Rugându-mă pentru pace

Părinţii mei participau adesea la adunări după Biserică şi eu aveam grijă de cei trei fraţi mai tineri şi le pregăteam prânzul – deşi erau adesea irascibili şi înfometaţi. De obicei, dacă începeau să se bată, puteam rezolva repede mica problemă. Dar, uneori, era greu să îi împac după ce începeau să se bată, pentru că deveneam agitată.

Într-o după-amiază, fraţii mei nu se puteau înţelege în niciun chip. Mi-am dat seama că eforturile mele de a-i împăca înrăutăţiseră lucrurile, pentru că eram supărată. Aşadar, am pregătit prânzul doar pentru mine şi am încetat să vorbesc. În cele din urmă, am spus: „Mă voi ruga. Putem, vă rog, să stăm în linişte un minut?”. Imediat ce s-au liniştit, am binecuvântat mâncarea. Înainte de a încheia rugăciunea, am adăugat: „Şi Te rugăm să ne ajuţi să fim împăciuitori”.

La început, s-a părut că nu au auzit şi au început să se bată din nou. Eram supărată, dar ştiam că trebuia să fiu cât puteam de iubitoare şi de calmă pentru că tocmai mă rugasem pentru pace. După un minut, m-am simţit foarte calmă. Am mâncat fără să spun ceva şi, în cele din urmă, băieţii au încetat să se mai bată. Mi-am dat seama că pacea pe care o simţeam era răspunsul la o rugăciune simplă. M-am rugat să fiu împăciuitoare, iar Tatăl Ceresc m-a ajutat să rămân calmă când era atât de tentant să urlu. Ştiu că El chiar ne poate oferi pace.