Vino și urmează-Mă
19-25 octombrie 3 Nefi 27-4 Nefi: „Nu a putut să fie niciun popor mai fericit”


„19-25 octombrie 3 Nefi 27-4 Nefi: «Nu a putut să fie niciun popor mai fericit»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Cartea lui Mormon, 2020 (2020)

„19-25 octombrie 3 Nefi 27-4 Nefi”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica, 2020

Imagine
Isus rugându-Se împreună cu nefiții

Rugăciunea lui Hristos, de Derek Hegsted

19-25 octombrie

3 Nefi 27-4 Nefi

„Cu siguranță nu a putut să fie niciun popor mai fericit”

Cel mai bun mod de a vă pregăti să predați este să studiați 3 Nefi 27-4 Nefi. Principiile doctrinare și ideile din acest rezumat vă pot ajuta să răspundeți la îndemnurile spirituale pe care le primiți în timp ce studiați.

Consemnați-vă impresiile

Imagine
icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Un mod de a încuraja membrii clasei să împărtășească gândurile pe care le-au avut în timpul studiului personal este de a-i invita să găsească un imn care are legătură cu un adevăr pe care l-au învățat în 3 Nefi 27-4 Nefi. Apoi, ei pot împărtăși imnurile pe care le-au găsit și legătura dintre aceste imnuri și adevărurile din scripturi.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina

3 Nefi 27:1-22

Biserica lui Isus Hristos este denumită după numele Său și este zidită pe Evanghelia Sa.

  • Faptul de a discuta despre numele Bisericii le poate crește membrilor clasei dumneavoastră aprecierea față de calitatea lor de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Puteți să invitați membrii clasei să dea exemple de diverse organizații și să descrie ce ne sugerează numele lor despre acestea. Apoi, membrii clasei pot citi 3 Nefi 27:1-12, căutând ce ne-a învățat Salvatorul despre numele Bisericii Sale. Ei pot împărtăși, de asemenea, ce înseamnă pentru ei să fie membri ai Bisericii lui Hristos. Ce înseamnă să luăm numele Său asupra noastră?

  • Iată un alt mod de a discuta despre importanța numelui Bisericii Salvatorului. După o discuție despre adevărurile din 3 Nefi 27:1-22, puteți scrie, pe tablă, numele întreg al Bisericii. Apoi, membrii clasei pot selecta cuvinte din nume și pot sugera cum ne ajută fiecare cuvânt să știm cine suntem sau ce credem. Declarația președintelui M. Russell Ballard din „Resurse suplimentare” poate fi utilă. De ce este important să folosim numele Bisericii când împărtășim altora crezurile noastre?

  • După ce a explicat că Biserica Sa trebuie să fie „clădită pe Evanghelia [Sa]” (3 Nefi 27:10), Salvatorul a descris ce este Evanghelia Sa. Puteți invita membrii clasei să împărtășească modul în care ar explica unui prieten ce este Evanghelia. După aceea, îi puteți invita să caute în 3 Nefi 27:13-22 și să afle cum Și-a definit Salvatorul Evanghelia. Cum am rezuma ceea ce a spus Salvatorul? Pe măsură ce studiem definiția Evangheliei dată de Salvator, ce învățăm despre modul în care trebuie să trăim potrivit Evangheliei în viața de zi cu zi?

3 Nefi 29-30

Cartea lui Mormon este un semn că lucrarea din zilele din urmă a lui Dumnezeu este îndeplinită.

  • Puteți începe o discuție despre 3 Nefi 29-30 vorbind despre semne. De exemplu, membrii clasei pot numi semne care ne înștiințează că se apropie o furtună sau că se schimbă anotimpurile. Apoi, ei pot citi 3 Nefi 29:1-3 pentru a învăța ce înseamnă scoaterea la lumină a Cărții lui Mormon, pe care Mormon a numit-o „aceste lucruri” (vedeți, de asemenea, 3 Nefi 21:1-7). Ce mesaj le-a dat Domnul în 3 Nefi 29:4-9 celor care vor „disprețui” sau vor „tăgădui” lucrarea lui Dumnezeu în zilele din urmă? În ce mod faptul de a citi din Cartea lui Mormon zilnic ne întărește credința în acele lucruri pe care alți oameni le „[disprețuiesc]” sau le „[tăgăduiesc]” în zilele noastre? Puteți invita membrii clasei să citească invitația Domnului din 3 Nefi 30 și să împărtășească modul în care i-a ajutat Cartea lui Mormon să accepte această invitație.

4 Nefi

Convertirea la Isus Hristos și Evanghelia Sa duce la unitate și fericire.

