Adunări de devoțiune cu prilejul Crăciunului
Cel generos


Cel generos

Nu-i aşa că acesta este un privilegiu minunat să ne bucurăm de această seară şi de prezenţa profetului nostru drag, Thomas S. Monson?

Crăciunul este acea perioadă rară în care îi vedem pe ceilalţi cu alţi ochi, ne deschidem inimile un pic mai mult pentru a vedea frumuseţea care ne înconjoară şi pentru a ne întinde braţele spre alţii cu ceva mai multă bunătate şi compasiune.

Ca adulţi, dacă avem noroc, mai prindem momente în care simţim din nou cum este să fii copil.

Gândul că o persoană iubită face ceva special pentru noi – şi entuziasmul nostru în legătură cu lucrul acela special pe care îl plănuim noi pentru altcineva – ne încălzeşte inimile şi ne umple de dragoste şi nerăbdare. Şi, dacă adăugăm luminile strălucitoare, ornamentele minunate, decorurile sublime ale naşterii lui Hristos, nu este de mirare că aceasta este o perioadă atât de îndrăgită a anului.

Şi mai e, desigur, muzica. Nimic nu subliniază înţelesul profund şi spiritul blând al sărbătorii mai bine decât un colind de Crăciun. Fie că sunt vesele, meditative sau nostalgice, există ceva în legătură cu Crăciunul care inspiră cântece glorioase. Aceste armonii minunate de Crăciun ne înalţă spiritele şi ne aduc aminte de motivul bucuriei noastre.

Astăzi, suntem cei mai norocoşi să avem ocazia de a auzi muzica cerească înterpretată de Orchestra din Piaţa Templului şi Corul Tabernacolului Mormon.

Muzica interpretată de acest grup de oameni este atât de sublimă, încât îmi place să-mi imaginez că îngerii din cer îşi apleacă urechea din când în când şi chiar cântă împreună cu ei.

Carol of the Bells (Colindul clopoţeilor)

Corul tocmai a cântat una dintre cele mai frumoase melodii care au fost scrise vreodată, încântătoarea „Carol of the Bells (Colindul clopoţeilor)”, cântată pentru prima oară în anul 1921, în Statele Unite.

La început, nu a fost deloc un colind de Crăciun. A avut la bază un străvechi cântec folcloric ucrainean, cunoscut sub numele de „Shchedryk”, tradus prin „Cel generos”.

Familiile ucrainene obişnuiau să cânte acest cântec la începutul noului an. Versurile originale vorbesc despre o rândunică; ea zboară în casa unei familii şi prezice norocul fantastic de care va avea parte în anul care urmează1.

Îmi place sentimentul pe care mi-l dă povestea aceasta.

Îmi place mesajul ei de speranţă şi optimism.

Nu este acesta mesajul Crăciunului? Chiar şi atunci când lumea pare destul de întunecată – când lucrurile nu merg bine, când inimile noastre sunt copleşite de dezamăgiri şi griji, chiar în mijlocul tristeţii şi al durerii, cântăm despre „[bucuria din] lume” şi „[pacea de] pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”2 pe care le avem datorită lui Hristos, care a venit „că să lumineze pe cei ce zac în [întuneric]”3.

O perioadă a generozităţii

Prin urmare, ce potrivit este faptul că îndrăgitul colind de Crăciun pe care tocmai l-am auzit a fost, la început, numit „Cel generos”. La urma urmei, Crăciunul este o perioadă a generozităţii.

Fiind inspiraţi de acel spirit, petrecem uneori ore în şir căutând darul perfect pentru prieteni şi membrii familiei. Căutăm moduri de a ajuta mai mult şi de a fi mai bucuroşi. Ne simţim îndemnaţi să petrecem mai mult timp cu cei pe care îi iubim. Îi vedem mai bine pe cei aflaţi în nevoie şi le întindem braţele cu mai multă generozitate. Toate aceste lucruri sunt ecouri imperfecte dar sincere ale generozităţii Salvatorului nostru, a cărui naştere ne străduim s-o onorăm.

Însă ştim cu toţii că, de prea multe ori, spiritul Crăciunului poate fi umbrit şi chiar pierdut când ritmul vieţii noastre este prea rapid şi presiunea cumpărăturilor, a facturilor şi a programelor încărcate este prea mare.

Nu doresc să-i încurajez pe oameni să fie precum Grinch, dar, permiteţi-mi să spun că unele dintre amintirile mele cele mai dragi de Crăciun sunt acelea în care am oferit şi am primit cadouri, m-am pierdut în mulţimi de oameni şi am participat la evenimente vesele mai mici sau mai mari în care oamenii se adunau în această perioadă a anului.

Da, sunt multe motive pentru care ar trebui să ne bucurăm de aceste lucruri. Dar, desigur, există lucruri cu mult mai importante.

