Dragostea desăvârșită izgonește frica

În urmă cu câteva sute de ani, în America de Nord, s-a răspândit, în regiunile rurale, o mișcare numită „Marea trezire”. Unul dintre principalele ei obiective a fost să-i trezească pe oamenii care păreau că sunt adormiți în ceea ce privește aspectele spirituale.

Tânărul Joseph Smith a fost influențat de lucrurile pe care le-a auzit de la predicatorii implicați în această mișcare de trezire spirituală. Este unul dintre motivele pentru care el a hotărât să caute cu sinceritate să afle voia Domnului prin rugăciune personală.

Acești predicatori aveau un stil dramatic și emoționant de a propovădui, iar predicile lor erau cunoscute pentru faptul că accentau foarte mult groaza teribilă din iad de care ar avea parte cei păcătoși.¹ Discursurile lor nu i-au adormit pe oameni, dar este posibil să fi cauzat câteva coșmaruri. Scopul lor și tiparul pe care îl foloseau păreau să fie de a speria oamenii pentru ca aceștia să meargă la biserică.

De-a lungul istoriei, frica a fost folosită deseori pentru a-i determina pe oameni să acționeze. Părinții au folosit-o cu fiii și fiicele lor, angajatorii cu angajații, iar politicienii cu alegătorii.

Experții în marketing înțeleg puterea fricii și o folosesc deseori. De aceea, unele reclame par că transmit mesajul implicit conform căruia, dacă nu cumpărăm cerealele lor pentru micul dejun sau dacă ratăm cel mai nou joc video sau telefon mobil, riscăm să ducem vieți mizerabile, murind singuri și nefericiţi.

Zâmbim când auzim aceasta și ne gândim că nu vom permite niciodată să fim manipulați de aceste lucruri, dar, uneori, permitem acest lucru. Mai rău, câteodată, folosim metode asemănătoare pentru a-i convinge pe alții să facă ce dorim noi.

Mesajul meu de astăzi are două scopuri. Primul este de a ne îndemna să ne gândim și să luăm în considerare măsura în care noi folosim frica pentru a-i motiva pe alții – inclusiv pe noi înșine. Al doilea este de a sugera o cale mai bună.

Haideți, mai întâi, să analizăm problema cu frica. Până la urmă, care dintre noi nu a fost constrâns de frică să mănânce mai bine, să-și pună centura de siguranță, să facă mai multă mișcare, să economisească bani sau chiar să se pocăiască de păcate?

Este adevărat că frica poate avea o influență puternică asupra faptelor și comportamentului nostru. Dar acea influență tinde să fie temporară și superficială. Frica are rareori puterea de a produce o schimbare în inima noastră și nu ne va transforma niciodată în oameni care iubesc ceea ce este drept și care vor să se supună Tatălui Ceresc.

Oamenii cărora le este frică pot spune și pot face lucrurile corecte, dar ei nu simt lucrurile corecte. Ei se simt de multe ori neajutorați și plini de resentimente, chiar mânioși. În timp, aceste sentimente duc la lipsă de încredere, sfidare și chiar răzvrătire.

Din nefericire, această abordare greșită cu privire la viață și conducere nu este întâlnită doar în lumea seculară. Mă întristează să aud de membri ai Bisericii care exercită o autoritate nedreaptă – în căminele lor, în chemările lor din cadrul Bisericii, la muncă sau în cadrul interacțiunilor zilnice cu alții.

Adesea, oamenii condamnă intimidarea, dar nu pot recunoaște că o practică. Ei cer să le fie respectate regulile arbitrare, dar, când alții nu urmează aceste reguli aleatorii, ei îi mustră verbal, emoțional și, uneori, chiar fizic.

Domnul a spus: „Când… exercităm nedrept controlul, sau stăpânirea sau constrângerea asupra sufletelor copiilor oamenilor în mod nedrept… cerurile se retrag [și] Spiritul Domnului este întristat”².

Pot exista momente în care suntem ispitiți să ne justificăm faptele crezând că scopul scuză mijloacele. Putem chiar să credem că faptul de a controla alți oameni, de a-i manipula și de a fi duri cu ei va fi pentru binele lor. Greșit, pentru că Domnul a spus clar că „roada Duhului… este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea [și] înfrânarea poftelor”³.

