Să cultivăm o atitudine de fericire şi un spirit optimist

Există o boală îngrozitoare a pesimismului în ţară. Este aproape peste tot. Ni se oferă constant o dietă sigură şi amară a denigrării unei persoane, a găsirii de greşeli şi a faptului de a ne vorbi de rău unul pe altul …

Vă implor să ne oprim să căutăm furtunile şi să ne bucurăm mai mult de lumina soarelui. Sugerez să ne concentrăm mai mult asupra lucrurilor pozitive. Vă cer să căutăm puţin mai mult binele, să ne abţinem de la insulte şi remarce sarcastice, să oferim complimente cu mai multă generozitate virtuții şi efortului.

Nu vă cer să nu mai criticaţi deloc. Creşterea are loc atunci când corectăm. Tăria vine odată cu pocăinţa. Înţelept este bărbatul sau femeia care, dacă face greşeli subliniate de alţii, decide să se schimbe. Nu sugerez să avem doar conversaţii unse cu miere. Exprimarea iscusită, care este sinceră şi onestă, este o abilitate care trebuie căutată şi cultivată. Ceea ce vă sugerez şi vă cer este să ne îndepărtăm de negativismul care este atât de răspândit în societatea noastră şi să căutăm binele extraordinar din ţara şi în vremurile în care trăim, să vorbim despre virtuţile noastre mai mult decât vorbim despre defectele noastre şi să înlocuim pesimismul cu optimismul. Fie ca temerile noastre să fie înlocuite de credinţă.⁸

Avem toate motivele pentru a fi optimişti în această lume. Da, suntem înconjuraţi de tragedie. Da, probleme sunt peste tot. Dar… nu puteţi, nu aveţi cum să construiţi ceva cu pesimism şi cinism. Fiţi optimişti, munciţi cu credinţă şi lucrurile se vor schimba.⁹

Nu disperaţi. Nu renunţaţi. Căutaţi lumina soarelui printre nori. În cele din urmă, ocaziile vor apărea. Nu permiteţi oamenilor care se aşteaptă numai la ce este mai rău să vă pericliteze posibilităţile.¹⁰

Cultivaţi o atitudine de fericire. Cultivaţi un spirit optimist. Mergeţi cu credinţă, bucurându-vă de frumuseţile naturii, de bunătatea celor pe care îi iubiţi, de mărturia pe care o purtaţi în inimă despre lucrurile divine.¹¹

Planul Domnului este un plan al fericirii. Calea va fi mai uşoară, grijile vor fi mai puţine, conflictele vor fi mai mici dacă cultivăm un spirit al fericirii.¹²

Suntem atât de binecuvântaţi! Cât de recunoscători ar trebui să fim! Cultivaţi un spirit al recunoştinţei pentru binecuvântările vieţii şi pentru darurile şi privilegiile minunate de care fiecare dintre noi se bucură. Domnul a spus că cei blânzi vor moşteni pământul. (Vezi Matei 5:5.) Trebuie să menționez interpretarea conform căreia blândeţea implică un spirit de recunoştinţă opus unei atitudini de auto-suficienţă, o recunoaştere a unei puteri măreţe dincolo de noi înşine, o recunoaştere a lui Dumnezeu, o acceptare a poruncilor Sale. Acesta este începutul înţelepciunii. Mergeţi cu recunoştinţă înaintea Lui, cel care dă viaţă şi fiecare dar bun.¹³

Nu a existat niciodată un moment mai măreţ în istoria lumii pentru a trăi pe acest pământ decât acesta. Cât de recunoscători trebuie să fim cu toţii pentru că trăim în aceste vremuri minunate, având toate aceste binecuvântări minunate.¹⁴