Prin urmare, vă invit pe fiecare şi pe mine însumi să găsim câteva momente, în această perioadă a Crăciunului, să-I mulţumim şi să-I oferim „Celui generos” recunoştinţa noastră sinceră.

Să ne gândim la îndurarea binevoitoare, plină de dragoste şi infinită a bunului nostru Tată din Cer.

În timp cumpărăm cadouri – în timp ce le oferim şi le primim – fie ca noi să alocăm timp pentru a contempla în linişte darurile pe care Dumnezeu ni le-a oferit cu generozitate nouă, copiilor Săi.

Darul recunoştinţei

Cred că stă în natura omului să creadă că lucrurile i se cuvin – chiar şi acelea de o valoare mare. Aceasta este una dintre lecţiile pe care le învăţăm de la cei zece leproşi din vremea lui Isus. Loviţi de o boală copleşitoare care i-a separat de prieteni, membri familiei şi de viaţa propriu-zisă, aceşti leproşi aflaţi în suferinţă L-au implorat pe Fiul lui Dumnezeu să-i vindece şi El i-a vindecat.

După cum ştiţi, după acest miracol glorios, nouă din cei zece leproşi au plecat la treburile lor bucurându-se de norocul lor.

Numai unul s-a întors.

Numai unul din cei zece s-a întors să-şi exprime recunoştinţa. Numai unul din cei zece „când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit”4.

Astfel de expresii umile de recunoştinţă pură pot părea la fel de rare astăzi precum au fost în această poveste. Dar când le vedem, acestea ne ating inimile şi ne inspiră să ne numărăm binecuvântările.

Un exemplu despre care am aflat a fost al unui bărbat care locuia în Africa. Din cauza unei dizabilităţi, acest bărbat nu a putut să meargă niciodată. A fost obligat să-şi petreacă mai tot timpul în căminul părinţilor săi. Nu putea să lucreze; nu putea să iasă cu prietenii săi; nu putea să facă nici măcar lucrurile simple pe care noi uităm să le apreciem.

Apoi a auzit ceva extraordinar! Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă urma să aducă scaune cu rotile în cadrul unui eveniment nu departe de casa lui!

El l-a rugat pe un prieten să-l ducă la acel eveniment, iar acolo a văzut cum zeci de bărbaţi, femei şi copii au fost aşezaţi în scaune cu rotile noi, strălucitoare.

O, cât de mult dorea să stea într-unul dintre acele scaune! Ce schimbată ar fi viaţa sa pentru câteva minute dacă ar putea să se mişte prin forţele sale proprii!

A aşteptat la coadă până când, în sfârşit, a fost rândul lui.

Doi bărbaţi l-au ridicat într-un scaun şi, pentru prima oară în viaţa sa… s-a putut mişca liber!

La început, a fost nesigur. Dar, după ce s-a obişnuit cu scaunul cu rotile, s-a mişcat cu mai mult curaj.

S-a întors, s-a rotit, a sprintat şi a mers pe două roţi. Şi-a ridicat ambele mâini în semn de salut în timp ce i-a întrecut pe prietenii săi.

A zburat!

I se citea bucuria pe faţă.

Totuşi, după un timp, s-a întors cu scaunul său înapoi lângă ceilalţi şi, cu resemnare calmă, s-a pregătit să se lase ajutat să iasă din el.

„Ce faci?”, l-a întrebat prietenul său.

Bărbatul a zâmbit şi a dat din umeri. „Este rândul altcuiva acum”, a spus.

Misionarul umanitar al Bisericii a îngenuncheat lângă el şi i-a spus: „Acest scaun cu rotile este al tău”.

Bărbatului nu i-a venit să creadă. El crezuse că scopul acelui eveniment era doar să demonstreze cum se folosesc scaunele cu rotile.

„Chiar este al meu?”, a întrebat.

„Da.”

„Dar nu am bani.”

„Este al tău. Este un dar din partea celor care te iubesc.”

Când şi-a dat seama ce se întâmplă cu adevărat, acest bărbat umil s-a uitat la prietenul său.

S-a uitat la misionar.

A încercat să-şi stăpânească lacrimile, dar nu a reuşit. Şi, în timp ce plângea, îi venea să râdă de bucuria completă pe care o simţea.

Prietenul său şi misionarul au plâns împreună cu el.

„Vă mulţumesc!”, le-a şoptit.

I-a îmbrăţişat pe amândoi, s-a instalat în scaunul său şi, apoi: „Iupiii!”, a pornit cu un mare zâmbet pe faţă.

„Pot să zbor!”, a strigat el în timp ce gonea înainte şi înapoi pe drum.

Acest bărbat a înţeles ce înseamnă recunoştinţa.

Harul lui Dumnezeu

Am simţit noi vreodată o recunoştinţă atât de pură, de nereţinută? În timpul acestei perioade de Crăciun şi de-a lungul anului, mă rog ca noi să ne amintim de Cel Generos – Dumnezeul nostru, Tatăl nostru, Păstorul nostru iubit şi Sfătuitorul nostru.