Cu cât ajung să-L cunosc mai bine pe Tatăl meu Ceresc, cu atât observ mai mult cum îi inspiră și îi conduce pe copiii Săi. El nu este mânios, răzbunător sau punitiv.⁴ Scopul Său – lucrarea și slava Sa – este de a ne îndruma, a ne exalta și a ne conduce către plenitudinea Sa.⁵

Dumnezeu S-a descris pe Sine în fața lui Moise drept „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie”⁶.

Dragostea Tatălui nostru din Cer pentru noi, copiii Săi, depășește cu mult capacitatea noastră de a înțelege.⁷

Înseamnă aceasta că Dumnezeu tolerează sau trece cu vederea comportamentele care sunt contrare poruncilor Sale? Nu, cu siguranță că nu!

Dar El dorește ca noi să ne schimbăm mai mult decât comportamentul. El dorește să ne schimbăm firea. El dorește să ni se producă o schimbare în inimă.

El dorește să ne întindem mână spre bara de fier și să ne ținem strâns de ea, să ne înfruntăm fricile și să înaintăm, cu mult curaj, pe cărarea strâmtă şi îngustă. El dorește aceste lucruri pentru noi, deoarece ne iubește și pentru că aceasta este calea către fericire.

Deci, cum îi motivează Dumnezeu pe copiii Săi să-L urmeze în zilele noastre?

El L-a trimis pe Fiul Său!

Dumnezeu L-a trimis pe Singurul Său Fiu Născut, Isus Hristos, pentru a ne arăta calea cea dreaptă.

Dumnezeu motivează prin convingere, răbdare îndelungată, bunătate, blândeţe şi dragoste sinceră.⁸ Dumnezeu este de partea noastră. El ne iubeşte și, atunci când ne împiedicăm, El dorește să ne ridicăm, să încercăm din nou și să devenim mai puternici.

El este mentorul nostru.

El este speranța noastră măreață și prețioasă.

El dorește să ne stimuleze cu ajutorul credinței.

El are încredere că noi vom învăţa din greșelile noastre și că vom face alegeri corecte.

Aceasta este calea mai bună!⁹

Una dintre modalitățile prin care Satana dorește să ne determine să îi manipulăm pe alții este aceea de a stărui asupra răului din lume și chiar de a-l exagera.

Cu siguranță, lumea noastră a fost și va continua să fie imperfectă. Prea multe persoane inocente suferă din cauza circumstanţelor, dar și din cauza lipsei de umanitate. Corupţia și ticăloşia din zilele noastre sunt unice și alarmante.

Dar, în pofida tuturor acestor lucruri, prefer să trăiesc în această perioadă a istoriei lumii decât în oricare alta. Suntem binecuvântaţi peste măsură să trăim într-o perioadă plină de prosperitate, iluminare și avantaje fără precedent. Mai presus de orice, suntem binecuvântați să avem plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos, care ne oferă o perspectivă unică asupra pericolelor din lume și ne arată, fie cum să evităm aceste pericole, fie cum să le înfruntăm.

Când mă gândesc la aceste binecuvântări, vreau să cad în genunchi și să-L slăvesc pe Tatăl nostru Ceresc pentru dragostea Sa fără de sfârșit față de toți copiii Săi.

Nu cred că Dumnezeu dorește ca fiii și fiicele Sale să se teamă sau să stăruie asupra relelor din lume. „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”¹⁰

El ne-a oferit o mulțime de motive să ne bucurăm. Trebuie doar să le găsim și să le recunoaștem. Domnul ne amintește deseori: „Nu te teme”, „[îndrăznește]”¹¹ și „nu te teme, turmă mică”¹².

Dragi frați și surori, noi suntem „[turma] mică” a Domnului. Noi suntem sfinții din zilele din urmă. Implicit în numele nostru este angajamentul de a aștepta întoarcerea Salvatorului și de a pregăti lumea și pe noi înșine pentru a-L primi. Așadar, haideți să-I slujim lui Dumnezeu și să-i iubim pe semenii noștri. Haideți să facem aceasta cu încredere firească și cu umilință, fără să privim de sus la vreo altă religie sau la vreun grup de persoane. Dragi frați și surori, suntem însărcinați să studiem cuvântul lui Dumnezeu și să dăm ascultare glasului Spiritului, astfel încât „să [cunoaștem] semnele vremurilor și semnele venirii Fiului Omului”¹³.

