vărsarea sângelui Singurului Fiu Născut pentru a ispăşi pentru om, pentru că acesta era planul mântuirii şi, fără vărsarea sângelui, nu era iertare. Şi, pentru că jertfa a fost instituită ca simbol după care omul putea să discearnă marea Jertfă pe care Dumnezeu o pregătise, dacă se aduce o jertfă contrar acestui mod, ea nu se poate face cu credinţă, pentru că mântuirea nu a fost dobândită, cumpărată în acest fel, nici puterea ispăşirii nu a fost instituită după această ordine; ca urmare, Cain nu putea avea credinţă; şi tot ce nu este din credinţă este păcat. Dar Abel a adus o jertfă acceptabilă, prin care a căpătat mărturia că era neprihănit, Dumnezeu Însuşi primind darurile lui [vezi Evrei 11:4].

Desigur, vărsarea sângelui unei sălbăticiuni nu putea fi de folos niciunui om, dacă nu era făcută după un model sau ca un simbol sau ca o explicaţie a ceea ce avea să se dea prin darul lui Dumnezeu Însuşi – şi, dacă acest act nu se făcea privind înainte, ca un singur ochi, cu credinţă, la puterea acelui măreţ Sacrificiu pentru iertarea păcatelor. …

Noi nu putem crede că oamenii din vechime, din toate epocile, au fost atât de ignoranţi în ceea ce priveşte sistemul cerului, cum presupun mulţi, deoarece toţi care au fost vreodată salvaţi au fost salvaţi prin puterea acestui măreţ plan al mântuirii, atât înainte de venirea lui Hristos, cât şi după aceea; dacă nu, Dumnezeu are diverse planuri în funcţiune (dacă ne putem exprima astfel) pentru a-i aduce din nou pe oameni să locuiască alături de El. Şi aceasta noi nu o putem crede, pentru că nu a avut loc nicio schimbare în natura omului de când a căzut; şi rânduirea sau instituirea jertfei de sânge ca sacrificiu a fost plănuită să aibă loc până când Hristos avea să fie dat şi să-Şi verse sângele – aşa cum s-a spus – pentru ca omul să poată privi înainte, cu credinţă, la acea vreme. …

Faptul că sacrificiul a fost numai pentru a îndrepta mintea omului către Hristos, îl putem deduce din aceste cuvinte remarcabile ale lui Isus către iudei: «Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat» [Ioan 8:56]. Deci, pentru că oamenii din vechime au oferit jertfă, ea nu i-a împiedicat să audă Evanghelia; ci i-a ajutat, aşa cum am spus, deschizându-le ochii şi făcându-i capabili să privească înainte la timpul venirii Salvatorului şi să se bucure de mântuirea adusă de El… Tragem concluzia că, ori de câte ori Domnul S-a arătat oamenilor din zilele din vechime şi le-a poruncit să-I aducă jertfe, aceasta s-a făcut pentru ca ei să poată privi înainte, cu credinţă, la timpul venirii Lui şi să se bizuie pe puterea acelei ispăşiri pentru iertarea păcatelor lor. Şi aceasta au făcut ei, mii care au plecat înaintea noastră, ale căror veşminte sunt fără pată şi care aşteaptă, ca Iov, şi sunt siguri ca şi el că ei Îl vor vedea pe El la urmă pe pământ, chiar în carnea lor [vezi Iov 19:25–26].

Putem trage concluzia că, deşi au existat diferite dispensaţii, totuşi, toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a comunicat oamenilor Lui au fost menite să le îndrepte minţile către măreţul scop şi să-i înveţe să se bizuie numai pe Dumnezeu ca Urzitorul salvării lor, aşa cum se arată în legea Sa”.⁴

Pentru că Isus Hristos s-a ridicat din morţi, întreaga omenire va fi înviată.

„Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor şi profeţilor cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat şi s-a ridicat din nou, în a treia zi, şi s-a înălţat la cer; şi toate celelalte lucruri care ţin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia. Dar, referitor la aceste principii, noi credem în darul Duhului Sfânt, puterea credinţei, bucuria darurilor spirituale potrivit voinţei lui Dumnezeu, restaurarea casei lui Israel şi triumful final al adevărului.”⁵

„«Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos»; toţi vor fi ridicaţi din morţi [1 Corinteni 15:22]. Mielul lui Dumnezeu a făcut posibilă învierea, astfel încât toţi se vor ridica din morţi.”⁶

„Dumnezeu a stabilit o zi în care El va judeca lumea şi El a dat asigurarea că aceasta se va întâmpla prin faptul că L-a ridicat din morţi pe Fiul Său Isus Hristos – lucru pe care se întemeiază speranţa în viitoarea lor fericire şi bucurie a tuturor celor care cred în inspirata cronică; pentru că «dacă n-a înviat Hristos», le-a spus Pavel corintenilor, «credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi» [1 Corinteni 15:17–18]…

