Să slujim cu puterea și autoritatea lui Dumnezeu

Dragii mei frați, vă mulțumesc pentru devotamentul față de Domnul și lucrarea Sa. Este într-adevăr o bucurie să fiu cu dumneavoastră. În calitate de nouă Primă Președinție, vă mulțumim pentru rugăciunile și eforturile dumneavoastră de susținere. Suntem recunoscători pentru viața și slujirea dumneavoastră pe care o oferiți Domnului. Devotamentul față de îndatoririle dumneavoastră și slujirea dumneavoastră altruistă sunt la fel de importante în chemările dumneavoastră precum sunt ale noastre în chemările noastre. Petrecând o viață plină de slujire în această Biserică, am învățat că nu contează unde slujește cineva. Ceea ce Îi pasă Domnului este cum slujește cineva.

Îmi exprim profunda recunoștință pentru președintele Thomas S. Monson, care mi-a fost exemplu mai bine de 50 de ani. Iar pentru consilierii săi, președintele Henry B. Eyring și președintele Dieter F. Uchtdorf, îmi exprim profunda admirație. Îi felicit pentru slujirea oferită Domnului și profeților Săi. Acești doi slujitori dedicați au primit noi însărcinări. Ei continuă să slujească cu vigoare și angajament. Îi onorez și îi iubesc pe amândoi.

Este o binecuvântare remarcabilă să slujim în Biserica adevărată și vie a Domnului cu autoritatea și puterea Sa. Restaurarea preoției lui Dumnezeu, inclusiv a cheilor preoției, oferă sfinților din zilele din urmă demni cele mai mari binecuvântări spirituale. Vedem acele binecuvântări în viețile femeilor, bărbaților și copiilor din întreaga lume.

Vedem femei credincioase care înțeleg puterea inerentă în chemările lor și în înzestrarea lor și alte rânduieli din templu. Aceste femei știu cum să invoce puterile cerului pentru a-și proteja și întări soții, copiii și pe alții pe care îi iubesc. Acestea sunt femei puternice din punct de vedere spiritual care conduc, predau și slujesc fără teamă în chemările lor cu puterea și autoritatea lui Dumnezeu!¹ Cât de recunoscător sunt pentru ele!

De asemenea, vedem bărbați credincioși care trăiesc la înălțimea privilegiilor pe care le au în calitate de purtători ai preoției. Ei conduc și slujesc făcând sacrificii în felul Domnului, dând dovadă de dragoste, bunătate și răbdare. Ei îi binecuvântează, îndrumă, protejează și întăresc pe alții prin puterea preoției pe care o dețin. Ei fac miracole în viețile celor pe care îi slujesc în timp ce-și păstrează propriile căsătorii și familii în siguranță. Ei resping răul și sunt vârstnici puternici în Israel.² Sunt profund recunoscător pentru ei!

Acum, îmi permiteți să trag un semnal de alarmă? Anume acesta: prea mulți dintre frații și surorile noastre nu înțeleg pe deplin conceptul de putere și autoritate a preoției. Ei se comportă ca și cum mai degrabă și-ar satisface propriile dorințe și plăceri, în loc să folosească puterea lui Dumnezeu pentru a-I binecuvânta copiii.

Mi-e teamă că prea mulți dintre frații și surorile noastre nu înțeleg privilegiile care pot fi ale lor.³ Unii dintre frații noștri, de exemplu, se comportă ca și cum nu înțeleg ce este preoția și ce le permite să facă. Permiteți-mi să vă ofer câteva exemple concrete.

Nu cu mult timp în urmă, am participat o adunare de împărtășanie unde un tată urma să-i ofere bebelușului său un nume și o binecuvântare. Tânărul tată a luat pruncul său prețios în brațele sale, i-a dat un nume și, apoi, a oferit o frumoasă rugăciune. Dar nu a oferit copilei o binecuvântare. Acea fetiță a primit un nume, dar nu o binecuvântare! Acel drag vârstnic nu a știut diferența dintre o rugăciune și o binecuvântare a preoției. Prin autoritatea și puterea preoției pe care o deținea, și-ar fi putut binecuvânta pruncul, dar nu a făcut-o. M-am gândit: „Ce ocazie irosită!”.

