Să devenim ucenici ai Domnului nostru Isus Hristos

Ce înseamnă să fii ucenic al Domnului nostru Isus Hristos? Ucenic este cel care a fost botezat și este dornic să ia asupra lui numele Salvatorului și să Îl urmeze. Un ucenic se străduiește să devină așa cum este El ținând poruncile Sale în viața muritoare, în mare parte tot așa cum un novice caută să devină precum meșterul său.

Mulți oameni aud cuvântul ucenic și cred că înseamnă numai „cineva care urmează”. Dar ucenicia adevărată este o stare de a fi. Aceasta înseamnă mai mult decât studierea și punerea în practică a unei liste de atribute individuale. Ucenicii trăiesc în așa fel încât caracteristicile lui Hristos sunt întrețesute în fibra ființei lor, precum într-o tapiserie spirituală.

Fiți atenți la invitația apostolului Petru de a deveni ucenici ai Salvatorului:

„Dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința;

cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni”¹.

După cum puteți observa, întrețeserea tapiseriei spirituale a uceniciei personale necesită mai mult decât un singur fir de ață. În zilele Salvatorului, au fost mulți care au pretins că erau neprihăniți într-un aspect sau altul al vieții lor. Ei puneau în practică ceea ce eu am numit supunere selectivă. De exemplu, ei țineau porunca de a se abține de la muncă în ziua de sabat, însă L-au criticat pe Salvator pentru că vindeca în acea zi sfântă.² Ei ofereau ofrande săracilor, dar ofereau doar din surplusul lor – ceea ce nu aveau nevoie pentru ei înșiși.³ Posteau, dar cu fețele sluțite.⁴ Se rugau, dar doar pentru a fi văzuți de oameni.⁵ Isus a spus: „Ei se apropie de Mine cu buzele lor, dar inimile lor sunt departe de Mine”⁶. Asemenea bărbați și femei se pot concentra la însușirea unui atribut anume sau unei acțiuni specifice, dar în inimile lor nu devin așa cum este El.

Despre aceștia, Isus a declarat:

„Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în numele Tău?».

Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege»⁷.

Atributele Salvatorului, în felul în care le percepem, nu sunt o rețetă care trebuie urmată sau o listă care trebuie bifată. Ele sunt caracteristici întrețesute, adăugate una celeilalte, care se dezvoltă în noi în moduri interactive. Cu alte cuvinte, nu putem dobândi o caracteristică asemănătoare celei a lui Hristos fără să dobândim și să influențăm și altele. Pe măsură ce o caracteristică devine puternică, la fel va fi cu multe altele.

În 2 Petru și în Doctrină și legăminte, secțiunea 4, învățăm că credința în Domnul Isus Hristos este temelia. Ne măsurăm credința prin ce ne conduce să facem – prin supunerea noastră. „Dacă voi veți avea credință în Mine, atunci veți avea puterea să faceți orice lucru care este potrivit cu Mine”⁸. Credința este catalizatorul. Fără fapte, fără o viață virtuoasă, credința noastră nu are puterea de a activa ucenicia. Într-adevăr, credința este moartă.⁹

Așadar, Petru explică: „Uniți cu credința voastră fapta”. Fapta are, aici, sensul de virtute morală, care înseamnă mai mult decât puritate sexuală. Înseamnă curățenie și sfințenie în minte și trup. Fapta înseamnă, de asemenea, putere. Când trăim, cu credință, conform Evangheliei, vom avea puterea să fim virtuoși în fiecare gând, sentiment și acțiune. Mintea noastră devine mai receptivă la îndemnurile Duhului Sfânt și la lumina lui Hristos.¹⁰ Noi Îl întruchipăm pe Hristos nu doar prin ceea ce spunem și facem, ci și prin ceea ce suntem.

Petru continuă: „Uniți… cu fapta [voastră] cunoștința”. Când trăim o viață virtuoasă, ajungem să-I cunoaștem pe Tatăl nostru Ceresc și pe Fiul Său într-un mod special. „Dacă vrea cineva să facă voia [Tatălui], va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu.”¹¹ Această cunoaștere este mărturie personală, dobândită din experiență personală. Este cunoaștere care ne transformă, astfel încât „lumina [noastră] este atrasă de [lumina Lui] și „virtutea [noastră] iubește [virtutea Lui]”¹². Prin faptul că trăim virtuos, facem călătoria de la „Eu cred” la destinația glorioasă „Eu știu”.

