„Puteți să știți și voi”

Dragii mei frați și dragile mele surori, în copilăria mea, sărbătoarea Crăciunului în căminul nostru era puternic influențată de tradițiile țărilor de origine ale părinților mei. Mama mea imigrase în Statele Unite din Suedia și tatăl meu din Finlanda.¹ Pregătindu-ne pentru Crăciun, decoram pomul de Crăciun cu ornamente făcute manual și mama cocea și cocea și cocea. Din câte știu, era rudă cu bunica Lundgren a surorii Craig. Sărbătoarea Crăciunului începea cu o varietate fabuloasă de delicatese tradiționale pregătite de mama mea – chifteluțe, budincă de orez și o abundență de pâini, prăjituri și fursecuri. Festivitățile de Crăciun se terminau cu sosirea lui Jultomten – Moș Crăciun – care aducea daruri pentru toți copiii. Dar înainte să vină Jultomten, mama mea ne aduna întotdeauna, pe frații mei, surorile mele și pe mine, pentru a-l asculta pe tatăl meu care citea povestea Crăciunului din Noul Testament.

Tatăl meu era un om tăcut, care rostea puține cuvinte atât în limba sa maternă, cât și în engleza pe care o învățase la vârstă adultă. El era întotdeauna atât de onest, încât părea lipsit de tact și niciodată nu rostea multe laude. Nu se exprima niciodată elaborat și nu dădea detalii. În ziua Crăciunului, citea din Luca 2. El citea despre Iosif și Maria care călătoreau la Betleem, despre apariția îngerului înaintea păstorilor, despre nașterea lui Isus și despre Maria care cugeta în inima ei la toate câte se întâmplaseră. Dar tatăl meu nu se oprea acolo, la versetul 19; el continua cu relatarea despre Maria și Iosif care L-au dus pe Pruncul Isus la templul din Ierusalim pentru a aduce o ofrandă, în acord cu legea lui Moise.

Tatăl meu citea:

„Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon…

Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.

El a venit în Templu, mânat de Duhul. Și, când au adus [Maria și Iosif] înăuntru pe Pruncul Isus…

Simeon L-a luat în braţe, a binecuvîntat pe Dumnezeu, şi a zis:

«Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,

pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor»”².

În acest punct, tatăl meu se oprea mereu. Apoi, el își depunea mărturia. Într-o limbă engleză cu accent, în același mod concis, el declara întotdeauna: „Deși eu nu pot să-L țin pe Pruncul Isus în brațele mele, știu, tot atât de bine precum știa Simeon, că acel Prunc era Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul și Mântuitorul meu. El este real și trăiește”. După această declarație, el ne privea pe fiecare dintre noi cu ochii lui albaștri pătrunzători și spunea încuviințând hotărât din cap: „Și puteți să știți și voi”.

Tatăl meu și mama mea știau cine era acel copilaș din Betleem și ce urma să îndeplinească după ce creștea. Această cunoaștere i-a transformat. Ei doreau nu numai ca noi, copiii, să credem în cuvintele lor³, ci să ajungem să știm noi înșine, astfel încât să putem fi transformați și noi. Îndemnat de mărturiile părinților mei, am pornit pe cărarea legămintelor cu dorința de a ști și eu.

Când aveam 11 ani, familia noastră locuia în Göteborg, Suedia. Președintele de misiune invitase toți tinerii să citească scriptura Cartea lui Mormon. De fapt, nu eram printre cei care primiseră invitația, dar fratele meu era diacon pe vremea aceea și el acceptase invitația. Eu doream întotdeauna să fiu ca fratele meu și să fac ce făcea el, așa că m-am alăturat. Părinții mei ne dăduseră nouă și surorilor noastre propriul set de scripturi, așa că am început să citesc în fiecare seară.

Câteva luni mai târziu, președintele Gösta Malm, consilier în președinția misiunii⁴, a încurajat tinerii care citeau Cartea lui Mormon să-L întrebe pe Dumnezeu despre veridicitatea ei. Am hotărât că aveam să fac și eu aceasta. În acea seară, am așteptat până când fratele meu a adormit. Am coborât din pat, am îngenuncheat pe podeaua rece și am început să mă rog. Curând, am simțit ca și cum mi se spunea: „Ți-am spus în tot acest timp că este adevărată”. Și, odată cu aceasta, o pace de nedescris a venit asupra mea. Am știut eu însumi, prin puterea Duhului Sfânt, că scriptura Cartea lui Mormon este adevărată.⁵

Așa cum ni se promite în Introducere la Cartea lui Mormon, am „[ajuns să cunosc], de asemenea, prin intermediul [puterii Duhului Sfânt], că Isus Hristos este Salvatorul lumii, că Joseph Smith este… profetul Său din aceste ultime zile și că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este Împărăția Domnului întemeiată din nou pe pământ, pregătind a doua venire a lui Mesia”⁶. Acea cunoaștere, alături de mărturiile mele ulterioare, m-a transformat, așa cum i-a transformat și pe părinții mei.

