Istoria Bisericii
Aproximativ vara anului 1832 – Istorie


„Aproximativ vara anului 1832 – Istorie”, Relatări ale lui Joseph Smith despre Prima Viziune (2020)

„Aproximativ vara anului 1832 – Istorie”, Relatări ale lui Joseph Smith despre Prima Viziune

Aproximativ vara anului 1832 – Istorie

În jurul vârstei de doisprezece ani, mă gândeam în mod serios la lucrurile importante legate de bunăstarea sufletului meu nemuritor, ceea ce m-a îndrumat să cercetez scripturile – crezând, după cum am fost învățat, că ele conțin cuvântul lui Dumnezeu și, astfel, am început să le studiez cu sârguință. Apropriații mei de alte confesiuni m-au făcut să mă minunez foarte mult, deoarece am descoperit că faptele lor nu erau conform scripturilor și ei nu umblau în sfințenie înaintea Domnului și nu aveau un mod de exprimare pios în acord cu ceea ce eu am găsit în Biblie. Acest lucru mi-a îndurerat sufletul.

Astfel, de la vârsta de doisprezece ani până la vârsta de cincisprezece ani, am cugetat la multe lucruri în inima mea cu privire la situația omenirii, la conflicte și dezbinări, la ticăloșie și lucruri abominabile și la întunericul care a pătruns mintea oamenilor. Mintea mea a fost cuprinsă de mari neliniști, pentru că mă simțeam vinovat din pricina păcatelor mele și, cercetând scripturile, am descoperit că omenirea nu a venit la Domnul, ci că a căzut în apostazie de la credința adevărată și vie și că nu exista nicio grupare religioasă sau confesiune care să fie clădită pe Evanghelia lui Isus Hristos, așa cum este consemnată în Noul Testament. Am simțit că trebuie să jelesc pentru păcatele mele și pentru păcatele lumii, pentru că am învățat din scripturi că Dumnezeu este același ieri, astăzi și în vecii vecilor, că nu este părtinitor, pentru că El este Dumnezeu.

Căci am privit soarele, sursa de lumină glorioasă a pământului și, de asemenea, luna, mișcându-se maiestuos prin ceruri și, de asemenea, stelele care strălucesc pe orbitele lor, și, de asemenea, pământul pe care stăteam, și animalele câmpului, și păsările cerului, și peștii apelor, și omul care merge pe fața pământului maiestos și în puterea frumuseții, a cărui putere și inteligență este în guvernarea lucrurilor care sunt atât de mari și minunate, chiar după asemănarea Celui care le-a creat. Și când am cugetat asupra acestor lucruri, inima mea a exclamat: „Bine a spus omul înțelept: «Cel care spune în inima lui că nu există Dumnezeu este un nesăbuit»”. Inima mea a exclamat: „Toate acestea depun mărturie și indică o putere omnipotentă și omniprezentă, o Ființă care face legi și decretează și ține lucrurile în limitele lor, care umple eternitatea, care a fost și este și va fi din toată eternitatea până la eternitate”. Și am cugetat la toate aceste lucruri și la faptul că acea Ființă caută oameni care să o preaslăvească în spirit și în adevăr.

Prin urmare, L-am implorat pe Domnul pentru îndurare, pentru că nu exista nimeni altcineva la care puteam merge pentru a obține îndurare. Și Domnul mi-a auzit strigătul în pustiu, și, în timp ce Îl chemam pe Domnul, în cel de-al șaisprezecelea an al vieții mele, un stâlp de lumină, mai luminos ca strălucirea soarelui la amiază, a coborât de sus și s-a oprit deasupra mea. Am fost plin de Spiritul lui Dumnezeu iar Domnul a deschis cerurile deasupra mea și L-am văzut pe Domnul.

Și El mi-a vorbit, zicând: „Joseph, fiul meu, păcatele îți sunt iertate. Du-te, urmează legile Mele și ține poruncile Mele. Iată, Eu sunt Domnul slavei. Am fost răstignit pentru lume, pentru ca toți cei care cred în Numele Meu să aibă viață eternă. Iată, lumea este în păcat în aceste vremuri și nu este niciunul care să facă binele, nici măcar unul. Ei s-au abătut de la Evanghelie și nu țin poruncile Mele. Ei se apropie de Mine cu buzele lor, dar inimile lor sunt departe de Mine. Iar mânia Mea se aprinde împotriva locuitorilor pământului, care vor avea parte de consecințele nelegiuirilor lor și voi duce la îndeplinire ceea ce a fost rostit prin gura profeților și apostolilor. Iată, Eu vin curând, așa cum este scris, pe norii cerului, îmbrăcat în slava Tatălui Meu”.

Sufletul meu a fost umplut de dragoste și, timp de multe zile, m-am putut bucura nespus de mult. Domnul a fost cu mine, dar nu am putut găsi pe nimeni care să creadă viziunea cerească. Cu toate acestea, am cugetat aceste lucruri în inima mea.