O hotărâre câştigătoare

Imagine

Product Shot from October 2015 Liahona

Miranda s-a grăbit să intre pe uşă, recunoscătoare că a ei casă era mai răcoroasă decât vremea toridă de afară. Era transpirată pentru că jucase ultimul ei meci de fotbal al sezonului şi frustrată pentru că echipa Teal Turbo pierduse din nou.

Mama a intrat în cameră ţinând în mână o sticlă cu apă şi o pungă cu felii de portocală rămase de la meci. „Ai jucat un meci frumos. Nu-i uşor să fii portar.”

Miranda jucase bine – apărase multe lovituri şi şutase mai tare decât de obicei. Dar majoritatea celorlalte fete din echipă nu mai jucaseră fotbal înainte şi astăzi rezultatul era oficial: niciun meci câştigat în acest sezon.

„Ştii, mi-aş dori ca, din când în când, să fac parte din echipa câştigătoare!” Câteva lacrimi s-au scurs pe la colţul ochilor Mirandei şi au căzut pe tricoul ei verde-albastru. În timp ce-şi strângea ochii, a sunat telefonul.

Mama a răspuns şi, după un moment, a spus: „E pentru tine”.

„Bună, Miranda? Sunt Tom, antrenorul echipei Chili Kickers. Te-am urmărit cum ai jucat astăzi. Ai fost foarte bună”.

Inima Mirandei a început să bată mai tare. Chili Kickers era cea mai bună echipă de fotbal din ligă!

„Luna viitoare, echipa noastră participă la campionatul judeţean. Ai jucat atât de bine azi încât vreau să vii cu noi în calitate de portar de rezervă.”

Mirandei aproape că i-a sărit inima afară din piept. Aceasta era şansa ei de a juca într-o echipă câştigătoare!

„Mi-ar face plăcere să vin!”, a spus Miranda. Au vorbit timp de câteva minute despre detalii, după care a închis şi a fugit în cealaltă cameră pentru a-i spune mamei. Împreună, au început să scrie în calendarul familiei datele antrenamentelor şi meciurilor.

Dintr-o dată, mama s-a oprit din scris cu stiloul suspendat deasupra unui pătrăţel din calendar.

„O,o! Miranda, aceste meciuri sunt duminica. Uite!” A arătat cu degetul spre programul meciurilor şi s-a întors către Miranda cu o privire îngrijorată. „Ce crezi că ar trebui să facem?”

Miranda a înlemnit şi şi-a muşcat buza gândindu-se la opţiunile sale. S-ar putea ca mama să o lase să joace dacă ar ruga-o, dar gândul de a juca duminica – mai ales de a nu participa la adunările Bisericii – a făcut-o să se simtă rău la stomac. Ştia că duminicile erau rezervate pentru a merge la Biserică şi a-L preaslăvi pe Tatăl Ceresc şi nu putea face aceste lucruri în timp ce juca fotbal.

„Cred că, probabil, ar trebui să-l sun înapoi şi să-i spun că nu pot juca”, a spus Miranda. S-a străduit să nu plângă. Chiar dacă ştia că aceasta era decizia corectă, îi era greu să renunţe la ceva ce-şi dorea atât de mult.

„Şi ştii ce cred eu?” a zis mama, îmbrăţişând-o. „Cred că eşti un copil minunat!”

În acea duminică, în timp ce Miranda se afla la Societatea Primară, s-a gândit la decizia pe care o luase. Antrenorul fusese surprins când Miranda îl sunase şi-i spuse că nu putea să joace fotbal duminica. El încercase să o facă să se răzgândească, dar ea nu-şi schimbase decizia. Acum, în timp ce asculta cântecele şi lecţiile de la Societatea Primară, Miranda zâmbea. Sentimentul de pace din inima ei îi spunea că se afla în locul potrivit. La urma urmei, luase decizia câştigătoare.