2018
Tot așa să lumineze și lumina voastră
January 2018


Tot așa să lumineze și lumina voastră

Din „Be a Light to the World” (Brigham Young University devotional, 1 nov. 2011), speeches.byu.edu.

Imagine
Let Your Light Shine

Fiecare dintre noi a venit pe pământ având Lumina lui Hristos. Depinde de noi ca lumina să strălucească puternic ca alții să o vadă și să o urmeze. Una dintre cele mai bune metode de care avem nevoie pentru a păstra credința este să studiem scripturile și să ne rugăm.

Pe măsură ce păstrați flacăra mărturiei voastre arzând puternic, veți deveni o lumină care semnalizează tuturor calea dreaptă pentru a o vedea. Salvatorul a spus: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:16).

Ocaziile noastre de a străluci sunt nelimitate. Ele ne înconjoară în fiecare zi. Când urmăm exemplul Salvatorului, noi vom fi o lumină în viețile celor din jurul nostru – fie că sunt membrii familiei noastre, prietenii noștri sau străini.

Putem fi o lumină pentru lume. Așa cum, atunci când aprindeți lumina într-o cameră întunecată, ea se va umple de lumină, și noi, fiind un exemplu de neprihănire, putem ajuta la luminarea unei lumi din ce în ce mai întunecate.

Prieteni, noi putem fi o „pildă pentru credincioși”, așa cum a spus apostolul Pavel (1 Timotei 4:12). Putem fi cunoscuți mereu ca ucenici ai lui Hristos și putem deveni asemenea unor „lumini în lume” (Filipeni 2:15).