Să ne bucurăm acum

Iubitele mele surori, cât suntem de binecuvântate! Noi nu suntem numai membre ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, ci suntem, de asemenea, membre ale Societăţii de Alinare – „organizaţia pentru femei a Domnului”¹. Societatea de Alinare este dovada dragostei lui Dumnezeu pentru fiicele Sale.

Nu tresare inima dumneavoastră când vă aduceţi aminte de istoria Societăţii de Alinare şi ne amintim de începuturile noastre emoţionante? La 17 martie 1842, la prima adunare a Societăţii de Alinare, profetul Joseph Smith a declarat că „Biserica nu a fost niciodată perfect organizată până când femeile nu au fost astfel organizate”². După aceea, el a organizat surorile „sub îndrumarea preoţiei, după modelul preoţiei”³. Grupul mic şi divers de femei adunate la prima adunare a Societăţii de Alinare era compus din femei dedicate, femei asemănătoare cu membrele Societăţii de Alinare de astăzi. Erau femei tinere, femei mai în vârstă; femei educate şi femei care nu aveau o educaţie dobândită în şcoli sau în colegii. Erau femei căsătorite şi care erau mame, cât şi femei necăsătorite. Erau femei care aveau situaţii materiale bune şi femei care erau foarte sărace. Ele toate aveau o dragoste una faţă de cealaltă, o dragoste faţă de Domnul şi o dorinţă de a sluji. Amintindu-ne ce au făcut surorile din cadrul Societăţii de Alinare în trecut, putem înţelege şi putem fi îndrumate mai bine în scopurile noastre de astăzi.

La prima adunare a Societăţii de Alinare, surorilor li s-a cerut de către profetul Joseph Smith să-i sprijine pe fraţi „în îngrijirea nevoilor celor săraci – în căutarea celor care au nevoie de caritatea noastră şi în ajutorarea acestora potrivit nevoilor lor” ⁴. Mai departe, el le-a sfătuit pe surori să acţioneze „potrivit acelor sentimente de compasiune pe care Dumnezeu le-a plantat în inimile [lor]”⁵.

Surorile au primit din toată inima această sarcină şi au devenit o societate dedicată slujirii săracilor şi celor nevoiaşi. Sora Emma Smith a spus: „Vom face ceva extraordinar. Când o navă se împotmoleşte într-un loc periculos cu apă mică, printre stânci, cu o mulţime de mormoni la bord, trebuie să considerăm aceasta o chemare puternică pentru ajutor. Ne aşteptăm la ocazii extraordinare şi la chemări urgente”⁶.

În zilele de început ale Bisericii, surorile ofereau alinare când mergeau din casă în casă. Făcând ceea ce noi numim astăzi învăţământul prin vizite, surorile mergeau pretutindeni slujind tuturor – având grijă şi fiind alături de cei nevoiaşi, asigurându-se ca oamenii să aibă hrană, îmbrăcăminte, adăpost şi acordând alinarea de care aveau nevoie. Dacă o soră avea ceva de împărţit, ea urma să facă donaţia prin surorile vizitatoare. Dacă ea avea nevoie de ceva, surorile urmau să aibă grijă de ea.⁷

Să ne dedicăm Societăţii de Alinare, aşa cum ne sfătuia preşedintele Boyd K. Packer: „Slujirea în cadrul Societăţii de Alinare întăreşte şi sfinţeşte pe fiecare soră în parte… Când vă dedicaţi Societăţii de Alinare, când o organizaţi şi acţionaţi şi participaţi în cadrul ei, susţineţi munca ce va binecuvânta pe fiecare femeie care vine în interiorul influenţei ei”⁸.

Exact cum a descris Emma Smith nava împotmolită în locuri periculoase şi oamenii care au nevoie de ajutor, noi putem asemăna aceasta cu zilele noastre când vedem lucruri cum ar fi un vecin care este bolnav, un copil care necesită instruire, un adolescent care are nevoie de un prieten sau o familie care şi-a pierdut venitul şi are nevoie de sprijin pentru a reveni din nou pe picioarele ei. Auzim despre calamităţi, furtuni sau tragedii personale în vieţile surorilor noastre de pretutindeni. Nu trebuie să căutăm mult ca să găsim lucruri pe care să le facem sau scopuri de împlinit.

