Modul în care studiul din istoria Bisericii îmi întărește credința

Imagine

illustration of African woman with basket on head

Imagini de la Getty Images

Când eram elev la liceu în Africa de Sud mi-a plăcut să studiez istoria. Când m-am dus la facultate, mi-am luat diploma în istorie. Când am fost cursant la seminar și, apoi, la institut, mi-au plăcut toate cursurile, dar mi-a plăcut în mod deosebit cursul Doctrină și legăminte, pentru că mi-a făcut cunoștință cu istoria Bisericii. Pe parcursul anilor, mi-a făcut plăcere să citesc cărți despre istoria Bisericii – chiar și cele care au abordat subiecte dificile din istoria noastră. Pe măsură ce continui să învăț istoria Bisericii din diverse surse, credința mea este întărită. Iată trei moduri în care aceasta se întâmplă.

Istoria Bisericii îmi oferă perspectivă, mai ales atunci când este vorba de practici din trecut, inclusiv restricțiile privind preoția și binecuvântările templului. Când am aflat prima oară că a existat un timp în care bărbații de culoare au avut restricții privind deținerea preoției, credința mea a fost zdruncinată. Cum putea Biserica pe care o îndrăgeam să rețină preoția de la oamenii de culoare? Unii oameni au încercat să-mi dea explicații despre care susțineau că erau doctrinare sau scripturale. Acestea au fost derutante și foarte tulburătoare.

Cu timpul, explicația privind cadrul istoric a fost cea care a avut sens și a adus alinare. Introducerea care conține contextul istoric pentru Declarația oficială – 2, de exemplu, explică faptul că Joseph Smith chiar a rânduit câțiva bărbați de culoare, dar conducătorii Bisericii s-au oprit din a conferi preoția celor de culoare în perioada de început a istoriei Bisericii. Apoi, face această afirmație importantă: „Consemnările Bisericii nu oferă informații clare despre originea acestei practici”¹. Eseurile despre subiecte din Evanghelie² și alte manuale ale Bisericii oferă mai multe detalii și context istoric adițional³. Aceste explicații istorice au rezonat cu mine și mi-au întărit credința.

Istoria Bisericii mă ajută să-i apreciez pe cei care au trăit înainte. Acest lucru este în mod deosebit adevărat când luăm în calcul contribuția pe care membrii aparent „obișnuiți” au adus-o. De exemplu, construirea primelor capele în Africa de Sud, Zimbabwe și Zambia, în anii 1950 și 1960, a fost posibilă datorită contribuțiilor membrilor. Primirea binecuvântărilor templului a necesitat sacrificii și mai mari. Știind că vor trece decenii până când puteau să aibă un templu în Africa, mulți membri și-au vândut bunurile, inclusiv casele, pentru a avea bani să călătorească la templu pentru a participa la acele rânduieli sacre. Biserica de pe continentul african este clădită pe credința acestor membri din perioada de început, care au avut puțin, dar au sacrificat atât de mult. Când citesc consemnările lor, credința mea este întărită și dorința mea de a face sacrificii crește.

Imagine

illustration of African continent

Istoria Bisericii mă încurajează să fiu un cronicar mai bun. Conducătorii Bisericii încurajează ținerea unui jurnal. De ce? Pentru că istoria Bisericii este o consemnare despre „modul… de viață… credința… și… lucrările” membrilor ei (vedeți Doctrină și legăminte 85:2). Ori de câte ori citesc din istoria Bisericii, cum ar fi din noua istorie, Sfinții, sunt impresionat că aceste volume există doar datorită jurnalelor, scrisorilor și altor consemnări ale membrilor obișnuiți ai Bisericii. Relatările lor oneste, la persoana întâi, mă încurajează să fiu mai bun în ținerea unui jurnal, ajutând astfel viitorii istorici în a documenta corect istoria Bisericii în Africa.

Există și o binecuvântare mai personală care vine din citirea istoriei Bisericii și din strădaniile de a păstra propria consemnare. După cum ne-a învățat președintele Henry B. Eyring, al doilea consilier în Prima Președinție, sunt binecuvântat să văd și să îmi aduc aminte de mâna Domnului în viața mea și în viața membrilor familiei mele.⁴ Această aducere aminte îmi întărește mărturia și îmi mărește capacitatea de a face față încercărilor din viața mea. Când țin consemnările mele și mă gândesc la consemnările făcute cu grijă de alți membri ai Bisericii, încep să văd tiparele mărețe ale Domnului în timp ce El restaurează Biserica Sa și împărăția Sa în zilele din urmă.

Aceste și alte lecții învățate prin studiul istoriei Bisericii au contribuit în mare parte la propria-mi dezvoltare spirituală. Aceste lecții mi-au dat, de asemenea, curaj să îmi apăr credința, pentru că înțeleg de ce facem ceea ce facem. Să fiu conștient de contextul istoric a multora dintre practicile și crezurile noastre m-a făcut un învățător mai bun și un ucenic mai bun.