Când mă gândesc la minunile care s-au întâmplat în timpul vieţii mele – mai multe decât în tot restul istoriei omenirii – simt veneraţie şi recunoştinţă. Mă gândesc la automobil şi la avion, la calculatoare, fax, e-mail şi Internet. Toate sunt atât de miraculoase şi minunate. Mă gândesc la paşii uriaşi făcuţi în medicină şi igienă… Şi împreună cu toate acestea, am avut parte de restaurarea Evangheliei pure a lui Isus Hristos. Dumneavoastră şi cu mine suntem parte a miracolului şi a minunii acestei cauze măreţe şi a acestei împărăţii care se răspândeşte pe tot pământul, binecuvântând vieţile oamenilor la care ajunge. Simt o profundă recunoştinţă.¹⁵

Trăim în plenitudinea timpurilor. Subliniaţi această expresie. Subliniaţi cuvântul plenitudinea. Indică tot binele care a fost adunat din trecut şi a fost restaurat pe pământ în această ultimă dispensaţie.

Inima mea este plină de recunoştinţă pentru Dumnezeul cel Atotputernic. Prin intermediul darului Fiului Său, care este Dumnezeul acestei lumi, am fost binecuvântaţi într-un mod atât de minunat. Mă emoţionez când aud versurile imnului nostru: „Toate binecuvântările, rând pe rând, bine numără-le. Vezi ce multe Dumnezeu ţi-a dat” (Imnuri, nr. 155).¹⁶

Având recunoştinţă în inimă, haideţi să nu zăbovim asupra celor câtorva probleme pe care le avem. Mai degrabă, haideţi să numărăm binecuvântările şi, având un măreţ spirit al recunoştinţei, fiind motivaţi de o mare credinţă, să mergem înainte pentru a clădi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.¹⁷

Permiteţi unui spirit al recunoştinţei să vă îndrume şi să vă binecuvânteze zilele şi nopţile. Lucraţi la aceasta. Veţi descoperi că veţi avea rezultate minunate.¹⁸

Domnul a spus: „De aceea, înalţă-ţi capul şi bucură-te şi lipeşte-te de legămintele pe care le-ai făcut” [D&L 25:13]. Cred că El ne spune fiecăruia dintre noi să fim fericiţi. Evanghelia reprezintă bucurie. Ne oferă un motiv pentru a fi bucuroşi.¹⁹

Nu uitaţi niciodată cine sunteţi… Sunteţi, într-adevăr, un copil al lui Dumnezeu. El este Tatăl dumneavoastră Etern. El vă iubeşte… El doreşte ca fiii şi fiicele Sale să fie fericiţi. Păcatul niciodată nu a fost fericire. Încălcarea niciodată nu a fost fericire. Nesupunerea niciodată nu a fost fericire. Calea fericirii se găseşte în planul Tatălui din Cer şi în supunerea faţă de poruncile Preaiubitului Său Fiu, Domnul Isus Hristos.²⁰

Indiferent de cum făceaţi lucrurile în trecut, vă dau o provocare de a începe să trăiţi potrivit învăţăturilor Evangheliei, de a vă gândi la această Biserică cu dragoste, respect şi apreciere, ca şi cum aceasta ar fi mama credinţei dumneavoastră, de a trăi fiind un exemplu a ceea ce Evanghelia lui Isus Hristos poate face pentru a aduce fericire în viaţa cuiva.²¹

Imagine

Familia Hinckley şi copilaşii

Pocăinţa este unul dintre primele principii ale Evangheliei. Iertarea este un semn al divinităţii. Există speranţă pentru dumneavoastră. Aveţi toată viaţa înainte şi aceasta poate fi plină de fericire, chiar dacă trecutul a fost mânjit de păcat. Aceasta este o lucrare de salvare şi de ajutorare a oamenilor cu problemele lor. Acesta este scopul Evangheliei.²²

Am întâlnit foarte mulţi oameni care se plângeau în mod constant de povara responsabilităţilor. Bineînţeles, presiunile sunt enorme. Sunt multe, prea multe lucruri de făcut. La aceste presiuni, se adaugă poverile financiare şi, având aceste lucruri de suportat, suntem înclinaţi să ne plângem frecvent acasă şi deseori în public. Schimbaţi-vă modul de a gândi. Evanghelia reprezintă veştile bune. Omul există ca el să poată avea bucurie [vezi 2 Nefi 2:25]. Fiţi fericiţi! Lăsaţi fericirea să strălucească pe feţele dumneavoastră şi să vorbească prin mărturiile dumneavoastră. Puteţi să vă aşteptaţi să aveţi probleme. Ocazional, pot avea loc tragedii. Dar faptul de a străluci de-a lungul acestor lucruri este rugămintea Domnului:

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28-30).