Această cunoaștere – că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că El a fost răstignit pentru păcatele lumii – este un dar spiritual.⁷ Acest dar nu este legat de un anumit oficiu al preoției, nici de un anume gen; ci este disponibil tuturor care sunt demni de a-l primi. Nu ni se cere să-I aducem Salvatorului daruri de aur, tămâie și smirnă pentru a fi demni de acest frumos dar spiritual. Noi suntem chemați să slujim.⁸ Un profet din Cartea lui Mormon, Amalechi, i-a implorat pe oameni spunând: „Și acum… doresc ca voi să veniți la Hristos, care este Cel Sfânt al lui Israel și să vă împărtășiți din salvarea Lui și din puterea mântuirii Lui. Da, veniți la El și oferiți-I sufletele voastre întregi ca o jertfă pentru El… și așa cum Domnul trăiește, tot așa veți fi salvați”⁹.

Când am crescut mai mare, mi-am văzut părinții slujindu-le altora. I-am văzut ținând legămintele pe care le-au făcut cu Dumnezeu. I-am văzut făcând cu sârguință vizite de acasă, străduindu-se să le slujească altora. I-am văzut participând la rânduieli din templu și acceptând chemări în cadrul Bisericii. Și, în fiecare an, în ziua Crăciunului, tatăl meu depunea mărturie, împreună cu Simeon, despre Salvatorul Isus Hristos. Cu timpul, tatăl meu a extins invitația sa „să știți și voi” la nurori, gineri și nepoți.

După zeci de ani de la experiența mea din copilărie cu scriptura Cartea lui Mormon, am fost chemat în calitate de autoritate generală-Cei Șaptezeci și desemnat să vorbesc în cadrul conferinței generale. Surorile mele s-au asigurat că tatăl meu, în vârstă de 92 de ani, a putut să vizioneze conferința – și, în special, cuvântarea mea. După conferința generală, m-am dus acasă la el. Am întrebat: „Tată, ai văzut conferința?”. El a răspuns: „Ja (Da)”. Am întrebat: „Ai ascultat cuvântarea mea?”. El a răspuns: „Ja (Da)”. Oarecum exasperat, am izbucnit: „Ei bine, ce crezi, tată?”. El a răspuns: „O, a fost bine. Am fost aproape mândru”.

După un moment lung, el a spus: „Dale, am ceva să-ți spun”. Atunci mi-am dat seama că, în timp ce eu așteptam un compliment, tata era preocupat de ceva mult mai important decât să mă laude pe mine. El a continuat: „Azi-noapte am avut un vis. Am visat că am murit și L-am văzut pe Salvator. M-a luat în brațele Sale și mi-a spus că păcatele îmi sunt iertate. Și m-am simțit atât de bine!”. Aceasta a fost tot ce tatăl meu a spus cu glas tare. Dar expresia de pe fața lui spunea mult mai mult; el Îl cunoștea pe Isus Hristos. El știa că Pruncul din Betleem, care „creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”¹⁰ a fost salvarea sa, că Fiul lui Dumnezeu a crescut și a ispășit pentru păcatele sale. Și tatăl meu a știut acest lucru cu mult timp înainte de visul său. Visul a fost, pur și simplu, o mare îndurare – un dar – de la un Tată Ceresc iubitor pentru un om bătrân, care a decedat două luni mai târziu. Dintre toate darurile de Crăciun pe care le-am primit vreodată, eu prețuiesc cel mai mult darul mărturiei și al credinței, pe care tatăl meu și mama mea le-au demonstrat.

Cu ocazia acestui Crăciun, rugați-L pe Tatăl dumneavoastră Ceresc să vă dea darul spiritual de a cunoaște realitatea că Salvatorul lumii trăiește. Perioada Crăciunului este o perioadă în care este frumos și firesc să studiem viața Sa și să ne străduim să dezvoltăm în noi caracterul și însușirile Lui. Făcând astfel, puteți ști că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și că El a ispășit pentru păcatele dumneavoastră. Această cunoaștere este mai bună și durează mai mult decât orice dar pe care Jultomten ar putea să vi-l aducă vreodată, deoarece vă poate transforma. Veți învăța că Salvatorului Îi place să restaureze ceea ce dumneavoastră nu puteți restaura, să vindece răni pe care dumneavoastră nu le puteți vindeca, să repare ceea ce a fost ireparabil distrus, să compenseze orice nedreptate de care ați avut parte și să vindece pentru totdeauna chiar și inimile frânte.

Precum tatăl meu pământesc, eu știu că nu voi putea să-L țin în brațe pe micuțul Prunc Isus, dar știu, tot atât de bine cum știa Simeon, că acel Prunc era Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul meu și Salvatorul dumneavoastră, Mântuitorul meu și Mântuitorul dumneavoastră. El este real și trăiește. Și puteți să știți și voi. În numele lui Isus Hristos, amin.