Joseph Văzătorul

Ce însemna cuvântul văzător pentru tânărul profet şi contemporanii săi? Joseph Smith a fost crescut într-o familie care citea Biblia, în care cuvântul văzător este menţionat de mai multe ori. În 1 Samuel, de exemplu, scriitorul explică: „Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: «Haidem, să mergem la văzător!» căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător” (1 Samuel 9:9).

Biblia menţionează, de asemenea, oameni primind manifestări prin obiecte fizice, precum toiege³, un şarpe de aramă pe o prăjină (care a devenit simbol mondial al medicinii)⁴, un efod (parte a îmbrăcăminţii preoteşti care includea două pietre preţioase)⁵ şi Urimul şi Tumimul⁶.

Faptul de „a vedea” şi „văzătorii” făceau parte din cultura americană şi cea a familiei în care a crescut Joseph Smith. Influenţa puternică a limbajului Bibliei şi un amestec de culturi anglo-europene aduse de imigranţi în America de Nord au făcut ca unii oameni de la începutul secolului al XIX-lea să creadă că era posibil ca oameni înzestraţi să „vadă” sau să primească manifestări spirituale prin obiecte fizice, precum pietre ale văzătorului.⁷

Tânărul Joseph Smith a acceptat astfel de lucruri tradiţionale din zilele lui, incluzând ideea de a folosi pietrele văzătorului pentru a vedea obiecte pierdute sau ascunse. Din moment ce naraţiunea biblică L-a descris pe Dumnezeu folosind obiecte fizice pentru ca oamenii să-şi concentreze credinţa şi să comunice pe cale spirituală în vremurile străvechi, Joseph şi alţii au presupus că tot aşa se întâmpla şi în zilele lor. Părinţii lui Joseph, Joseph Smith sr. şi Lucy Mack Smith, i-au încurajat pe membrii familiei să urmeze această cultură şi folosirea obiectelor fizice în acest mod, iar sătenii din Palmyra şi Manchester, New York, unde a locuit familia Smith, îi cereau lui Joseph să găsească obiecte pierdute înainte de a se muta în Pensylvania la sfârşitul anului 1827.⁸

Cei care nu înţeleg modul în care oamenii din secolul al XIX-lea trăiau potrivit religiei lor, nu sunt familiarizaţi cu pietrele văzătorului, iar învăţaţii au dezbătut mult timp această perioadă din viaţa sa. În parte ca rezultat al Iluminismului sau al Epocii Luminilor, perioadă de timp în care s-a pus accent, în locul celor spirituale, pe ştiinţă şi pe lucrurile din această lume care se pot observa, mulţi oameni din vremea lui Joseph au ajuns să creadă că utilizarea unor astfel de obiecte fizice, precum pietre sau toiege, era un lucru superstiţios sau nepotrivit scopurilor religioase.

În anii care au urmat, când Joseph îşi spunea povestea lui remarcabilă, el s-a concentrat pe viziunile şi celelalte experienţe spirituale pe care le-a avut.⁹ Spre deosebire de el, unii dintre foştii săi asociaţi s-au concentrat pe faptul că, în trecut, Joseph folosise pietrele văzătorului, pentru a-i distruge reputaţia într-o lume care respingea din ce în ce mai mult aceste practici. În eforturile lor de prozelitism, Joseph şi alţi membri din acea perioadă au ales să nu se concentreze pe influenţa culturii oamenilor obişnuiţi, deoarece mulţi potenţiali convertiţi îşi tot schimbau percepţia faţă de religie în Epoca Luminilor. Totuşi, în ceea ce a devenit revelaţie oficial recunoscută şi acceptată, Joseph a continuat să predea că pietrele văzătorului şi alte mijloace asemănătoare, precum şi capacitatea de a lucra cu ele, erau daruri importante şi sacre de la Dumnezeu.¹⁰

Pietrele văzătorului apar, de asemenea, în relatările istorice care îl descriu pe Joseph Smith şi traducerea Cărţii lui Mormon. Istoria oficială a lui Joseph, începută în 1838, descrie vizita unui înger, identificat ca fiind Moroni, care i-a spus despre plăcile de aur îngropate într-un deal din apropiere. Joseph relatează că, în timp ce vorbea cu îngerul, „i-a fost dezvăluită o viziune” atât de clar încât el a „recunoscut locul” atunci când l-a vizitat mai târziu în persoană (Joseph Smith – Istorie 1:42).

Imagine

Joseph Smith depicted kneeling on the Hill Cumorah as the angel Moroni stands above him. The angel Moroni appears dressed in white and surrounded by intense light as he is holding the gold plates. The event took place on September 22, 1827. Painting number 2 of the 23 paintings in the "Mormon Panorama" series.

