Ucenici curajoși în zilele din urmă

Libertatea morală de a alege este darul prețios al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre copiii Săi.¹ Ei sunt „liberi să aleagă libertatea și viața veșnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor sau să aleagă robia și moartea, potrivit robiei și puterii diavolului”². Dumnezeu nu ne va constrânge să facem bine, iar diavolul nu poate să ne oblige să facem rău.³ Deși unii ar putea crede că viața muritoare este un concurs între Dumnezeu și dușman, este de ajuns un cuvânt de la Salvator „și Satana este redus la tăcere și alungat… Tăria [noastră] este cea care este pusă la încercare – nu a lui Dumnezeu”⁴.

În cele din urmă, vom secera ceea ce au semănat alegerile noastre pe parcursul vieții.⁵ Așadar, ce indică suma totală a gândurilor, dorințelor, cuvintelor și faptelor noastre despre dragostea noastră față de Salvator, slujitorii Săi aleși și Biserica Sa restaurată? Înseamnă, pentru noi, legămintele noastre făcute la botez, cele ale preoției și cele pe care le-am făcut în templu mai mult decât laudele lumii sau numărul de „like-uri” de pe rețelele de socializare? Sunt dragostea noastră pentru Domnul și poruncile Sale mai puternice decât dragostea noastră pentru orice altceva sau oricine altcineva din această viață?

Dușmanul și ucenicii lui au căutat întotdeauna să distrugă lucrările lui Hristos și ale profeților Săi. Poruncile Salvatorului, dacă nu au fost ignorate în totalitate, au fost raționate până când au ajuns să nu mai aibă niciun sens pentru mulți din ziua de astăzi. Mesagerii lui Dumnezeu care ne învață adevăruri „incomode” sunt, adesea, respinși. Însuși Salvatorul a fost numit „un om mâncăcios și băutor de vin”⁶, acuzat de tulburarea sentimentului general și de învrăjbire. Suflete slabe și conspirative „s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba”⁷ și „partida” Sa de creștini de la început „[stârnea] pretutindeni… împotrivire”⁸.

Salvatorul și ucenicii Săi din perioada de început s-au confruntat cu o serioasă opoziție internă și externă și noi ne confruntăm cu același lucru. Astăzi, este aproape imposibil să trăim, în mod curajos, conform credinței noastre fără să fim, din când în când, arătați disprețuitor cu degetul, în realitate sau în spațiul virtual, de către cei din lume. Dacă Îl urmăm cu încredere pe Salvator suntem răsplătiți, dar, uneori, putem fi prinși în capcanele celor care pledează pentru filosofia „mâncați, beți și vă veseliți”⁹, în care credința în Hristos, supunerea și pocăința sunt înlocuite cu iluzia că Dumnezeu va justifica un mic păcat, deoarece ne iubește atât de mult.

Vorbind „fie prin propriul [Său] glas, fie prin glasul slujitorilor [Săi]”¹⁰, nu a spus Salvatorul despre zilele noastre că „va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci le vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățături după poftele lor” și mulți „își vor întoarce urechea de la adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”¹¹? Nu a deplâns El că „degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”¹²? Nu ne-a avertizat El că „se vor scula din mijlocul [nostru] oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor”¹³? Nu a prevestit El că vor fi oameni care vor „[numi] răul bine, și binele rău”¹⁴ și că „omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui”¹⁵?

Deci, cum rămâne cu noi? Ar trebui să fim intimidați sau să ne fie teamă? Ar trebui să trăim conform religiei noastre pe ascuns? În mod sigur, nu! Având credință în Hristos, noi nu trebuie să ne temem de ocara oamenilor, nici să ne fie frică de mânia lor.¹⁶ Avându-L pe Salvator la cârmă și pe profeții din zilele noastre să ne conducă și să ne îndrume, „cine va fi împotriva noastră?”¹⁷. Haideți să fim încrezători, nu defensivi, curajoși, nu timizi, credincioși, nu temători, pe măsură ce ținem înălțată lumina Domnului în aceste ultime zile!¹⁸

Salvatorul ne-a spus clar: „Pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu… dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu”¹⁹.

În consecință, în timp ce unii ar prefera un dumnezeu care nu dă porunci, haideți ca noi să mărturisim cu curaj, folosind cuvintele vârstnicului D. Todd Christofferson, că „un dumnezeu care nu are nicio cerință este echivalentul funcțional al unui dumnezeu care nu există”²⁰.

În timp ce unii ar prefera să aleagă poruncile pe care le urmează, haideți să acceptăm cu bucurie invitația Salvatorului „[de a trăi] prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”²¹.

Deși mulți cred că Domnul și Biserica Sa îngăduie să facem „orice inima [noastră] dorește”²², haideți să proclamăm cu mult curaj că este greșit să „[ne luăm] după mulțime ca să [facem] rău”²³, deoarece „mulțimea nu poate face să fie drept ceea ce a Dumnezeu a declarat că este rău”²⁴.

„O, adu-ți aminte, adu-ți aminte… cât de stricte [și, totuși, eliberatoare] sunt poruncile lui Dumnezeu.”²⁵ A le propovădui cu fermitate poate fi privit, uneori, ca un act de intoleranță. Haideți, așadar, să demonstrăm, plini de respect, că nu este numai posibil, ci și esențial să iubim un copil al lui Dumnezeu care are crezuri diferite de ale noastre.

Îi putem accepta și respecta pe alții fără să le susținem crezurile sau faptele care nu se aliniază cu voia Domnului. Nu este nevoie să sacrificăm adevărul pentru a fi agreabili și doriți în societate.