Permiteți-mi să vă dau câteva alte exemple. Știm de frați care pun surori deoparte în calitate de conducătoare și învățătoare la Societatea Primară, Tinerele Fete sau Societatea de Alinare, dar care nu le binecuvântează – nu le binecuvântează cu puterea de a-și îndeplini chemările. Ei doar le oferă sfaturi și instruire. Vedem tați demni care nu le oferă soției și copiilor lor binecuvântări ale preoției când acestea sunt exact ceea ce le trebuie. Puterea preoției a fost restaurată pe acest pământ, dar totuși mult prea mulți frați și surori trec prin încercări teribile în viață fără să primească vreodată o binecuvântare adevărată a preoției. Ce tragedie! Aceasta este o tragedie pe care o putem elimina.

Frați, noi deținem preoția sfântă a lui Dumnezeu! Avem autoritatea Sa pentru a binecuvânta oamenii Săi. Gândiți-vă doar la încredințarea remarcabilă pe care ne-a dat-o Domnul când a spus: „Pe acela pe care îl binecuvântezi Eu îl voi binecuvânta”⁴. Este privilegiul nostru să acționăm în numele lui Isus Hristos pentru a binecuvânta copiii lui Dumnezeu conform voinței Sale cu privire la ei. Dragi președinți de țăruș și episcopi, vă rog să vă asigurați că fiecare membru din cvorumurile aflate în responsabilitatea dumneavoastră înțelege cum să acorde o binecuvântare a preoției – inclusiv nevoia de a fi demn și pregătirea spirituală necesare pentru a invoca pe deplin puterea lui Dumnezeu.⁵

Tuturor fraților care dețin preoția: vă invit să inspirați membrii să-și onoreze legămintele, să postească și să se roage, să studieze scripturile, să preaslăvească în templu și să slujească cu credință ca bărbați și femei ai lui Dumnezeu. Îi putem ajuta pe toți să vadă prin ochiul credinței că supunerea și neprihănirea îi vor apropia de Isus Hristos, îi vor ajuta să se bucure de însoțirea Duhului Sfânt și să aibă parte de bucurie în viață!

O caracteristică a Bisericii adevărate și vii a Domnului va fi mereu efortul organizat și îndrumat de a sluji fiecărui copil în parte al lui Dumnezeu și familiei sale.⁶ Deoarece este Biserica Sa, noi, în calitate de slujitori ai Săi, vom sluji fiecăruia în mod individual, la fel cum a făcut El.⁷ Vom sluji în numele Său, cu puterea și autoritatea Sa și cu dragostea Sa blândă.

O experiență pe care am avut-o cu mai bine de 60 de ani în urmă în Boston m-a învățat cât de puternic poate fi privilegiul de a sluji unul câte unul. Pe atunci, eram chirurg rezident la Spitalul General din Massachusetts – fiind de gardă în fiecare zi, o dată la două nopți și, din două în două săptămâni, la sfârșit de săptămână. Timpul petrecut cu soția mea, cei patru copii ai noștri și pentru activitatea în Biserică era limitat. Totuși, președintele nostru de ramură m-a delegat să vizitez casa lui Wilbur și a Leonorei Cox, în speranța că fratele Cox ar redeveni activ în Biserică. El și Leonora fuseseră pecetluiți în templu.⁸ Totuși, Wilbur nu fusese la biserică de mulți ani.

Colegul meu și cu mine am mers la ei acasă. Când am intrat, sora Cox ne-a întâmpinat cu căldură⁹, dar fratele Cox s-a dus imediat într-o altă cameră și a închis ușa.

M-am dus în dreptul ușii închise și am ciocănit. După o clipă, am auzit bolborosind: „Intră”. Am deschis ușa și l-am găsit pe fratele Cox înconjurat de o mulțime de echipamente pentru radioamatori. În acea cămăruță, și-a aprins o țigară. Era clar că vizita mea nu era binevenită.

