Principii bune

În data de 8 februarie 1990, guvernul democratic nou instalat al României tocmai începea să reconstruiască țara când vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a sosit la București. Dânsul a fost însoțit de vârstnicul Hans B. Ringger, o autoritate a zonei-Cei Șaptezeci, și Peter Berkhahn, directorul pentru treburi temporale ale Bisericii în Europa de Est. După o scurtă vizită în parcul Cișmigiu, unde vârstnicul Nelson a rostit o rugăciune pentru România, cei trei s-au întâlnit cu oficiali guvernamentali și au întrebat cum putea Biserica să ajute. „Mulți ajută, dar dumneavoastră sunteți primii care ne întrebați de ce avem nevoie cu adevărat”, le-a spus un director de spital.

Populația uriașă de orfani din România a reprezentat o problemă deosebit de urgentă. Misionarii seniori care aveau îndemânări medicale și alte îndemânări speciale au fost chemați să conducă proiecte de slujire în țară. Membrii din întreaga Europă au oferit fonduri, alimente, produse medicale și îmbrăcăminte pentru copiii aflați la nevoie.

Mulți membri ai Bisericii din străinătate au ales, de asemenea, în mod independent, să adopte orfani români. Când o astfel de familie, familia Worsely, a vizitat România pentru a finaliza adopția, ei l-au invitat pe ghidul lor român, Octavian Vasilescu, să participe împreună cu ei la adunările Bisericii. Asemenea multor români, Vasilescu nu știa prea multe despre religie. „Părinților noștri le-a fost teamă să ne învețe despre Isus Hristos și Evanghelia Sa, deoarece comunismul din anii 1950 și 1960 a fost foarte rău în București”, a spus el mai târziu. „Părinții noștri au învățat ce este frica. Noi am învățat ce este frica.” Totuși, în pofida ideilor despre religie care îl înconjuraseră mereu, Vasilescu a fost interesat de sfinții din zilele din urmă. „Am simțit un spirit bun în cadrul acelei adunări”, a spus el. „M-am gândit: «Acești oameni au principii bune».” După aceea, el a cerut un exemplar al Cărții lui Mormon.

În data de 24 martie 1991, Vasilescu a fost botezat împreună cu Doina Biolaru și Camelia Ionescu. În aceea vară, prima ramură din România modernă a fost organizată în București, Vasilescu fiind președinte de ramură și Doina Biolaru fiind președinta Societății de Alinare.