Evanghelia păcii
În această perioadă de Crăciun, întreaga creștinătate sărbătorește nașterea lui Isus Hristos, „Domn al Păcii”. Cu toții ne bucurăm de anunțul făcut de înger privind acea naștere:
„Astăzi în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul…
Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând:
«Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui»”1.
Un mod bun de a ilustra felul în care creștinii Îl cinstesc pe Salvator se găsește în cuvintele pe care le-a scris Charles Dickens pentru copiii lui:
„Dragii mei copii, simt cu nerăbdare că trebuie să știți ceva despre istoria lui Isus Hristos. Căci toată lumea ar trebui să știe despre El. Nu a existat niciodată vreun om care să fie atât de bun, atât de blând, atât de blajin și căruia să-i pară atât de rău de toți oamenii care au făcut greșeli”.
Aceasta a fost introducerea lui Dickens. Iată concluzia lui:
„Nu uitați! – creștinismul înseamnă să facem mereu bine – chiar și celor care ne fac rău. Creștinismul înseamnă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine și să ne comportăm cu toți oamenii așa cum am vrea ca ei să se comporte cu noi. Creștinismul înseamnă să fim blânzi, milostivi și iertători și să păstrăm cu modestie acele calități în inima noastră și să nu ne fălim niciodată cu ele, sau cu rugăciunile sau dragostea noastră față de Dumnezeu, ci să arătăm mereu că-L iubim căutând cu umilință să facem în toate lucrurile ce este drept. Dacă facem aceste lucruri și ne amintim de viața și învățăturile Domnului nostru Isus Hristos și căutăm să le punem în practică, putem spera cu încredere că Dumnezeu ne va ierta păcatele și greșelile și ne va ajuta să trăim și să murim în pace”2.
După cum a scris Dickens, „viața și învățăturile Domnului nostru Isus Hristos” ne conduc către pace. Apostolul Pavel a numit învățăturile Salvatorului nostru „Evanghelia păcii”3.
Cuvântul pace are multe înțelesuri în scripturi. Când Isus a spus: „Pace vouă”, probabil a descris felul de pace despre care a vorbit profetul Isaia: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie”4. Salvatorul a îndeplinit acea profeție. El a explicat: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine”5.
În ultimele Sale învățături, Domnul Isus Hristos le-a spus apostolilor Săi: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”6.
La scurt timp după vizita Sa făcută celor neprihăniți în lumea nouă, Salvatorul a citat aceste cuvinte ale lui Isaia: „Toți copiii tăi vor fi învățați despre Domnul; și mare va fi pacea copiilor tăi”7.
Ceea ce a propovăduit Salvatorul despre pace în viața noastră, individual, se aplică și unei familii, unei națiuni și în toată lumea.
Salvatorul și apostolii Săi nu au avut niciun program pentru pace în lume în afara de neprihănirea personală. Nu s-au opus guvernării Romei sau regimului tiranilor lor locali. Au propovăduit neprihănirea personală și au predicat că fiii și fiicele lui Dumnezeu trebuie să-și iubească dușmanii8 și să „trăiască în pace cu toți oamenii”9.
Războiul și conflictul sunt rezultatul ticăloșiei; pacea este produsul neprihănirii. Binecuvântările Evangheliei sunt universale și la fel este și formula păcii: țineți poruncile lui Dumnezeu.
Președintele Howard W. Hunter ne-a învățat următorul lucru:
„Pacea după care lumea tânjește este un timp în care ostilitățile încetează; dar oamenii nu înțeleg că pacea este o stare a existenței pe care oamenii o dobândesc doar ținând seama de termenii și condițiile stabilite de Dumnezeu și în niciun alt mod…
Dacă privim către om și căile lumii, vom vedea agitație și confuzie. Dar dacă ne întoarcem către Dumnezeu, vom găsi pace pentru sufletele neliniștite…
Această pace ne oferă adăpost împotriva agitației lumești”10.
În revelația modernă citim: „Ci, învățați că acela care face lucrările dreptății va primi răsplata lui, chiar pace în această lume și viață veșnică în lumea care va veni”11.
Promisiunea Salvatorului este pacea, iar pacea este obiectivul nostru. Această pace promisă este un sentiment de bunăstare și seninătate care vin ca urmare a ținerii poruncilor Sale. Președintele Spencer W. Kimball a spus:
„Pacea este rodul neprihănirii. Nu poate fi cumpărată cu bani și nu poate fi negociată sau dată la schimb. Trebuie câștigată prin merit”12. Noi cântăm „Plăcută-i pacea ce-aduce Evanghelia”13, iar în alt imn minunat cântăm această rugăciune:
„Să fie pace pe pământ
Și să înceapă cu mine”14.