Hristos Însuşi s-a ridicat, cu siguranţă, din morţi; şi, dacă El s-a ridicat din morţi, El îi va aduce, prin puterea Sa, pe toţi oamenii să stea în faţa Lui: pentru că, dacă El s-a ridicat din morţi, legăturile morţii vremelnice sunt rupte şi mormântul nu a obţinut nicio victorie. Dacă, deci, mormântul nu a obţinut nicio victorie, cei care ascultă cuvintele lui Isus şi se supun învăţăturilor Sale au nu numai promisiunea învierii din morţi, ci şi asigurarea că vor fi primiţi în împărăţia Sa glorioasă; pentru că El Însuşi a spus: «Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu» [Ioan 12:26]”.⁷

„Cei care au murit în Isus Hristos se pot aştepta să aibă parte de plenitudinea acelei bucurii atunci când vor învia, bucurie pe care au avut-o sau au anticipat-o aici… Mă bucur că am privilegiul să vă comunic unele lucruri care, dacă sunt bine înţelese, vă vor fi de ajutor când cutremurele mugesc, norii se adună, fulgerele scapără şi furtunile sunt gata să se năpustească asupra voastră cu bubuituri de tunet. Nu lăsaţi să vă scape aceste lucruri şi nu vă lăsaţi genunchii sau încheieturile să tremure, nici inimile să se tulbure; şi, atunci, ce pot face cutremurele, războaiele şi tornadele? Nimic. Tot ce pierdeţi vă va fi înapoiat la înviere, cu condiţia să continuaţi în credinţă. În viziunea de la Atotputernicul, eu am văzut aceasta …

Dumnezeu ni L-a dezvăluit pe Fiul Său din ceruri şi ne-a dezvăluit, de asemenea, doctrina învierii; şi noi avem cunoaşterea că, pe aceia pe care noi îi înmormântăm aici, Dumnezeu îi va ridica din nou, îmbrăcaţi şi însufleţiţi de Spiritul marelui Dumnezeu; şi ce contează dacă noi îi aşezăm în mormânt sau dacă murim cu ei, când oricum nu-i mai putem păstra? Fie ca aceste adevăruri să fie bine stabilite în inimile noastre, pentru ca noi să putem, chiar aici, să începem să ne bucurăm de ceea ce vom avea din plin în viaţa de după moarte.”⁸

Prin ispăşirea lui Hristos şi supunere faţă de Evanghelie, noi putem deveni moştenitori împreună cu Isus Hristos.

„Eu cred în Divinitatea lui Isus Hristos şi că El a murit pentru păcatele tuturor oamenilor care au căzut din cauza lui Adam.”⁹

Articolele de credinţă 1:3: „Noi credem că, prin Ispăşirea lui Hristos, toţi oamenii pot fi salvaţi supunându-se legilor şi rânduielilor Evangheliei”¹⁰.

„După ce Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, El a coborât şi, în a şasea zi, a spus: «Să facem om după chipul Nostru». După al Cui chip? După chipul Dumnezeilor i-au creat Ei pe ei, parte bărbătească şi parte femeiască, inocenţi, inofensivi şi fără pată, având acelaşi caracter şi acelaşi chip cu Dumnezeii [vezi Genesa 1:26–27]. Şi, când omul a căzut, el nu şi-a pierdut chipul, iar caracterul lui a păstrat totuşi chipul Creatorului lui. Hristos, care este chipul omului, este, de asemenea, întipărirea Fiinţei Tatălui [vezi Evrei 1:3]… Prin ispăşirea lui Hristos şi înviere şi prin supunere faţă de Evanghelie, noi vom fi, din nou, asemenea chipului Fiului Său, Isus Hristos [vezi Romani 8:29]; atunci, noi vom fi ajuns la chipul, slava şi caracterul lui Dumnezeu.”¹¹

„Tatăl spiritelor noastre [a oferit] un sacrificiu pentru făpturile Sale, un plan al mântuirii, o putere a ispăşirii, un plan al salvării având ca obiective principale aducerea oamenilor înapoi în prezenţa Împăratului cerului, încoronarea lor în slava celestială şi transformarea lor în moştenitori, împreună cu Fiul, ai acelei moşteniri care este nestricăcioasă, neîntinată şi care nu se spulberă.”¹²

„Scriptura spune că cei care se vor supune poruncilor vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Hristos… «Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El» [vezi Romani 8:16–17].”¹³

„Câtă alinare vor avea cei care jelesc pierderea soţului, soţiei, tatălui, mamei, copilului sau a unei rude dragi să ştie că, deşi tabernacolul pământesc este înmormântat şi descompus, ei se vor ridica din nou pentru a locui în flăcările nepieritoare din slava nemuririi, fără să mai fie trişti, fără să mai sufere sau să mai moară, ci ei vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Hristos.”¹⁴

Isus Hristos este perfect, pur şi sfânt şi El ne-a chemat să fim ca El.

