2010-2019
Sunt eu un copil al lui Dumnezeu?
aprilie 2018


Sunt eu un copil al lui Dumnezeu?

Cum poate fiecare dintre noi să simtă puterea care rezultă din înțelegerea adevăratei noastre identități? Începem prin a căuta să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Tatăl nostru.

De curând, am mers alături de scumpa mea mamă la biserică, la vechea noastră capelă din piatră. Fiind atras de glasurile copiilor care se auzeau din aceeași încăpere a Societății Primare în care mersesem și eu cu zeci de ani în urmă, am fost încântat când, intrând în spatele încăperii, am văzut conducătorii iubitori care predau tema din acest an: „Sunt un copil al Domnului”.1 Am zâmbit când mi-am adus aminte de învățătorii mei răbdători și iubitori, care, în timp ce cântam, se uitau adesea la mine – acel băiețel neastâmpărat care stătea în banca din spate – întrebându-se: „Este el cu adevărat un copil al lui Dumnezeu? Și cine l-a trimis aici?”2

Adresez o invitație fiecăruia dintre noi de a ne deschide inima înaintea Duhului Sfânt, care „adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”. 3

Cuvintele președintelui Boyd K. Packer sunt clare și prețioase: „Sunteți un copil al lui Dumnezeu. El este Tatăl spiritului vostru. Din punct de vedere spiritual, sunteți de viță nobilă, rodul Împăratului Cerului. Fixați-vă acest adevăr în minte și păstrați-l acolo. Indiferent de cât de multe generații există în genealogia dumneavoastră din viața muritoare, indiferent de rasa sau poporul pe care-l reprezentați, obârșia spiritului dumneavoastră poate fi trasată cu o singură linie. Sunteți un copil al lui Dumnezeu!”4

Brigham Young a spus: „Când îl… veți vedea pe Tatăl nostru, veți vedea o Ființă pe care ați cunoscut-o timp îndelungat și El vă va primi în brațele Sale și veți dori să vă lăsați cuprinși de îmbrățișarea Sa și să-I dați o sărutare”.5

Marele război cu privire la identitatea divină

Moise a învățat despre moștenirea sa divină vorbind cu Domnul față în față. După acea experiență „Satana a venit, ispitindu-l” și mascându-și intenția dușmănoasă de a denatura identitatea lui Moise, „[a spuns]: Moise, fiul omului, preaslăvește-mă pe mine. Și… Moise s-a uitat la Satana și a spus: Cine ești tu? Pentru că, iată, eu sunt un fiu al lui Dumnezeu”.6

Acest mare război cu privire la identitatea divină are loc cu o înverșunare violentă, pe măsură ce Satana folosește tot mai multe metode de a înșela cu scopul de a distruge credința noastră și cunoașterea noastră despre legătura pe care o avem cu Dumnezeu. Din fericire, am fost binecuvântați de la început cu o viziune și o înțelegere clare a adevăratei noastre identități: „Apoi, Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” 7 iar profeții în viață proclamă: „Fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubiți ai unor părinți cerești și, datorită acestui lucru, fiecare are o natură și un destin divin”.8

Să ajungem să cunoaștem aceste adevăruri cu certitudine9 ne ajută să depășim încercările, necazurile și suferințele de toate felurile.10 Când un apostol al Domnului a fost întrebat: „Cum îi putem ajuta pe cei care se poticnesc din cauza unei încercări personale?”, dânsul a răspuns: „Învățați-i despre identitatea și despre scopul lor”.11

„Cea mai valoroasă cunoaștere pe care o am”

Aceste adevăruri puternice i-au schimbat viața prietenei mele Jen12, care a cauzat un accident de mașină grav când era adolescentă. Deși trauma ei fizică a fost foarte mare, ea a simțit o durerea atât de intensă deoarece cealaltă șoferiță și-a pierdut viața. Ea a spus: „Cineva și-a pierdut mama și a fost vina mea”. Jen, care cu câteva zile înainte recita: „Noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc, care ne iubește”,13 acum se întreba: „Cum poate iubi”?

Ea a spus: „Suferința fizică a trecut, dar nu am crezut că mă voi vindeca vreodată de rănile emoționale și spirituale”.

Pentru a putea supraviețui, Jen și-a ascuns adânc emoțiile, devenind distantă și indiferentă. După un an, când a putut în cele din urmă să vorbească despre accident, o consilieră inspirată a invitat-o să scrie și să spună propoziția „Sunt un copil al Domnului” de 10 ori în fiecare zi.

Ea își amintește: „Să scriu cuvintele a fost ușor, dar nu puteam să le rostesc… Acest lucru era prea greu și nu credeam cu adevărat că Dumnezeu dorea să fiu copilul Lui. Mă ghemuiam și plângeam”.

După câteva luni, Jen a putut în sfârșit ca, în fiecare zi, să ducă la bun sfârșit însărcinarea. Ea a spus: „Mi-am revărsat tot sufletul în rugăciune către Dumnezeu… Apoi am început să cred acele cuvinte”. Această credință I-a permis Salvatorului să înceapă Să-i vindece sufletul. Cartea lui Mormon i-a adus alinare și curaj să folosească ispășirea Domnului.14

Jen a încheiat: „Hristos a simțit durerile și tristețile mele și vina mea”. Am simțit dragostea pură a lui Dumnezeu și nu am mai simțit ceva atât de puternic! Să știu că sunt un copil al lui Dumnezeu este cea mai valoroasă cunoaștere pe care o am”!