Nu putem avea pace între națiuni fără ca locuitorii acestora să ajungă să trăiască vieți neprihănite. În anii tulburi ai celui de-al Doilea Război Mondial, vârstnicul John A. Widtsoe ne-a învățat următorul lucru:
„Singura modalitate de a clădi o comunitate în care există pace este să clădim bărbați și femei care iubesc pacea și sunt împăciuitori. Fiecare persoană, prin acea doctrină a lui Hristos și a Bisericii Sale, ține în propriile palme pacea lumii.
Acest lucru mă face responsabil pentru pacea lumii și vă face pe dumneavoastră personal responsabili pentru pacea lumii. Responsabilitatea nu poate fi pusă pe seama altora”15.
Aproximativ treizeci de ani mai târziu, un alt conducător general, Eldred G. Smith, ne-a învățat același adevăr:
„Dacă fiecare persoană ar avea pace în suflet, ar fi pace în familie. Dacă este pace în familie, este pace în națiune. Dacă este pace în națiuni, este pace în lume.
Haideți nu doar să cântăm: «Să fie pace pe pământ și să înceapă cu mine», ci și să facem ca acest lucru să fie adevărat. Fie ca acesta să fie obiectivul meu și al dumneavoastră”16.
Una dintre povestirile mele preferate de Crăciun a fost publicată în Deseret News acum mai bine de 30 de ani. Povestirea era despre o fată de 11 ani și despre ceea ce a învățat din dezamăgirea ei pentru că nu primise darul ei preferat și pacea pe care a simțit-o descoperind înțelesul a ceea ce sărbătorim prin darurile pe care le primim de Crăciun. O împărtășesc în mod special copiilor și tinerilor care se află printre noi.
O fată de 11 ani a fost dezamăgită pentru că nu primise noua păpușă pe care și-o dorea de atât de mult timp.
Încercând să o liniștească, mama ei i-a spus: „Ești prea mare pentru astfel de lucruri”. „Oare chiar devenise prea mare pentru Crăciun?”, se întreba fiica ei. Tatăl ei a explicat:
„Draga mea fetiță dragă. Este atât de greu și atât de plăcut să crești. Nu, copilă, nu ești prea mare pentru Crăciun. Ți se întâmplă ceva mult mai important. Crești și îți dai seama că multe lucruri au înțelesuri mai profunde și mai însemnate decât puteai înțelege când erai mai mică… Ai auzit că s-a spus că, de Crăciun, oferim daruri pentru că păstorii și magii au adus daruri pruncului Hristos, dar dă-mi voie să-ți spun despre primul dar adevărat de Crăciun”.
Apoi, tatăl ei a depus mărturie despre dragostea pe care a avut-o Tatăl nostru Ceresc pentru Fiul Său cel mai mare, care „I-a fost loial în perioade de mare tulburare și răzvrătire și care chiar L-a ajutat să creeze lumea în care trăim”. I-a spus despre cum Tatăl nostru Ceresc ni L-a dat pe acel Fiu, Domnul Isus Hristos, să fie Salvatorului nostru.
A citit din Cartea lui Mormon cum Fiul „va pogorî din cer printre copiii oamenilor și va locui într-un tabernacol de lut… Și iată, El va suferi ispite și dureri trupești, foame, sete și oboseală, chiar mai mult decât poate să sufere un om, în afară de moarte; căci iată, țâșnește sânge din fiecare por, atât de mare va fi suferința Lui pentru ticăloșia și lucrurile abominabile ale poporului Său. Și El Se va numi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl cerului și al pământului” (Mosia 3:5, 7-8).
Închizând cartea, el a explicat:
„Deși Tatăl nostru din Cer a știut că Fiul Său va avea parte de acele lucruri, El, în dragostea și înțelepciunea Sa infinite, L-a trimis în lume. Iar cea de-a doua parte a acestui dar minunat este că, Hristos Fiul, știind, de asemenea, toate acestea, S-a oferit pe Sine de bunăvoie ca noi să avem viață eternă.
Ani mai târziu, tânăra fată care deja crescuse, a scris aceste cuvinte:
„Aceea a fost prima noapte de Crăciun de care îmi amintesc că nu m-am dus la culcare cu păpușa mea de Crăciun pe pernă. Aveam ceva mai bun. În inima mea, simțeam o pace nouă și plăcută. Găsisem un dar care nu se putea strica sau nu se putea pierde, un dar pentru care nu voi fi niciodată prea mare, ci unul pentru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi crește suficient de mare… Și m-am rugat… ca, într-o zi, să am copii adevărați și, apoi, voi ști celălalt aspect al darului dragostei”17.
Închei cu învățătura președintelui Russell M. Nelson adresată anul trecut în cadrul adunării de devoțiune organizate de Prima Președinție cu prilejul Crăciunului: „Isus Hristos este darul suprem al lui Dumnezeu – darul Tatălui pentru toți copiii Săi”18.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”19
Mă rog ca acest adevăr etern să influențeze tot ce facem în această perioadă de Crăciun, în numele lui Isus Hristos, amin.