Petru ne îndeamnă să unim „cu cunoștința înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea”. Fiind ucenici înfrânați, noi trăim conform Evangheliei în mod echilibrat și ferm. Nu trebuie să „[fugim] mai repede decât este puterea [noastră]”¹³. Zi de zi înaintăm fără să fim împiedicați de încercările, din viața muritoare, care au drept scop perfecționarea noastră.

Fiind înfrânați în acest mod, ajungem să avem răbdare și să ne încredem în Domnul. Putem să ne bizuim pe planul Său pentru viața noastră, deși nu-l putem vedea cu ochii noștri firești.¹⁴ Prin urmare, putem fi „liniștiți și să [știm] că [El este] Dumnezeu”¹⁵. Când ne înfruntăm cu furtunile suferinței, ne întrebăm: „Ce dorești Tu să învăț din această experiență?”. Având planul Său și scopurile Sale în inima noastră, înaintăm nu doar îndurând toate lucrurile, ci îndurându-le cu răbdare și bine.¹⁶

Petru ne învață că această răbdare duce la evlavie. Precum Tatăl este răbdător cu noi, copiii Săi, noi devenim răbdători unul cu celălalt și cu noi înșine. Ne desfătăm în libertatea de a alege a celorlalți și în ocazia pe care le-o oferă de a progresa „rând după rând”¹⁷, „din ce în ce mai [strălucitori], crescând mereu până în miezul zilei”¹⁸.

De la înfrânare la răbdare; și, de la răbdare la evlavie, firea noastră se schimbă. Dobândim dragostea frățească, ceea ce este o caracteristică specifică a tuturor ucenicilor adevărați. Asemenea bunului samaritean, traversăm strada pentru a-i sluji oricui are nevoie, chiar dacă nu face parte din cercul nostru de prieteni.¹⁹ Îi binecuvântăm pe cei care ne blestemă. Facem bine celor ce ne asupresc.²⁰ Există vreun atribut mai divin sau mai asemănător celui al lui Hristos?.

Depun mărturie că eforturile pe care le facem pentru a deveni ucenici ai Salvatorului nostru sunt, cu adevărat, adăugate până când suntem găsiți că „[avem]” dragostea Sa. ²¹ Această dragoste este caracteristica definitorie a unui ucenic al lui Hristos:

„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea [caritate], sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Și chiar dacă aș avea darul prorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea [caritate], nu sunt nimic”²².

Și credința, speranța și caritatea sunt cele care ne fac să fim demni de lucrarea lui Dumnezeu.²³ „Acum dar rămân aceste trei… dar cea mai mare dintre ele este [caritatea]”.²⁴

Dragi frați și surori, acum, mai mult ca niciodată, nu putem fi „ucenici cu jumătate de normă”! Nu putem fi ucenici numai pentru un singur punct de doctrină sau pentru un altul. Constelațiile caracteristicilor care sunt dobândite prin credință în Hristos – inclusiv cele despre care am vorbit astăzi – sunt toate necesare pentru a putea rămâne puternici în aceste ultime zile.

Pe măsură ce ne străduim, cu sinceritate, să fim ucenici adevărați ai lui Isus Hristos, aceste caracteristici vor fi întrețesute, adăugate și întărite, în mod interactiv, în noi. Nu va exista diferență între bunătatea de care dăm dovadă față de dușmanii noștri și cea pe care o acordăm prietenilor noștri. Vom fi tot atât de onești când nimeni nu se uită cum suntem atunci când alții se uită. Vom fi tot atât de devotați lui Dumnezeu în viața publică precum suntem în cea personală.

Depun mărturie că oricine poate fi ucenic al Salvatorului. Ucenicia nu este limitată de vârstă, sex, origine etnică sau chemare. Prin ucenicia noastră individuală, noi, în calitate de sfinți din zilele din urmă, formăm o tărie colectivă pentru a ne binecuvânta frații și surorile din întreaga lume. Acum este timpul de a ne lua din nou, cu toată sârguința, angajamentul de a fi ucenicii Săi.

Dragi frați și surori, noi toți suntem chemați să fim ucenici ai Salvatorului nostru. Fie ca această conferință să vă ofere ocazia „să începeți ca în timpurile din vechime și [să] veniți la [El] cu toată inima voastră”²⁵. Aceasta este Biserica Sa. Îmi depun mărturia specială că El trăiește. Fie ca El să ne binecuvânteze în încercarea noastră eternă de a deveni ucenici devotați și cutezători. În numele lui Isus Hristos, amin.