Îngerul Moroni oferindu-i lui Joseph Smith plăcile, de C. C. A. Christensen

În istoria pe care Joseph a început să o schiţeze în 1838, Moroni îl avertizează „că Satana va încerca să [îl] ispitească (din cauza situaţiei sărăcăcioase a familiei tatălui [său])) să [ia] plăcile cu scopul de a deveni bogat”. Îngerul i-a interzis să facă acest lucru, spunând că, dacă ar fi avut în vedere „un al motiv” decât acela de a clădi împărăţia lui Dumnezeu, „[nu ar fi putut să le primească]” (Joseph Smith – Istorie 1:46). În istoria consemnată mai devreme, în anul 1832, Joseph explică: „Am… căutat plăcile ca să devin bogat şi nu am ţinut poruncile conform cărora trebuia să am ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu”¹¹. Prin urmare, i s-a spus să se întoarcă la dealul respectiv în fiecare an timp de patru ani până când era pregătit să primească plăcile (vezi Joseph Smith – Istorie 1:53–54).

Joseph a povestit că, după ce, într-un final, a obţinut plăcile de la Moroni în anul 1827, el a primit, de asemenea, două pietre care trebuiau folosite la traducerea lor. El şi persoane din anturajul lui au consemnat informaţii cu privire la aceste pietre, descriindu-le ca fiind albe sau deschise, montate în arcuri de argint ca ochelarii moderni şi ataşate unei platoşe mari.¹² După cum a fost descrisă, această unealtă folosită de văzători ar fi fost voluminoasă. Mama lui Joseph Smith a spus că el a desprins pietrele de platoşă pentru a le folosi mai uşor.¹³

În Cartea lui Mormon, aceste pietre sunt numite „[tălmăcitoare]” şi „erau pregătite de la început şi erau transmise din generaţie în generaţie cu scopul de a tălmăci limbile”, fiind „ţinute şi păstrate de către mâna Domnului” (Mosia 28:14–15, 20).

Cartea relatează, de asemenea, modul în care Domnul i-a dat „două pietre” fratelui lui Iared, cu promisiunea că aveau să ajute generaţiile viitoare să recupereze cuvintele Lui. „Scrie aceste lucruri şi pecetluieşte-le”, l-a îndrumat Domnul, „iar Eu le voi dezvălui copiilor oamenilor la timpul ales de Mine”. Domnul explică faptul că aceste pietre „[vor mări] în ochii oamenilor aceste lucruri pe care tu le vei scrie” (Eter 3:24, 27).

Imagine

Detail from a page of the original Book of Mormon manuscript containing the departure of Lehi’s family from Jerusalem in what is today 1 Nephi 2.

Prin amabilitatea Bibliotecii de istorie a Bisericii; FOTOGRAFIE EVIDENŢIATĂ PENTRU A FI MAI CLARĂ

Până în mijlocul anilor 1829, atunci când Joseph Smith a terminat de dictat traducerea sa a Cărţii lui Mormon unor scribi, înţelesul cuvântului văzător a continuat să fie clarificat în text. Cartea lui Mormon conţine o profeţie atribuită lui Iosif din Egipt care declară că unul dintre urmaşii săi – în mod cert Joseph Smith – avea să fie „un văzător ales” care avea să-i aducă pe alţi urmaşi „la cunoaşterea legămintelor” pe care Dumnezeu le făcuse cu strămoşii lor (2 Nefi 3:6,7).

Într-o altă relatare din Cartea lui Mormon, Alma cel Tânar îi dă tălmăcitoarele fiului său, Helaman. „Să le păstrezi”, l-a sfătuit Alma, referindu-se la cele două pietre în arcuri de argint. Dar Alma citează, de asemenea, o profeţie care pare să se refere la o singură piatră: „Şi Domnul a zis: Eu voi pregăti pentru slujitorul meu, Gazelem, o piatră, care va străluci cu lumină în întuneric” (Alma 37:21, 23).

De remarcat că, deşi în context se face referire la „tălmăcitoare” (la plural), această profeţie vorbeşte despre a da unui slujitor din viitor „o piatră” (la singular) „care va străluci cu lumină în întuneric”.¹⁴ Sfinţii din zilele din urmă din vechime au crezut că acest slujitor despre care s-a profeţit a fost Joseph Smith.¹⁵

De fapt, dovezile istorice arată că, pe lângă cele două pietre ale văzătorului cunoscute drept „tălmăcitoare”, Joseph Smith a folosit cel puţin încă o piatră a văzătorului în traducerea Cărţii lui Mormon, pe care o punea adesea într-o pălărie pentru a o feri de lumină. Potrivit celor relatate de contemporanii lui Joseph, el a făcut aceasta ca să vadă mai bine cuvintele scrise pe piatră.¹⁶