Să căutăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Tatăl nostru

Frați și surori, cum poate fiecare dintre noi să simtă puterea care rezultă din înțelegerea adevăratei noastre identități? Începem prin a căuta să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Tatăl nostru.15 Președintele Russell M. Nelson a mărturisit: „Ceva foarte puternic se întâmplă când un copil al lui Dumnezeu caută să știe mai multe despre El și despre Fiul Său Preaiubit”.16

Faptul de a învăța despre Salvator și de a-L urma ne ajută să ajungem să-L cunoaștem pe Tatăl. „[Fiind]… întipărirea Ființei [Tatălui]”,17 Isus ne-a învăţat: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând”.18 Fiecare cuvânt și faptă ale lui Hristos arată adevărata natură a lui Dumnezeu și legătura noastră cu El.19 Vârstnicul Jeffrey R. Holland ne-a învățat: „Cu sânge țâșnind din fiecare por și gemând de suferință, Hristos L-a căutat pe Cel pe care Îl căuta mereu – Tatăl Său. «Ava», a strigat El, «Tată»”. 20

Tot așa cum Isus L-a căutat cu sinceritate pe Tatăl Său în Ghetsimani, și tânărul Joseph Smith, în anul 1820, L-a căutat în rugăciune pe Dumnezeu în Dumbrava Sacră. După ce a citit: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea”,21 Joseph s-a retras pentru a se ruga.

Ulterior, el a scris: „Am îngenuncheat și am început să înalț dorințele inimii mele către Dumnezeu…

Am văzut un stâlp de lumină exact deasupra capului meu…

Am văzut două Personaje, ale căror strălucire și slavă întreceau orice descriere și care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, și a spus, arătând către celălalt: «[Joseph,] Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!»22

Pe măsură ce urmăm exemplele Salvatorului și profetului Joseph Smith și-L căutăm cu sinceritate pe Dumnezeu, vom ajunge să înțelegem cu adevărat, asemenea lui Jen, că Tatăl nostru ne cunoaște și că noi suntem copiii Săi.

Mamelor, în special mamelor tinere, care se simt deseori copleșite și ostenite în timp ce se străduiesc să crească „o generație care să reziste păcatului”23, le spun să nu-și subestimeze niciodată rolul central pe care îl au în planul lui Dumnezeu. În momente în care sunteți stresate – poate când alergați după cei mici și un miros a ceva carbonizat care vine din bucătărie vă informează că cina dumneavoastră pregătită cu dragoste s-a transformat acum într-o jertfă arsă – să știți că Dumnezeu sfințește zilele dumneavoastră cele mai grele.24 „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine”25, ne liniștește El. Vă onorăm în timp ce împliniți speranța surorii Joy D. Jones care a declarat: „Copiii noștri merită să-și înțeleagă identitatea divină”.26

Adresez o invitație fiecăruia dintre noi, să Îi căutăm pe Dumnezeu și pe Fiul Său Preaiubit. Președintele Nelson ne-a îndrumat: „Aceste adevăruri nu sunt propovăduite nicăieri altundeva mai clar și mai puternic decât în Cartea lui Mormon”.27 Răsfoiți-i paginile și învățați că Dumnezeu face „tot felul de lucruri pentru bunăstarea și fericirea [noastră]”;28 că este „milos și plin de har, încet la mânie, îndelung răbdător și plin de bunătate”29 și că „toți sunt egali în fața [Lui]”.30 Când vă simțiți răniți, pierduți, speriați, supărați, triști, flâmânzi sau abandonați fără speranță în timpul celor mai dificile momente ale vieții31 – deschideți Cartea lui Mormon și veți ajunge să știți că „[Dumnezeu] nu ne va părăsi vreodată. Nu a făcut-o niciodată și nu o va face vreodată. Nu poate. Nu este în firea Sa [să facă astfel]”.32

Să ajungem să-L cunoaștem pe Tatăl nostru schimbă totul, mai ales inimile noastre, pe măsură ce Spiritul Său blând ne confirmă adevărata noastră identitate și valoarea mare pe care o avem înaintea Sa.33 Pe măsură ce-L căutăm prin rugăciuni stăruitoare, cercetăm scripturile și ne străduim să fim supuși, Dumnezeu pășește alături de noi pe cărarea legămintelor.

Excelența caracterului lui Dumnezeu – mărturia mea

Îl iubesc pe Dumnezeul strămoșilor mei,34 „Domnul Dumnezeu Atotputernic”,35 care plânge alături de noi când suntem triști, ne dojenește cu răbdare când păcătuim și se bucură când noi căutăm să „[abandonăm] toate păcatele [noastre] pentru [a-L putea] cunoaște”.36 Îl preaslăvesc pe Cel ce este „Tatăl orfanilor” 37 și prietenul celor singuri. Cu recunoștință, depun mărturie că am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu, Tatăl meu, și depun mărturie despre perfecțiunea, atributele și „excelența caracterului [Său]”.38

Rugăciunea mea fierbinte este ca fiecare dintre noi să înțeleagă și să prețuiască „originea sa divină”39 în calitate de copil al lui Dumnezeu, ajungând să-L cunoască pe „singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care [L-a] trimis”40, în numele lui Isus Hristos, amin.