Mi-am aruncat privirea prin cameră cu uimire și am spus: „Frate Cox, mereu am vrut să învăț mai mult despre ce înseamnă munca de radioamator. Ai vrea să mă înveți? Îmi pare rău că nu pot sta mai mult în seara aceasta, dar aș putea veni o altă dată?”

A ezitat pentru un moment, apoi a spus da. Acela a fost începutul unei prietenii minunate. M-am întors, iar el m-a învățat. Am început să-l iubesc și să-l respect. În următoarele noastre vizite, măreția acestui om a ieșit la iveală. Am devenit prieteni foarte buni, la fel ca soțiile noastre eterne. Apoi, cu trecerea timpului, familia noastră s-a mutat. Conducătorii locali au continuat să se îngrijească de familia Cox.¹⁰

După aproximativ opt ani de la acea primă vizită, a fost organizat Țărușul Boston.¹¹ Puteți ghici cine a fost primul său președinte de țăruș? Da! Fratele Cox! În anii ce au urmat, el a slujit și în calitate de președinte de misiune și președinte de templu.

Ani mai târziu, în calitate de membru al Cvorumului celor Doisprezece, am fost delegat să organizez un nou țăruș în ținutul Sanpete, Utah. În timpul interviurilor obișnuite, am fost plăcut surprins să-l întâlnesc din nou pe dragul meu prieten, fratele Cox! M-am simțit inspirat să-l chem să slujească în calitate de patriarh al țărușului. După ce l-am rânduit, ne-am îmbrățișat și am plâns împreună. Oamenii din cameră se întrebau de ce plângeau acei doi adulți. Dar noi știam. Și sora Cox știa. Erau lacrimi de bucurie! Ne-am amintit în tăcere incredibila călătorie de dragoste și pocăință care începuse într-o seară în casa lor, cu mai mult de 30 de ani în urmă.

Povestea nu se termină aici. Familia fratelui și surorii Cox a crescut și numără 3 copii, 20 de nepoți și 54 de strănepoți. Pe lângă aceasta, adăugați impactul pe care l-au avut asupra a sute de misionari, a altor câteva mii de membri în templu și a altor câteva sute de membri care au primit binecuvântări patriarhale de la fratele Wilbur Cox. Influența sa și a Leonorei va continua să se facă simțită de-a lungul multor generații pe întreg pământul.

Astfel de experiențe, precum a lui Wilbur și a Leonorei Cox au loc în fiecare săptămână – sper, în fiecare zi – în această Biserică. Slujitorii dedicați ai Domnului Isus Hristos îndeplinesc lucrarea Sa cu puterea și autoritatea Sa.

Frați, există uși pe care le putem deschide, binecuvântări ale preoției pe care le putem oferi, inimi pe care le putem vindeca, poveri pe care le putem înlătura, mărturii pe care le putem întări, vieți pe care le putem salva și bucurie pe care o putem aduce în căminele sfinților din zilele din urmă – toate acestea deoarece deținem preoția lui Dumnezeu. Noi suntem bărbații care au fost „chemați și pregătiți încă de la crearea lumii, potrivit previziunii făcute de Dumnezeu, potrivit cu marea [noastră] credință” pentru a face această lucrare.¹²

În această seară, vă invit la propriu să vă ridicați împreună cu mine în măreața noastră frăție eternă. Când menționez oficiul preoției pe care îl dețineți, vă rog să vă ridicați și să rămâneți în picioare. Diaconi, ridicați-vă, vă rog! Învățători, ridicați-vă! Preoți! Episcopi! Vârstnici! Înalți preoți! Patriarhi! Cei Șaptezeci! Apostoli!

Acum, frați, puteți, vă rog, să rămâneți în picioare și să vă alăturați corului nostru cântând împreună toate cele trei strofe din „Rise Up, O Men of God (Ridicați-vă, o, bărbați ai lui Dumnezeu)”¹³? În timp ce cântați, gândiți-vă la îndatorirea dumneavoastră ca armată puternică a lui Dumnezeu de a ajuta la pregătirea lumii pentru cea de-a Doua Venire a Domnului. Aceasta este datoria noastră. Acesta este privilegiul nostru. Depun mărturie astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.