„Cine, dintre toţi sfinţii din aceste ultime zile, se poate considera la fel de bun ca Domnul nostru? Cine este la fel de perfect? Cine este la fel de pur? Cine este la fel de sfânt cum a fost El? Exită cineva? El nu a păcătuit şi nu a încălcat niciodată o poruncă sau o lege a cerului – nu s-a găsit niciun vicleşug în gura Lui, nicio înşelăciune în inima Lui… Unde există cineva ca Hristos? Nu poate fi găsit pe acest pământ.”¹⁵

„Făptura a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, dar cu nădejde în Hristos [vezi Romani 8:20] – toţi sunt supuşi deşertăciunii în timp ce umblă pe cărări sucite şi trec prin greutăţile care îi înconjoară. Unde este omul care nu este supus deşertăciunii? Nimeni nu a fost vreodată perfect în afară de Isus; şi de ce a fost El perfect? Pentru că El a fost Fiul lui Dumnezeu şi a avut plenitudinea Spiritului şi putere mai mare decât a oricărui om.”¹⁶

„Pe când era încă băiat [Isus Hristos] avea toată inteligenţa necesară pentru a putea conduce şi guverna împărăţia iudeilor şi putea discuta cu cei mai înţelepţi şi mai profunzi învăţători ai legii şi divinităţii şi putea face ca teoriile şi practicile lor să pară lucruri necugetate în comparaţie cu înţelepciunea pe care El o avea.”¹⁷

„Noi sperăm că voi meditaţi permanent, în inimile voastre, asupra poruncilor Domnului nostru, care vă învaţă nu numai voinţa Sa în proclamarea Evangheliei Sale, ci şi comportamentul Lui umil şi perfect înaintea tuturor, chiar şi în acele vremuri de persecuţii şi abuzuri mari la care a fost supus din plin de un neam viclean şi preacurvar. Amintiţi-vă, fraţilor, că El v-a chemat la sfinţire; mai este necesar să spunem să fiţi ca El în puritate? Cât de înţelept, cât de sfânt; cât de cast şi cât de perfect trebuie deci să vă purtaţi în faţa Lui; şi amintiţi-vă, de asemenea, că ochii Lui sunt continuu asupra voastră.”¹⁸

„Când ne gândim la sfinţenia şi perfecţiunea marelui nostru Învăţător, care a deschis o cale pe care putem veni la El, chiar prin sacrificiul Lui Însuşi, inimile noastre se topesc în noi pentru bunăvoinţa Lui. Şi, când ne gândim, de asemenea, că El ne-a chemat să fim desăvârşiţi în toate lucrurile, pentru ca să putem fi pregătiţi să-L întâlnim în pace când va veni în Slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, noi simţim că trebuie să-i îndemnăm cu îndrăzneală pe fraţii noştri să fie umili şi pioşi, să umble, într-adevăr, ca nişte copii ai luminii şi ai zilei, pentru ca ei să poată avea harul să reziste oricărei ispite şi să înfrângă orice rău în numele nepreţuit al Domnului nostru Isus Hristos. Pentru că, fiţi siguri fraţilor, că este cu adevărat aproape ziua în care Stăpânul casei se va ridica şi va închide uşa şi nimănui, în afara celor care poartă veşmântul de nuntă, nu i se va permite să se bucure de un loc la ospăţul de nuntă [vezi Matei 22:1–14]!”¹⁹

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi relatările despre viziunile lui Joseph Smith cu privire la Salvator (paginile 47–49). Ce gânduri şi sentimente aveţi în timp ce meditaţi la aceste experienţe?
În vechime, oferirea unui animal ca jertfă îi ajuta pe oamenii Domnului „deschizându-le ochii şi făcându-i… să privească înainte la timpul venirii Salvatorului şi să se bucure de mântuirea adusă de El” (pagina 51). Care sunt unele lucruri care vă ajută să vă gândiţi la Salvator astăzi?
Citiţi paragraful care începe în josul paginii 51. Reţineţi că, în această declaraţie, o anexă este ceva care are legătură cu ceva de importanţă mai mare, cum ar fi o ramură care are legătură cu trunchiul unui copac. De ce credeţi că mărturiile apostolilor şi profeţilor cu privire la ispăşirea şi învierea Salvatorului sunt „principiile fundamentale ale religiei noastre”? Cum v-aţi putea aborda slujirea în cămin şi în Biserică dacă v-aţi aminti că toate celelalte lucruri sunt anexe ale acestor principii?
Recapitulaţi învăţăturile profetului Joseph despre înviere (paginile 51–54). Ce alinare vă aduce cunoaşterea faptului că „tot ce pierdeţi vă va fi înapoiat la înviere, cu condiţia să continuaţi în credinţă”? În ce fel poate cunoaşterea despre înviere să ne ajute să „începem să ne bucurăm de ceea ce vom avea din plin în viaţa de după moarte”?
În timp ce recapitulaţi paginile 54–55, gândiţi-vă la ceea ce a făcut Salvatorul pentru ca noi să putem deveni moştenitori împreună cu El. Gândiţi-vă la modalităţi în care Îi puteţi arăta recunoştinţa dumneavoastră pentru sacrificiul Său ispăşitor.
La paginile 55–57, profetul Joseph Smith menţionează multe dintre trăsăturile Salvatorului. La ce alte trăsături vă gândiţi când meditaţi la viaţa şi misiunea Salvatorului? Gândiţi-vă la ce puteţi face pentru a deveni mai asemănători Lui.

Scripturi suplimentare: Isaia 53:1–12; 2 Nefi 9:5–26; D&L 20:21–29