Îmi plac aceste cuvinte rostite de Jenkins Lloyd Jones, pe care le-am decupat dintr-un articol din Deseret News cu câţiva ani în urmă. Doresc să vi le împărtăşesc. El a spus:

„Oricine îşi închipuie că beatitudinea este o stare normală, îşi va irosi foarte mult timp alergând şi strigând că a fost jefuit.

Majoritatea loviturilor nu nimeresc ţinta. De regulă, carnea de vită este tare de mestecat. Majoritatea copiilor cresc pentru a fi oameni şi-atât. Majoritatea căsătoriilor de succes necesită un grad înalt de îngăduire reciprocă. Majoritatea locurilor de muncă sunt de cele mai multe ori plictisitoare şi nu viceversa …

Viaţa este ca o călătorie cu un tren din timpurile străvechi – are întârzieri, probleme tehnice, emană fum, praf, cenuşă şi te zdruncină, întrerupte numai ocazional de peisajele minunate şi de emoţiile produse de accelerarea bruscă.

Secretul este de a-I mulţumi Domnului pentru că te-a lăsat să faci călătoria”. (Deseret News, 12 iun. 1973.)

Repet, dragi fraţi şi surori, secretul este să-i mulţumim Domnului pentru că ne lasă să facem călătoria şi, oare, nu este o călătorie minunată? Bucuraţi-vă de ea! Faceţi călătoria cu zâmbetul pe buze! Cântaţi despre ea! Aduceţi-vă aminte de ceea ce este scris în cartea Proverbele:

„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbele 17:22.)²³

Permiteţi ca ceva fericire să existe în viaţa dumneavoastră. Permiteţi-vă să vă distraţi şi să fiţi fericiţi, să aveţi umor şi să râdeţi ocazional de lucrurile amuzante.²⁴

Distraţi-vă şi râdeţi în viaţă. Viaţa trebuie savurată, nu doar îndurată.²⁵

Mă aflu astăzi aici fiind optimist în ceea ce priveşte lucrarea Domnului. Nu pot să cred că Dumnezeu a demarat lucrarea Sa pe pământ pentru ca aceasta să eşueze. Nu pot să cred că aceasta slăbeşte. Ştiu că lucrarea creşte… Am o credinţă simplă şi solemnă că binele va triumfa şi că adevărul va învinge.²⁶

Povestea lui Caleb şi a lui Iosua şi a celorlalte iscoade ale lui Israel m-a intrigat mereu. Moise i-a dus pe copiii lui Israel în pustiu. În cel de-al doilea an al rătăcirii lor, el a ales un reprezentant din fiecare dintre cele doisprezece triburi pentru a căuta ţara Canaan şi pentru a oferi informaţii privind resursele şi oamenii acesteia. Caleb era reprezentantul tribului lui Iuda iar Iosua reprezentantul tribului lui Efraim. Cei doisprezece s-au dus în ţara Canaanului. Au aflat că era roditoare. Ei au fost plecaţi timp de patruzeci de zile. Ei au adus cu ei câteva dintre „roade” ca dovadă a faptului că pământul era roditor (Numeri 13:20).

Ei au venit înaintea lui Moise şi a lui Aaron şi a congregaţiei copiilor lui Israel şi au spus următoarele lucruri despre ţara Canaanului: „Este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată-i roadele” (v. 27).

Dar zece dintre iscoade s-au lăsat influenţate de propriile îndoieli şi temeri. Ele au dat un raport negativ privind numărul şi statura canaaniţilor. Ei au concluzionat că acest popor „este mai tare decât [ei]” (v. 31). Ei credeau că sunt ca nişte lăcuste pe lângă giganţii pe care îi văzuseră în acea ţară. Erau victimele propriei timidităţi.

