Valoarea fiecărui suflet

Când îngerul l-a întrebat pe Nefi despre pogorârea de bunăvoie a lui Dumnezeu, Nefi a răspuns cu umilință: „Eu știu că El îi iubește pe copiii Săi; și totuși, eu nu cunosc înțelesul tuturor lucrurilor” (1 Nefi 11:17). M-am întrebat adesea cum a ajuns Nefi să înțeleagă acest adevăr simplu și frumos: Dumnezeu Își iubește copiii. Este clar că el cunoștea doctrina lui Hristos, așa cum a fost predată de „[părinții lui] de seamă” (1 Nefi 1:1). Însă el cunoștea și „de ce”-ul privind Salvatorul. Și ce este acel „de ce”?

De ce a fost dispus Dumnezeu să permită ca Fiul Său să slujească drept jertfă? De ce ne-a trimis aici să fim testați și încercați? Pentru că, așa cum este predat într-un adevăr la fel de frumos, „valoarea sufletelor este mare înaintea lui Dumnezeu” (Doctrină și legăminte 18:10).

De ce suntem atât de valoroși pentru El? Desigur, deoarece suntem copiii Săi, El ne iubește. Dar în următoarele câteva versete, El descrie marele dar care ne-a fost dat fiecăruia datorită dragostei Sale pentru noi – Singurul Său Fiu Născut, Isus Hristos. Și-a trimis Fiul să sufere „moarte fizică; de aceea a suferit El durerea tuturor oamenilor, pentru ca toți oamenii să se poată pocăi și să vină la El. Și El a înviat din morți pentru ca să-i poată aduce pe toți oamenii la El, cu condiția ca ei să se pocăiască” (Doctrină și legăminte 18:11-12). El ne spune: „Aceasta este lucrarea Mea și slava Mea – să realizez nemurirea și viața veșnică a omului” (Moise 1:39).

Nu-i de mirare că Tatăl Ceresc simte mare bucurie când ne pocăim. Disponibilitatea noastră de a ne pocăi este dovada recunoștinței noastre profunde pentru darul extraordinar și de neegalat al Salvatorului și Mântuitorului lumii. Este doar prin și în Isus Hristos că putem deveni demni de a sta în prezența lui Dumnezeu cu încredere (vedeți Doctrină și legăminte 121:45).

Președintele Russell M. Nelson a explicat: „Prea mulți oameni consideră pocăința ca fiind o pedeapsă – ceva ce trebuie evitat, în afară de situațiile cele mai grave. Însă acest sentiment de pedepsire vine de la Satana. El încearcă să ne oprească să ne întoarcem către Isus Hristos, care stă cu brațele deschise sperând și dorind să ne vindece, să ne ierte, să ne curețe, să ne întărească, să ne purifice și să ne sfințească…

Nimic nu este mai eliberator, mai nobil sau mai crucial pentru progresul nostru personal decât concentrarea cu regularitate, zilnică, asupra pocăinței. Pocăința nu este un eveniment; este un proces. Este cheia fericirii și a conștiinței împăcate. Când este combinată cu credință, pocăința ne permite accesul la puterea ispășirii lui Isus Hristos”¹.

De multe ori, în revelațiile din zilele din urmă, Domnul Își invită copiii-slujitori să vină în ajutorul Său și al Fiului Său în lucrarea de salvare și exaltare (vedeți Doctrină și legăminte 18:14). Gândiți-vă la aceasta! În starea noastră imperfectă, Dumnezeul universului ne face o invitație să-i ajutăm pe copiii Săi, care sunt de mare valoare, să se întoarcă la El. El știe că lucrarea este solicitantă. Vor fi mulți care nu vor accepta invitația noastră: „Ascultă-L!”. Cu toate acestea, El afirmă că este Dumnezeul „fiecăruia în parte”. „Și dacă va fi ca voi să lucrați toate zilele propovăduind pocăința către acest popor și veți aduce chiar numai un suflet la Mine, ce mare va fi bucuria voastră cu el în împărăția Tatălui Meu!” (Doctrină și legăminte 18:15; subliniere adăugată).

Vă puteți întreba: „Ce pot face pentru a ajuta pe cineva să vină la Hristos, să se pocăiască și să fie binecuvântat de sacrificiul Său ispășitor?”.

Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a dat următorul sfat în legătură cu participarea la această lucrare de salvare și exaltare: „[Înțelegeți că] nu este rolul dumneavoastră [să convertiți] oameni. Acesta este rolul Duhului Sfânt. Rolul dumneavoastră este [să împărtășiți ce este în inima dumneavoastră și să trăiți] potrivit crezurilor [dumneavoastră].

