Nu este aici, ci a înviat

Astăzi, au rămas numai ruine din oraşul Capernaum, oraşul de pe malul lacului, centrul slujirii Salvatorului în Galilea. Acolo, El a propovăduit în sinagogă, a predat pe malul mării şi a vindecat oameni în căminele lor.

La începutul slujirii Sale, Isus a citat un text din Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi” (Isaia 61:1; vezi, de asemenea, Luca 4:18) – o afirmaţie clară despre un plan divin pentru a-i salva pe fiii şi fiicele lui Dumnezeu.

Dar propovăduirea lui Isus în Galilea era numai începutul. Fiul Omului a ştiut întodeauna că va trebui să apară la mult temuta întâlnire de pe un deal numit Golgota.

Arestat în grădina Ghetsimani după Cina cea de Taină, părăsit de ucenicii Săi, scuipat, judecat şi umilit, Isus S-a clătinat şi a căzut sub greutatea crucii mari pe care o ducea pe drumul spre Căpăţâna. A trecut de la triumf la trădare, tortură şi moarte pe cruce.

După cum spun cuvintele cântecului „The Holy City” (Cetatea sfântă):

Tatăl nostru Ceresc L-a dat pe Fiul Lui pentru noi. Fratele nostru mai Mare Şi-a dat viaţa pentru noi.

Învăţătorul ar fi putut să Se răzgândească în ultimul moment. Dar nu a făcut-o. El a coborât sub toate lucrurile pentru a putea salva toate lucrurile: rasa umană, pământul şi orice formă de viaţă care a existat vreodată pe acesta.

Nu există cuvinte din lumea creştină care să însemne pentru mine mai mult decât acelea rostite de înger Mariei Magdalena şi celeilalte Marii care plângeau în timp ce se apropiau de mormânt pentru a se îngriji de trupul Domnului lor: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24:5–6).

Această declaraţie face ca cei care au trăit şi au murit, cei care trăiesc acum şi care vor muri într-o zi şi cei care încă nu s-au născut, dar care vor muri cândva să fie deja salvaţi.

Ca rezultat al victoriei lui Hristos asupra mormântului, noi, toţi, vom fi înviaţi. Aceasta este mântuirea sufletului. Pavel a scris:

„Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti.

Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.

Aşa este şi învierea morţilor” (1 Corinteni 15:40–42).

Ceea ce căutăm este împărăţia celestială. Noi dorim să trăim în prezenţa lui Dumnezeu. Vrem să facem parte dintr-o familie eternă.

Despre El, Cel care ne-a eliberat pe fiecare dintre noi de moartea veşnică, eu depun mărturie că este un Învăţător al adevărului – dar El este mai mult decât un Învăţător. El este un exemplu al unei vieţi perfecte – dar El este mai mult decât un exemplu. Este marele vindecător – dar El este mai mult decât un vindecător. El este chiar Salvatorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Prinţul păcii, Cel Sfânt al lui Israel, chiar Domnul înviat, care a declarat: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă; Eu sunt Acela care trăieşte, Eu sunt Acela care a fost ucis; Eu sunt avocatul vostru pe lângă Tatăl” (D&L 110:4).

„Ce fericit vă spun mereu: «Trăieşte Salvatorul Meu»”².

Depun mărturie despre acest lucru.