Apoi, Iosua şi Caleb au stat în faţa oamenilor şi au spus: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată.

Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.

Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” (14:7-9).

Dar oamenii erau mai dispuşi să îi creadă pe cei zece care se îndoiau decât să-i creadă pe Caleb şi Iosua.

Apoi, Domnul a declarat ca ai lui Israel copii să rătăcească în pustiu timp de patruzeci de ani, până când generaţia celor care s-au îndoit şi s-au temut avea să moară. Este consemnat în scripturi că „oamenii aceştia, cari înnegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năprasnică.

Numai Iosua… şi Caleb… au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia cari se duseseră să iscodească ţara” (v. 37-38). Ei au fost singurii din acel grup care au supravieţuit celor patru decenii de rătăcire şi care au avut privilegiul de a intra pe pământul făgăduit despre care ei au vorbit într-un mod pozitiv.

Vedem în jurul nostru pe câţiva care nu sunt interesaţi de viitorul acestei lucrări, care sunt apatici, care vorbesc de limite, care îşi exprimă temerile, care îşi petrec timpul căutând şi scriind despre ceea ce ei cred că sunt slăbiciuni, care, de fapt, nu contează deloc. Având îndoieli în privinţa trecutului acestei lucrări, ei nu au nicio viziune în ceea ce priveşte viitorul ei.

În vechime, s-a spus: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbele 29:18). Nu există un loc în cadrul acestei lucrări pentru cei care cred doar în Evanghelia problemelor şi a tristeţii. Evanghelia este vestea cea bună. Este un mesaj al triumfului. Este o cauză care trebuie să fie îmbrăţişată cu entuziasm.

Domnul nu a spus niciodată că nu vom avea probleme. Membrii noştri au cunoscut necazuri de toate felurile pe măsură ce aceia care s-au opus acestei lucrări au venit peste ei. Dar ei şi-au păstrat credinţa de-a lungul tuturor necazurilor. Această lucrare a înaintat constant şi nu a făcut niciun pas înapoi de la începutul ei …

Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic. Dacă noi, ca indivizi, vom merge înainte, depinde de noi. Dar Biserica nu va înceta să meargă înainte …

Când Domnul l-a luat pe Moise la El, El i-a spus lui Iosua: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te; nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9). Aceasta este lucrarea Sa. Nu uitaţi acest lucru niciodată. Îmbrăţişaţi-o cu entuziasm şi afecţiune.²⁷

Există o tendinţă tristă în lumea de astăzi ca persoanele să se critice unele pe altele. V-aţi dat seama vreodată că nu este nevoie de foarte multă putere de gândire pentru a face remarci care pot răni pe altcineva? Încercaţi să faceţi opusul. Încercaţi să oferiţi complimente …

Există, de asemenea, o tendinţă tristă în societatea noastră, printre mulţi dintre noi, de a ne subaprecia. Poate că ni se pare că alte persoane sunt sigure de ele însele, dar, de fapt, majoritatea dintre noi avem ceva sentimente de inferioritate. Este important să nu vă gândiţi la aceasta… Este important să facem tot ce putem mai bine cu ceea ce avem.

Nu vă irosiţi timpul compătimindu-vă. Nu vă subapreciaţi. Nu uitaţi niciodată că sunteţi un copil al lui Dumnezeu. Aveţi privilegii divine oferite la naştere. Ceva din însăşi natura lui Dumnezeu se află în dumneavoastră.²⁸

Noi cântăm „Copil al Domnului” (Imnuri, nr. 191). Acest lucru nu este doar o invenţie, o invenţie poetică – este adevărul cel viu. În fiecare dintre noi se află ceva divin care trebuie cultivat, care trebuie adus la suprafaţă, care trebuie exprimat. Dumneavoastră, taţi şi mame, învăţaţi-vă copiii că ei sunt, literalmente, fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Nu există un adevăr mai măreţ în toată lumea decât acesta – să credem că noi avem ceva divin în noi înşine.²⁹