Deci, nu trebuie să vă descurajați dacă cineva nu acceptă imediat mesajul Evangheliei. Nu este un eșec personal.

Acest lucru este între persoana respectivă și Tatăl Ceresc.

Rolul dumneavoastră este să-L iubiți pe Dumnezeu și [să vă iubiți aproapele], care sunt copiii lui Dumnezeu.

Credeți, iubiți, acționați.

Urmați această cale [și Dumnezeu] va face miracole prin dumneavoastră pentru [a-i] binecuvânta [pe] copiii Săi prețioși”².

Invitația de a veni la Hristos prin pocăință nu le este rezervată doar acelora care trăiesc pe pământ. „Morții care se pocăiesc vor fi mântuiți prin supunere față de rânduielile casei lui Dumnezeu.” (Doctrină și legăminte 138:58) Munca din templu și de întocmire a istoriei familiei este un aspect important al adunării lui Israel de ambele părți ale vălului. Putem simți mare bucurie când facem lucrarea pentru cei care au plecat în lumea spiritelor, știind că, în acea sferă, așa cum ne-a spus președintele Wilford Woodruff (1807-1898), „vor fi foarte puțini, dacă vor fi, cei care nu vor accepta Evanghelia”³. Fără îndoială, vor aștepta cu nerăbdare ziua în care rânduielile necesare salvării vor fi înfăptuite pentru ei în casa Domnului.

Vârstnicul Dale G. Renlund, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat: „Când ne adunăm istoria familiei și ne ducem la templu în folosul strămoșilor noștri, Dumnezeu îndeplinește simultan, de ambele părți ale vălului, multe dintre aceste binecuvântări promise. În mod asemănător, suntem binecuvântați când îi ajutăm pe alții în episcopiile și țărușii noștri să facă la fel. Membrii care nu locuiesc aproape de un templu primesc, de asemenea, aceste binecuvântări luând parte la munca de întocmire a istoriei familiei, adunând numele strămoșilor lor pentru ca rânduielile din templu să fie înfăptuite”⁴.

Este minunat să știm că Tatăl Ceresc își iubește fiecare copil. Suntem de mare valoare pentru El. Fiecare dintre noi are responsabilitatea sacră de a sluji copiilor Săi de ambele părți ale vălului și de a-i ajuta să-și dea seama de valoarea lor mare.

Vă invit să luați legătura cu cei care au făcut parte din viața dumneavoastră și s-ar putea să fi fost uitați pentru o perioadă. Luați legătura cu cei care au părăsit cărarea legămintelor. Slujiți-le acelora care au nevoie de dragoste asemănătoare celei a lui Hristos. Faceți conexiunea cu cei de cealaltă parte a vălului prin munca din templu și de întocmire a istoriei familiei, inclusiv prin indexare. Ajutați-i pe alții să simtă dragostea lui Dumnezeu prin dumneavoastră.

După cum am promis, draga mea prietenă belgiană și cu mine am vorbit în fiecare duminică timp de peste patru luni. Am invitat-o să descarce aplicația Biblioteca Evangheliei. Președintele de ramură la nivel local a fost înștiințat despre ea, iar misionarii cu timp deplin au vizitat-o și i-au dat o binecuvântare a preoției. Următoarea săptămână, pentru prima dată în peste 30 de ani, ea a participat la adunarea de împărtășanie. Ultima dată când am vorbit, era foarte bucuroasă că făcea din nou parte din Biserica lui Isus Hristos.

Ea mi-a spus, de asemenea, că fiica ei cea mare frecventa încă Biserica. Am contactat imediat fiica printr-un apel video. M-a prezentat fiecăruia dintre cei patru copii frumoși ai ei, iar, apoi, mi-a spus că misionarii cu timp deplin urmau să vină la ei în acea seară pentru cină. Ce binecuvântare a fost să pot vedea că încă era membră credincioasă a Bisericii!

În timpul întrevederii noastre, am înțeles, într-o oarecare măsură, mesajul acestei scripturi: „Și acum, dacă bucuria voastră va fi mare cu un singur suflet pe care l-ați adus la Mine, în împărăția Tatălui Meu, ce mare va fi bucuria voastră, dacă veți aduce mai multe suflete la Mine!” (Doctrină și legăminte 18:16).

Valoarea fiecărui suflet este mare!