Pentru că El este Cel care oferă daruri!

El este Cel generos!

Atunci când noi, copiii Săi, Îi cerem o pâine, El nu ne dă o piatră.5 Ci ne înzestrează cu daruri atât de sublime şi preţioase, încât noi nici nu le putem înţelege sau imagina. Ne dă:

  • pace;

  • bucurie;

  • belşug;

  • protecţie;

  • resurse;

  • bunăvoinţă;

  • speranţă;

  • încredere;

  • dragoste;

  • salvare;

  • viaţă eternă.

În această perioadă de Crăciun, sărbătorim cel mai mare dar dintre toate, cel care face ca toate celelalte daruri să fie posibile – naşterea pruncului în Betleem. Datorită Lui, „mormântul nu câştigă nicio victorie, iar muşcătura morţii este înghiţită în Hristos. El este lumina şi viaţa lumii; o lumină care este fără de sfârşit, care nu poate fi întunecatã niciodată”6.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru generozitatea Sa.

El ne salvează de la singurătate, sentimente de goliciune şi nevrednicie.

El ne deschide ochii şi urechile. El transformă întunericul în lumină, tristeţea în speranţă şi singurătatea în dragoste.

El ne eliberează de un trecut în care am fost sclavi şi egoişti şi deschide calea spre un prezent în care avem un scop şi un viitor al împlinirii.

Acesta este Cel pe care-L preaslăvim.

Acesta este Dumnezeul nostru.

Acesta este Cel generos.

Acesta este Cel care Îşi iubeşte copiii atât de mult, încât L-a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca toţi cei ce-L urmează să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică7.

Datorită lui Isus Hristosul, nu trebuie să ne mai simţim niciodată străini. Ne vom ridica împreună cu drepţii când El va veni din nou! Şi, datorită vieţii Sale perfecte şi sacrificiului Său etern, într-o zi, vom putea sta alături de îngerii din cer şi vom primi, la fel ca ei, un dar veşnic.8

Fie ca noi, în această perioadă de Crăciun, să ne aducem aminte de generosul nostru Tată Ceresc şi să-I oferim recunoştinţă profundă şi sinceră Atotputernicului Dumnezeu care le-a oferit tututror copiilor Săi aripi să zboare. Aceasta este rugăciunea mea umilă şi sinceră şi binecuvântarea mea pe care v-o ofer tuturor din inimă în această perioadă de Crăciun şi mereu, în numele preaiubitului nostru Salvator, Isus Hristos, amin.

Note.

  1. Vezi „Carol of the Bells Wasn’t Originally a Christmas Song”, Science Blog, dec. 2004, www3.scienceblog.com community/older/2004/7/20046906.shtml; vezi, de asemenea, Olena Korchova, „Carol of the Bells: Back to the Origins”, The Ukrainian Week, 17 dec. 2012, ukrainianweek.com.

  2. Luca 2:14.

  3. Luca 1:79.

  4. Vezi Luca 17:11–19.

  5. Vezi Matei 7:9.

  6. Mosia 16:8–9.

  7. Vezi Ioan 3:16.

  8. Vezi „Să ne bucurăm”, Imnuri, nr. 3. Deşi nu face parte din imnurile de Crăciun, versurile imnului „Să ne bucurăm”, care enumeră câteva dintre binecuvântările care ne-au fost promise de Cel generos par potrivite să ne aducă aminte de această perioadă a anului:

    „Să ne bucurăm azi de ziua salvării,

    Cu toţi vom fi pe acest pământ uniţi.

    Vestea cea bună e vestită omenirii,

    Aproape e ceasul să fim mântuiţi.

    Când sfinţii primi-vor ce le-a fost promis lor,

    Nimic, nicicând nu-i va mai ameninţa.

    Pământul, grădina Edenului fi-va,

    Iar Isus pe toţi îi va întâmpina.

    Vom trăi cu toţii-n aceeaşi iubire,

    Niciun rău nu se va mai înfăptui.

    Cei necredincioşi vor fi plini de-nfricoşare,

    Iar noi fericiţi când Domnul va veni.

    Când sfinţii primi-vor ce le-a fost promis lor,

    Nimic, nicicând nu-i va mai ameninţa.

    Pământul, grădina Edenului fi-va,

    Iar Isus pe toţi îi va întâmpina.

    A noastră credinţă în Domnul Iehova

    În zilele din urmă ne va-ntări.

    Când lanul e copt şi când va veni clipa,

    Nălţaţi vor fi cei drepţi când Domnul va sosi.

    Şi sfinţii primi-vor ce le-a fost promis lor,

    Cu îngerii-n cer coroane vor purta.

    Pământul, grădina Edenului fi-va,

    Iar Isus pe-ai Săi la El va aduna”.