Scripture Stories
Teancum și Moroni


„Teancum și Moroni”, Povestiri din Cartea lui Mormon (2023)

Alma 62

Teancum și Moroni

Dând dovadă de mult curaj

Imagine
Amoron cu oștirea lamanită luptând cu oștirea nefită.

După ce Amalichia a murit, fratele lui, Amoron, a devenit regele lamanit. Amoron a continuat să lupte împotriva nefiților. Războiul a durat ani de zile. Nefiții au început să câștige, drept urmare toate oștirile lamaniților au fugit și s-au adăpostit într-o singură cetate. Moroni, Teancum și un alt căpitan nefit au mărșăluit după lamaniți cu oștirile lor.

Alma 52:3-4; 54:16-24; 62:12-35

Imagine
Teancum ține o suliță și se apropie noaptea de cetate.

Teancum s-a mâniat pentru că Amalichia și Amoron provocaseră acest război mare și lung. Din cauza războiului, mulți oameni muriseră și aveau foarte puțină hrană. Teancum a dorit să pună capăt războiului. El s-a dus noaptea în cetate pentru a-l căuta pe Amoron.

Alma 62:35-36

Imagine
Teancum ține o frânghie cu un cârlig și sare peste zid.

Teancum s-a urcat pe zidul cetății. A mers din loc în loc, în cetate, până când a găsit locul în care dormea Amoron.

Alma 62:36

Imagine
Teancum stă la intrarea în cort cu o suliță și frânghie.

Teancum a aruncat o suliță în Amoron. L-a lovit lângă inimă. Dar Amoron i-a trezit pe slujitorii lui înainte de a muri.

Alma 62:36

Imagine
Teancum înfruntă soldați lamaniți care au sulițe.

Slujitorii lui Amoron l-au urmărit pe Teancum și l-au ucis. Ceilalți conducători nefiți au fost foarte triști pentru moartea lui Teancum. El luptase cu vitejie pentru libertatea poporului său.

Alma 62:36-37

Imagine
Soldați nefiți capturează soldați lamaniți.

Deși a murit, Teancum îi ajutase pe nefiți să câștige războiul. El făcuse ca lamaniții să-și piardă conducătorul. În dimineața următoare, Moroni s-a luptat cu lamaniții și a câștigat. Lamaniții au părăsit ținutul nefiților și războiul s-a terminat.

Alma 62:37-38

Imagine
Căpitanul Moroni îi îndrumă pe oamenii care construiesc un sat și familiile privesc.

În sfârșit, era pace. Moroni a muncit din greu pentru a face ținutul nefiților mai sigur împotriva lamaniților. Apoi, Moroni s-a întors acasă pentru a trăi în pace. Profeții au propovăduit Evanghelia și au condus Biserica lui Dumnezeu. Oamenii au avut încredere în Domnul și El i-a binecuvântat.

Alma 62:39-51