  • Relatarea din 4 Nefi ilustrează bucuria care poate veni în viețile noastre – ca persoane, familii și ca episcopie sau țăruș – pe măsură ce ne străduim să fim mai pe deplin convertiți la Isus Hristos. Puteți să invitați membrii clasei să citească 4 Nefi 1:1-18 și să scrie, pe tablă, binecuvântările pe care le-au primit oamenii când au fost cu toții convertiți la Domnul. Cum a influențat convertirea lor modul în care s-au purtat unii cu alții? Membrii clasei pot împărtăși modul în care Evanghelia a adus binecuvântări asemănătoare familiilor sau episcopiei lor. Pentru a ajuta membrii clasei să înțeleagă cum putem fiecare să trăim mai asemănător oamenilor din 4 Nefi și cum putem încuraja o unitate și o fericire mai mari printre cei din jurul nostru, puteți citi declarația vârstnicului D. Todd Christofferson din „Resurse suplimentare”. Membrii clasei își pot evalua eforturile personale în ceea ce privește cele trei aspecte descrise de vârstnicul Christofferson.

  • Timp de secole, oamenii din Cartea lui Mormon s-au deosebit unii de alții numindu-se nefiți și lamaniți – și mulți alți „-iți” – însă, după slujirea Salvatorului printre ei, aceste deosebiri au dispărut. După ce citiți 4 Nefi 1:17 împreună, membrii clasei își pot împărtăși gândurile despre ce fel de „-iți” sau grupuri există în societatea noastră astăzi. Ce putem face să evităm aceste separări și să devenim „ca unul singur, copiii lui Hristos” (versetul 17)?

  • Ce pot învăța membrii clasei din decăderea societății din Sion descrisă în 4 Nefi? Îi puteți invita să caute în 4 Nefi 1:19-34 ce a pus capăt fericirii și unității din popor după cei aproape 200 de ani de la vizita Salvatorului. Ce adevăruri din aceste versete ne pot ajuta să identificăm atitudini și comportamente pe care trebuie să le schimbăm în viețile noastre și în societatea în care trăim?

Imagine
icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Mormon 1-6 descrie evenimentele tragice care au dus la distrugerea poporului nefit. Pentru a încuraja membrii clasei să citească aceste capitole, invitați-i să caute lucruri pe care le observă la nefiți, pe care le vedem și în zilele noastre.

Imagine
icon indicând resurse

Resurse suplimentare

Denumirea Bisericii lui Hristos

Președintele M. Russell Ballard a spus:

„M-am gândit mult de ce Salvatorul a dat Bisericii Sale restaurate un nume format din zece cuvinte. Poate părea lung, dar, dacă ne gândim la el ca la o descriere generală a Bisericii, deodată devine minunat de scurt, sincer și direct. Cum ar putea altă descriere să fie mai directă și clară și să fie exprimată totuși în așa puține cuvinte?

Fiecare cuvânt clarifică și este absolut necesar. Faptul că Biserica este menționată ca un substantiv articulat cu articolul hotărât clarifică și indică poziția unică a Bisericii restaurate printre religiile lumii.

Cuvintele Biserica lui Isus Hristos declară că aceasta este Biserica Lui [vedeți 3 Nefi 27:8]…

Cuvintele din Zilele din Urmă explică faptul că este aceeași Biserică precum cea pe care Isus Hristos a întemeiat-o în timpul slujirii Sale din timpul vieții muritoare, dar restaurată în aceste zile din urmă. Noi știm că a fost o lepădare de credință sau o apostazie, fiind necesară restaurarea Bisericii Sale adevărate și complete în zilele noastre.

Cuvântul Sfinților înseamnă că membrii ei Îl urmează și se străduiesc să facă voia Sa, să țină poruncile Lui și se pregătesc să trăiască, din nou, în prezența Sa și a Tatălui nostru Ceresc în viitor. Sfinților se referă, pur și simplu, la cei care caută să aibă vieți sfinte făcând legământul de a-L urma pe Hristos” („Importanța unui nume”, Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 80).

De ce anume este nevoie pentru a clădi Sionul?

Vârstnicul D. Todd Christofferson ne-a învățat: „Sionul este Sionul datorită caracterului, atributelor și credinței cetățenilor lui [vedeți Moise 7:18]… Dacă dorim să clădim Sionul în căminele, ramurile, episcopiile și țărușii noștri, noi trebuie să ne ridicăm la acest standard. Va deveni necesar: (1) să devenim uniți într-o singură inimă și într-un singur gând; (2) să devenim, individual și colectiv, un popor sfânt și (3) să ne îngrijim de cei săraci și nevoiași atât de mult încât să eliminăm sărăcia dintre noi. Nu putem aștepta până vine Sionul pentru ca aceste lucruri să se întâmple – Sionul va veni numai dacă acestea se întâmplă” („Vino-n Sion”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 38).

Să ne îmbunătățim predarea

Folosiți o diversitate de metode. Poate fi ușor să vă obișnuiți cu un anumit stil de predare, dar folosind metode de predare diferite puteți implica diferite tipuri de membri ai clasei. Gândiți-vă la metode pe care le-ați folosit de curând – ați folosit povestiri, lecții practice, imagini și așa mai departe? (Vedeți Să predăm în modul Salvatorului, p. 7.)