Amintiţi-vă, cel mai des, este necesar să dăm ajutor în propriile noastre case, în împrejurimi şi în comunităţi. Un cuvânt bun de încurajare, o scrisoare de mulţumire, un telefon, un zâmbet drăgăstos, o faptă de ajutorare şi amintirea că Dumnezeu trăieşte şi ne iubeşte sunt, deseori, lucrurile care sunt cele mai necesare. Noi putem să-i înălţăm sufleteşte şi să-i binecuvântăm pe alţii pe atât de multe căi.

Societatea de Alinare nu este doar o clasă de duminică. Nu este doar un loc unde mergem dacă nu predăm la Societatea Primară sau la Tinerele Fete. Ea este organizaţia Domnului pentru femei. Participarea la Societatea de Alinare face parte din moştenirea şi binecuvântarea noastră glorioasă în calitate de femei din Biserica Domnului.

În acele adunări de la începutul Societăţii de Alinare, Joseph Smith le-a sfătuit pe surori să se înveţe una pe alta Evanghelia lui Isus Hristos. El a spus: „Societatea… nu există numai pentru a-i alina pe cei săraci, ci şi pentru a salva suflete.”⁹ Mai departe, el a spus: „Eu vă dau acum cheia în numele lui Dumnezeu şi această societate se va bucura şi cunoaşterea şi inteligenţa se vor revărsa de sus asupra voastră, de acum înainte”¹⁰. O, iubesc această declaraţie. Ea îmi aminteşte să mă bucur de binecuvântările pe care Dumnezeu le are pentru femeile din această Biserică.

Femeile din cadrul Societăţii de Alinare au căutat, totdeauna, să înveţe şi să se dezvolte. Noi ştim că „slava lui Dumnezeu este inteligenţa”.¹¹

În anul 1830, într-o revelaţie dată prin intermediul profetului Joseph Smith soţiei sale, Emma Smith, Domnul a declarat că ea trebuie „ [să explice] scripturile şi… [să îndemne] Biserica, după cum [îi] va fi dat prin Spiritul Meu”¹². Această sarcină nu a fost dată doar Emmei, ci Joseph a explicat că toate surorile trebuie să folosească acest dar.¹³ Femeile au predicat Evanghelia lui Isus Hristos şi L-au urmat pe Salvator în cuvinte şi în fapte. Surorile s-au hrănit una pe alta cu cuvântul cel bun al lui Dumnezeu.¹⁴

Unele surori au spus că este înfricoşător să predai o lecţie sau să vorbeşti în faţa unui grup. Pot să vă asigur, ştiind din experienţă, că acest lucru poate într-o oarecare măsură să intimideze. Să ne amintim ce a spus Eliza R. Snow nepoatei sale care era chemată să vorbească în faţa unui grup. Când nepoata ei s-a ridicat, ea n-a putut spune nimic deoarece frica o copleşea. În final, ea s-a aşezat. Eliza, cu bunătate şi calm a sfătuit-o: „Nu este nimic, dar când ţi se va cere din nou să vorbeşti, încearcă şi spune ceva”¹⁵.

Vom avea ceva de spus dacă ne pregătim aşa cum ne-a învăţat Domnul. El a spus să „predicaţi Evanghelia Mea prin Spirit” şi cei care predică şi cei care primesc „se înţeleg unul cu altul şi amândoi sunt edificaţi şi se bucură împreună”.¹⁶ Când ne pregătim cu sârguinţă, folosind scripturile şi materialele aprobate, şi cerem ajutor Domnului, El ne va da „darul nespus de mare al Duhului Sfânt”¹⁷ şi vom şti ce să spunem, astfel încât toţi suntem edificaţi.