Sionul și Babilonul sunt incompatibile. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.”²⁶ Să ne aducem aminte cu toții întrebarea pătrunzătoare a Salvatorului: „De ce-Mi ziceți: «Doamne, Doamne!» și nu faceți ce spun Eu?”²⁷.

Să ne arătăm dragostea față de Domnul prin supunere sinceră și voluntară.

Dacă vă simțiți prinși între calitatea dumneavoastră de ucenici și lume, vă rog să vă amintiți că iubitorul dumneavoastră Salvator vă „trimite o chemare… pentru că brațele milosteniei sunt întinse către [dumneavoastră]; și El spune: Pocăiți-vă și Eu vă voi primi”²⁸.

Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat că Isus Hristos „va înfăptui unele dintre cele mai mărețe lucrări ale Sale, începând de acum și până când va veni din nou”²⁹. Dar dânsul ne-a învățat, de asemenea, că „aceia care aleg calea Domnului vor fi, cel mai probabil, prigoniți”³⁰. Este posibil ca, uneori, să trebuiască să fim „învredniciți să [fim] batjocoriți, pentru Numele Lui”³¹, pe măsură ce „[permitem] glasului Său să aibă prioritate asupra oricărui altuia”³².

„Ferice de acela”, a spus Salvatorul, „pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire”³³. În altă parte, învățăm că „multă pace au cei ce iubesc legea Ta, și nu li se întâmplă nicio nenorocire”³⁴. Niciuna! Așadar, haideți să ne întrebăm: „Îndur eu o vreme, dar, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina cuvântului, mă lepăd de el?³⁵ Sunt eu clădit cu fermitate pe stânca lui Isus Hristos și a slujitorilor Săi?”.

Adepții relativismului moral susțin că adevărul este doar un construct social, că nu există reguli morale absolute. Ceea ce spun ei, de fapt, este că nu există păcat³⁶, că „orice [face] un om… nu este nicio crimă”³⁷, o filosofie a cărei paternitate este revendicată cu mândrie de dușman! Așadar, să fim atenți la lupii în haine de oaie, care racolează tot timpul adepți și „[deseori, își folosesc] rezervele intelectuale pentru a-și masca [propriile] greșeli de comportament”³⁸.

Dacă dorim cu adevărat să fim ucenici curajoși ai lui Hristos, vom găsi o cale. Altfel, dușmanul oferă alternative ispititoare. Dar, în calitate de ucenici credincioși, „nu trebuie să ne cerem scuze pentru crezurile noastre, nici să ne retragem de la ceea ce știm că este adevărat”³⁹.

În concluzie, un cuvânt despre cei 15 slujitori ai lui Dumnezeu care sunt așezați în spatele meu. În timp ce lumea le „[zice] văzătorilor: «Să nu vedeți!» și prorocilor: «Să nu prorociți!»”⁴⁰, cei credincioși sunt „încoronați cu binecuvântări de sus, da, cu porunci care nu vor fi puține, și cu revelații la timpul lor”⁴¹.

Fără să ne surprindă, acești bărbați atrag și absorb, deseori, sentimente puternice, în special negative și ostile, de la cei care nu sunt mulțumiți de cuvântul lui Dumnezeu, așa cum îl proclamă profeții. Cei care îi resping pe profeți nu își dau seama că „nicio prorocie din scriptură nu [este pentru a se tâlcui] singură” și nu este rezultatul voinței omului, „ci oamenii [vorbesc acum] de la Dumnezeu, [după cum sunt] mânați de Duhul Sfânt”⁴².

Asemenea lui Pavel, acestor bărbați ai lui Dumnezeu „[nu le este] rușine… de mărturisirea Domnului nostru” și sunt „[întemnițații]” Săi⁴³, în sensul că doctrina pe care o propovăduiesc nu este a lor, ci a Celui Care i-a chemat. Asemenea lui Petru, ei „nu [pot] să nu [vorbească] despre ce [au] văzut și [au] auzit”⁴⁴. Depun mărturie că membrii Primei Președinții și cei ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli sunt oameni buni și onești care Îl iubesc pe Dumnezeu și îi iubesc pe copiii Săi și care sunt iubiți de El. Noi trebuie să primim cuvintele lor ca și cum ar fi din gura Domnului, „în toată răbdarea și credința. Pentru că, făcând aceste lucruri, porțile iadului nu [ne] vor birui… și Domnul Dumnezeu va dispersa puterile întunericului din fața [noastră]”⁴⁵.

„Nicio mână nesfințită nu poate să oprească lucrarea din progres”⁴⁶; ea va merge înainte triumfător, cu sau fără dumneavoastră sau mine, așadar „alegeți astăzi cui vreți să slujiți”⁴⁷. Nu fiți înșelați sau intimidați de zgomotele puternice specifice dușmanului care se aud din clădirea mare și spațioasă. Pentru inimile frânte și spiritele smerite, strigătele lor disperate nu se potrivesc cu influența senină a glasului liniștit și slab.

Depun mărturie că Hristos trăiește, că El este Salvatorul și Mântuitorul nostru și că El conduce Biserica Sa prin intermediul Primei Președinții și al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, asigurându-Se astfel că nu „[plutim] încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură”⁴⁸.

„Adevărații ucenici ai lui Isus Hristos”, ne-a învățat președintele Nelson, „sunt dornici să fie aparte, să vorbească, dând dovadă de curaj, și să fie diferiți față de oamenii din lume. Ei sunt neînfricați, devotați și curajoși”⁴⁹.

Frați și surori, este o zi bună să fim buni! În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.