Credeţi în dumneavoastră. Credeţi în capacitatea dumneavoastră de a face lucruri bune şi măreţe. Credeţi că niciun munte nu este atât de înalt încât să nu-l puteţi urca. Credeţi că nicio furtună nu este atât de puternică încât să n-o puteţi învinge… Sunteţi un copil al lui Dumnezeu cu o capacitate nemărginită.³⁰

Fiţi un pic mai hotărâţi, un pic mai curajoşi şi un pic mai buni. Depuneţi efortul suplimentar. Veţi fi mai fericiţi. Veţi cunoaşte sentimentul unei noi satisfacţii, a unei noi bucurii în inimă.³¹

Desigur, veţi avea ceva probleme de-a lungul drumului. Veţi avea dificultăţi de învins. Dar acestea nu vor dura pentru totdeauna. Dumnezeu nu vă va abandona …

Gândiţi-vă la lucruri pozitive. Să ştiţi că el veghează asupra dumneavoastră, că El vă aude rugăciunile şi că vă va răspunde la ele, că El vă iubeşte şi că vă va demonstra acest lucru.³²

Sunt atât de multe lucruri dulci, bune şi frumoase de la care să pornim şi să construim ceva. Noi suntem părtaşi ai Evangheliei lui Isus Hristos. Cuvântul Evanghelie înseamnă „veste bună”. Mesajul Domnului este unul al speranţei şi salvării. Glasul Domnului este glasul veştilor bune. Lucrarea Domnului este lucrarea realizărilor glorioase.

În perioadele de întuneric şi de necaz, Domnul le-a spus celor pe care îi iubea: „Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Aceste cuvinte măreţe care dau încredere sunt ca un far pentru fiecare dintre noi. În El, putem într-adevăr avea încredere. Deoarece El şi promisiunile Sale nu vor eşua niciodată.³³

• Gândiţi-vă la sfatul preşedintelui Hinckley de a „căuta mai mult” binele şi de a „cultiva o atitudine de fericire şi un spirit optimist” (secţiunea 1). De ce avem nevoie de acest sfat astăzi? Cum putem cultiva o atitudine de fericire?

• Preşedintele Hinckley a spus că vom avea „rezultate minunate” când „permitem unui spirit al recunoştinţei să ne îndrume” (secţiunea 2). De unde credeţi că vin aceste „rezultate minunate”? Cum sunteţi binecuvântaţi atunci când aveţi un spirit al recunoştinţei?

• Ce credeţi despre analogia privind faptul că viaţa este precum „o călătorie cu un tren din timpurile străvechi”? (Vezi secţiunea 3.) În ce mod „vestea bună” a Evangheliei vă influenţează modul în care abordaţi această călătorie?

• În ce mod credeţi că povestea lui Caleb şi a lui Iosua se aplică în viaţa noastră? (Vezi secţiunea 4.) Ce exemple aţi văzut de oameni care îmbrăţişează Evanghelia cu entuziasm? Dacă ne simţim descurajaţi, cum putem să ne redobândim optimismul? Ce experienţe v-au ajutat să vă creşteţi optimismul în ceea ce priveşte lucrarea Domnului?

• De ce credeţi că există o tendinţă de a ne subaprecia pe noi înşine şi pe alţii? Cum putem învinge această tendinţă? Ce putem face noi, în mod individual sau ca familii, pentru a-i ajuta pe alţii „să fie un pic mai hotărâţi” şi „un pic mai curajoşi”? (Vezi secţiunea 5.)

Ioan 16:33; Filipeni 4:13; Mosia 2:41; Alma 34:38; Eter 12:4; D&L 19:38-39; 128:19-23

„Atunci când acţionaţi pe baza a ceea ce aţi învăţat, veţi primi o înţelegere mai mare şi de durată (vezi Ioan 7:17)” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 19). Vă puteţi întreba cum aţi putea pune în practică învăţăturile Evangheliei acasă, la muncă şi în responsabilităţile din cadrul Bisericii.