În anul 1833, Joseph Smith şi asociaţii săi au început să folosească termenul biblic „Urim şi Tumim” pentru a face referire la orice piatră folosită pentru a primi revelaţii divine, incluzând atât tălmăcitoarele nefiţilor, cât şi piatra văzătorului.¹⁷ Această terminologie vagă a îngreunat încercările de a reconstitui metoda exactă prin care Joseph Smith a tradus Cartea lui Mormon. Potrivit cuvintelor lui Martin Harris, pe lângă folosirea tălmăcitoarelor, Joseph a folosit, de asemenea, din comoditate, una dintre pietrele sale de văzător, în timp ce a tradus Cartea lui Mormon. Alte surse confirmă că Joseph a schimbat instrumentele de traducere pe care le folosea.¹⁸

După ce Cartea lui Mormon a fost publicată în luna martie a anului 1830, Joseph Smith şi scribii lui au început să lucreze la ceea ce acum poartă numele de Traducerea Bibliei de Joseph Smith, o revizie profetică a versiunii King James.¹⁹ Potrivit relatării lui Joseph, în cadrul acestui proiect de traducere, nu a mai folosit tălmăcitoarele nefiţilor deoarece nu le mai avea.

Se explică în istoria lui Joseph că, „prin înţelepciunea lui Dumnezeu, [plăcile şi tălmăcitoarele] au rămas în siguranţă în mâinile mele până când am împlinit prin ele ceea ce mi s-a cerut. Când, conform înţelegerii, mesagerul mi le-a cerut înapoi eu i le-am dat; şi el le are în grija sa până în această zi” (Joseph Smith – Istorie 1:60).

Aşa cum a explicat preşedintele Brigham Young (1801–1877): „după ce a terminat de tradus, Joseph a pus Urimul şi Tumimul înapoi lângă plăci”²⁰.

Imagine

Bust portrait of Joseph Smith. He is depicted wearing a dark suit, white shirt with a high collar and white tie.

Joseph Smith, atribuită lui David Rogers, prin amabilitatea Arhivelor Comunităţii lui Hristos, Independence, Missouri

Joseph a avut şi alte pietre ale văzătorului dar, în cuvintele vârstnicului Orson Pratt (1811–1881), membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi, mai târziu, istoric al Bisericii, până la această dată, Joseph se maturizase în ceea ce priveşte înţelegerea sa spirituală. În cadrul unei adunări desfăşurate în data de 28 iunie 1874 la care a participat preşedintele Brigham Young şi multe alte Autorităţi Generale, vârstnicul Pratt le-a spus celor prezenţi despre faptul că fusese „prezent de multe ori” când Joseph Smith „traducea Noul Testament”. Văzând că nu a folosit niciun instrument de traducere în timpul acestui proces, el s-a întrebat de ce Joseph „nu a folosit Urimul şi Tumimul, la fel cum a făcut aceasta în timpul traducerii Cărţii lui Mormon”.

În timp ce vârstnicul Pratt se uita la profet cum traducea, „Joseph, ca şi cum i-ar fi citit gândurile, s-a uitat la el şi i-a explicat că Domnul îi dăduse Urimul şi Tumimul când nu a avut experienţă în ceea ce priveşte Spiritul inspiraţiei. Acum, însă, el progresase într-atât, încât înţelegea limbajul Spiritului şi nu avea nevoie de ajutorul acelui instrument”²¹.

Brigham Young a povestit unui grup de oameni despre gândurile lui cu privire la primirea unei pietre a văzătorului. „Nu ştiu dacă am avut vreodată dorinţa de a avea una”, s-a gândit dânsul.²² Declaraţia lui Brigham a arătat că el înţelegea faptul că pietrele văzătorului nu erau esenţiale pentru a fi un văzător.

În data de 25 octombrie 1831, Joseph Smith a participat la o conferinţă în Orange, Ohio. În timpul conferinţei, fratele lui, Hyrum a spus că „a considerat cel mai bine ca informaţiile cu privire la apariţia Cărţii lui Mormon să fie relatate de însuşi Joseph vârstnicilor prezenţi, pentru ca toţi să ştie cu certitudine”. Potrivit procesului verbal al întâlnirii, Joseph „a spus că nu s-a intenţionat să se spună lumii toate detaliile legate de apariţia Cărţii lui Mormon” şi că „el nu era obligat să relateze aceste lucruri”²³. Dând dovadă de maturitate în rolul său de văzător şi ajungând să creadă că pietrele văzătorului nu erau esenţiale pentru primirea de revelaţii, s-a îngrijorat, poate, că oamenii ar fi putut să se concentreze mai mult pe modul în care a apărut cartea şi mai puţin pe cartea însăşi.

Lucrul cel mai important pe care l-a spus Joseph Smith despre traducerea Cărţii lui Mormon a fost că a realizat-o „prin darul şi puterea lui Dumnezeu”²⁴. Cartea însăşi, i-a învăţat el pe conducătorii Bisericii, „este cea mai corectă carte de pe pământ şi cheia de boltă a religiei noastre” şi, supunându-se învăţăturilor ei, cititorii vor ajunge „mai aproape de Dumnezeu… decât [prin] oricare [altă carte]”²⁵.