Așadar, nu suntem ignoranți față de încercările lumii și nici necunoscători ai dificultăților vremurilor noastre. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne împovorăm sau să-i împovărăm pe alții cu o frică permanentă. În loc să stăruim asupra imensității încercărilor noastre, nu ar fi mai bine să ne concentrăm asupra măreției și bunătății infinite și a puterii absolute ale lui Dumnezeu având încredere în El și pregătindu-ne, cu inimile pline de bucurie, pentru întoarcerea lui Isus Hristos?

În calitate de popor de legământ al Său, nu trebuie să fim paralizați de frică pentru că s-ar putea întâmpla lucruri rele. În schimb, putem înainta cu credință, curaj, hotărâre și încredere în Dumnezeu pe măsură ce abordăm încercările și ocaziile care ne așteaptă.¹⁴

Nu mergem singuri pe calea uceniciei. „Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa.”¹⁵

„Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți.”¹⁶

În fața fricii, haideți să găsim curaj, să ne adunăm credința și să avem încredere în promisiunea că „orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere”¹⁷.

Trăim oare într-o perioadă plină de pericole și tulburare? Desigur.

Dumnezeu Însuși a spus: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”¹⁸.

Ne putem exercita credința și putem acționa potrivit ei? Putem să trăim potrivit angajamentelor noastre și legămintelor sacre? Putem să ținem poruncile lui Dumnezeu chiar și în circumstanţe dificile? Desigur!

Putem deoarece Dumnezeu a promis: „Toate lucrurile vor conlucra spre binele vostru, dacă umblați drept”¹⁹ Așadar, fie ca noi să lăsăm deoparte fricile noastre și, în schimb, să trăim cu bucurie, umilință, speranță și cu încredere de neclintit în faptul că Domnul este cu noi.

Preaiubiții mei prieteni, dragii mei frați și dragile mele surori în Hristos, dacă vom fi vreodată în situația de a trăi cu frică și anxietate sau dacă vreodată cuvintele, atitudinea sau faptele noastre le provoacă altora teamă, mă rog, cu toată puterea sufletului meu, ca noi să ne eliberăm de această frică prin antidotul stabilit de Divinitate împotriva fricii: dragostea pură a lui Hristos, căci „dragostea desăvârşită izgoneşte frica”²⁰.

Dragostea desăvârșită a lui Hristos biruie ispitele de a răni, de a constrânge, de a intimida sau de a asupri.

Dragostea desăvârșită a lui Hristos ne permite să mergem cu umilință, demnitate și o încredere de neclintit în calitate de ucenici ai preaiubitului nostru Salvator. Dragostea desăvârșită a lui Hristos ne oferă siguranța de a ne învinge fricile și de a ne pune toată încrederea în puterea și bunătatea Tatălui nostru Ceresc și a Fiului Său, Isus Hristos.

În căminele noastre, la locurile noastre de muncă, în chemările noastre în Biserică și în propriile inimi, fie ca noi să înlocuim teama cu dragostea desăvârșită a lui Hristos. Dragostea lui Hristos va pune credința în locul fricii!

Dragostea Sa ne va permite să recunoaștem, să ne încredem și să avem credință în bunătatea Tatălui nostru Ceresc, în planul Său divin, în Evanghelia Sa și în poruncile Sale.²¹ Faptul de a-L iubi pe Dumnezeu și a-i iubi pe semenii noștri va face ca supunerea noastră față de poruncile lui Dumnezeu să fie o binecuvântare, și nu o povară. Dragostea lui Hristos ne va ajuta să devenim puțin mai buni, mai iertători, mai grijulii și mai devotați lucrării Lui.

Pe măsură ce ne umplem inimile cu dragostea lui Hristos, vom descoperi că avem o profundă prospețime spirituală și vom merge treji, cu bucurie, încredere și plini de viață în lumina și slava preaiubitului nostru Salvator, Isus Hristos.

Depun mărturie, împreună cu apostolul Ioan: „În [dragostea lui Hristos] nu este frică”²². Dragi frați și surori, dragi prieteni, Dumnezeu vă cunoaște într-un mod perfect. El vă iubește într-un mod perfect. El știe ce vă pregătește viitorul. El dorește să „nu [vă temeți, să credeți] numai”²³ și să „[rămâneți] în dragostea [Sa desăvârșită]”²⁴. Aceasta este rugăciunea și binecuvântarea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.