La o adunare remarcabilă a Societăţii de Alinare, Eliza R. Snow a menţionat în procesul verbal al adunării că „aproape toate cele prezente s-au ridicat şi au vorbit, iar Spiritul Domnului, ca un curent de apă purificatoare, a împrospătat fiecare inimă”¹⁸. Sperăm ca, astăzi, surorile noastre să se simtă hrănite, edificate şi înălţate de fiecare dată când participă la lecţia de duminică, când merg ca învăţătoare vizitatore, când participă la o activitate sau când realizează orice act de slujire.

Dragi surori, acum, mai mult decât oricând avem nevoie de femei care să accepte responsabilitatea şi să fie puternice. Avem nevoie de femei care să declare adevărul cu tărie, cu credinţă şi cu îndrăzneală. Avem nevoie de femei care să fie un exemplu de neprihănire. Avem nevoie de femei care să se „angajeze cu sârguinţă într-o cauză bună”¹⁹. Avem nevoie să trăim astfel încât vieţile noastre să stea drept mărturie că Îi iubim pe Tatăl nostru Ceresc şi pe Salvatorul nostru Isus Hristos şi că vom face ceea ce ne-au cerut Ei să facem. Avem nevoie să salvăm „cele mai pure şi profunde calităţi şi însuşiri [ale noastre]”²⁰, astfel încât, în calitate de fiice ale lui Dumnezeu, să putem face partea noastră în munca de clădire a împărăţiei lui Dumnezeu. Vom avea ajutor să facem aceasta. Aşa cum a declarat Joseph, „dacă vă ridicaţi la înălţimea privilegiilor voastre, îngerii nu pot fi reţinuţi de a fi asociaţii voştri”²¹.

Să purtăm greutăţile una alteia, să jelim cu cele care jelesc, să le mângâiem pe cele care au nevoie să fie mângâiate şi astfel să ţinem legămintele pe care le-am făcut.²²

Suntem foarte binecuvântate. Salvatorul stă în fruntea acestei Biserici. Suntem conduşi de profeţi, văzători şi revelatori care trăiesc. Avem sfintele scripturi să le citim, să le studiem şi să obţinem răspunsuri pentru viaţa noastră de zi cu zi. Avem temple sfinte în toată lumea, unde putem obţine rânduielile necesare care să ne ajute să ne întoarcem la Tatăl nostru Ceresc. Şi ne avem una pe cealaltă pentru a ne ajuta.

Văd „imaginea lui Dumnezeu imprimată pe înfăţişarea”²³ dumneavoastră de femei bune când călătoresc în multe locuri în lume. Aud despre faptele dumneavoastră bune şi despre devotamentul dumneavoastră remarcabil. Văd Lumina lui Hristos reflectată în ochii dumneavoastră.

Ştiu că aşa cum a încurajat Emma, noi putem face ceva extraordinar astăzi. Putem fi o armată neprihănită de femei, înarmate cu dragoste, compasiune, bunătate, slujire şi credinţă. Putem fi o forţă puternică de bine în lume. După aceea, vom fi ceea ce Preşedintele Packer descrie: „Societatea de Alinare ar putea fi asemănată cu un refugiu – locul de siguranţă şi de protecţie… Veţi fi în siguranţă înăuntrul ei. Ea încercuieşte pe fiecare soră asemănător unui zid de protecţie”²⁴. Noi trebuie să avem acest loc de siguranţă şi de protecţie!

Nu sunteţi emoţionate pentru faptul că aparţineţi Societăţii de Alinare? Când ne amintim ceea ce au făcut aceste nobile femei în trecut, vom fi îndrumate astăzi şi în viitor.

Mărturisesc că Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc şi Fiul Său, Isus Hristos, trăiesc şi ne iubesc. Mărturisesc că noi suntem conduse de un profet al lui Dumnezeu. Mărturisesc că atunci când ţinem legămintele, vom fi binecuvântate fără măsură. În numele lui Isus Hristos, amin.