2. Planul salvării

2.4. Înainte să ne fi născut pe pământ, noi am trăit în prezența Tatălui nostru Ceresc, în calitate de copii ai Săi de spirit. În această viață premuritoare, am participat la un consiliu împreună cu alți copii de spirit ai Tatălui Ceresc. La acel consiliu, Tatăl Ceresc a prezentat planul Său, iar Isus Hristos, înainte de a trăi pe pământ, a făcut legământ că va fi Salvatorul.

2.5. Ne-am exercitat libertatea de a alege pentru a urma planul Tatălui Ceresc. Celor care I-au urmat pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos li s-a permis să vină pe pământ pentru a trăi experiența vieții muritoare și pentru a progresa către viața eternă. Lucifer, un alt fiu de spirit al lui Dumnezeu, s-a răzvrătit împotriva planului. El a devenit Satana, iar el și cei care l-au urmat au fost alungați din cer și li s-au refuzat privilegiile de a primi un trup fizic și de a trăi experiența vieții muritoare.

Referinţe suplimentare: Ieremia 1:4-5; Evrei 12:9; 2 Nefi 2:27; 3 Nefi 11:10-11

2.6. Isus Hristos a creat cerurile și pământul sub îndrumarea Tatălui. Crearea pământului a fost o parte esențială în planul lui Dumnezeu. Prin ea s-a asigurat un loc în care aveam să dobândim un trup fizic, să fim testați și încercați și să dezvoltăm trăsături divine.

2.7. Adam a fost primul om creat pe pământ. Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva după chipul Său. Toate ființele umane – bărbați și femei – sunt create după chipul lui Dumnezeu. Faptul că o persoană este bărbat sau femeie reprezintă o caracteristică fundamentală a scopului și identității fiecărei persoane în existența ei premuritoare, muritoare și eternă.

2.8. În Grădina Edenului, Dumnezeu i-a căsătorit pe Adam și Eva. În timp ce Adam și Eva se aflau în grădină, erau încă în prezența lui Dumnezeu și ar fi putut trăi pentru totdeauna. Ei trăiau în inocență, iar Dumnezeu le oferea cele necesare.

2.9. Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei libertatea de a alege atunci când trăiau în Grădina Edenului. El le-a poruncit să nu mănânce din fructul oprit – fructul pomului cunoașterii binelui și răului. Supunerea față de această poruncă însemna că ei puteau să rămână în grădină. Totuși, Adam și Eva nu înțeleseseră complet că, dacă rămâneau în grădină, nu puteau progresa având parte de opoziție în viața muritoare. Ei nu ar fi putut cunoaște bucuria, deoarece nu ar fi putut avea parte de tristețe și durere. Mai mult, nu ar fi putut avea copii.

2.10. Satana i-a ispitit pe Adam și Eva să mănânce din fructul oprit, iar ei au ales să facă astfel. Din cauza acestei alegeri, au fost alungați din prezența lui Dumnezeu, au căzut și au devenit muritori. Încălcarea lui Adam și a Evei și schimbările pe care le-au trăit ca rezultat al încălcării, inclusiv moartea spirituală și moartea fizică sunt numite căderea. Moartea spirituală înseamnă separarea de Dumnezeu. Moartea fizică înseamnă separarea spiritului de trupul muritor.

2.11. Căderea este o parte esențială a planului salvării întocmit de Tatăl Ceresc. Ca rezultat al căderii, Adam şi Eva puteau să aibă copii. Ei și urmașii lor puteau să aibă parte de bucurie și tristețe, să cunoască binele și răul și să progreseze.

2.12. În calitate de urmași ai lui Adam și ai Evei, moștenim o stare decăzută în timpul vieții muritoare. Nu suntem în prezența lui Dumnezeu și suntem supuși morții fizice. Suntem, de asemenea, testați prin intermediul greutăților vieții muritoare și al ispitelor dușmanului. Deşi nu suntem răspunzători pentru încălcarea lui Adam și a Evei, suntem răspunzători pentru propriile păcate. Prin ispășirea lui Isus Hristos, putem birui efectele negative ale căderii, putem primi iertare pentru păcatele noastre și, la un moment dat, putem avea parte de plenitudinea bucuriei.

Referințe suplimentare: Genesa 1:28; Mosia 3:19; Alma 34:9-10

Subiect pe aceeași temă: ispășirea lui Isus Hristos

2.13. Viața muritoare este un timp de învățare, în care dovedim că ne folosim libertatea de a alege pentru a face tot ce a poruncit Domnul și pentru a ne pregăti pentru viața eternă dezvoltându-ne atribute divine. Facem aceasta când exercităm credință în Isus Hristos și în ispășirea Sa, când ne pocăim, când facem legăminte și primim rânduieli necesare salvării precum botezul şi confirmarea și când îndurăm, cu credință, până la sfârșitul vieții noastre muritoare urmând exemplul lui Isus Hristos.

2.14. În viața muritoare, spiritul nostru este unit cu trupul nostru fizic, dându-ne ocazii să progresăm și să ne dezvoltăm în moduri care nu erau posibile în viața premuritoare. Deoarece Tatăl nostru din Cer are un trup tangibil din carne și oase, trupurile ne sunt necesare pentru a progresa și a deveni ca El. Trupurile noastre sunt sacre și trebuie respectate asemenea unui dar de la Tatăl nostru Ceresc.

Referinţe suplimentare: Iosua 24:15; Matei 22:36-39; Ioan 14:15; 2 Nefi 2:27; 3 Nefi 12:48; Moroni 7:45, 47-48; Doctrină și legăminte 130:22-23

Subiecte pe aceeaşi temă: Dumnezeirea; ispășirea lui Isus Hristos; rânduielile și legămintele; poruncile

2.15. Când murim, spiritele noastre intră în lumea spiritelor și așteaptă învierea. Spiritele celor neprihăniți sunt primite într-o stare de fericire, care este numită paradis. Cei care mor fără o cunoaștere a adevărului și cei care sunt nesupuși în viața muritoare intră într-un loc temporar, în lumea de după moarte, numit închisoarea spiritelor.

2.16. Fiecare persoană va avea, la un moment dat, ocazia să învețe principiile Evangheliei și să primească rânduielile și legămintele acesteia. Mulți dintre cei credincioși vor predica Evanghelia celor din închisoarea spiritelor. Cei care aleg să primească Evanghelia, să se pocăiască și să accepte rânduielile necesare salvării, care sunt înfăptuite pentru ei în templu, vor trăi în paradis până la înviere.

2.17. Învierea înseamnă reunirea trupului nostru de spirit cu trupul nostru fizic din carne și oase făcut perfect. După înviere, vom fi nemuritori – spiritul și trupul nostru nu vor mai fi separate niciodată. Fiecare om care s-a născut pe pământ va fi înviat, deoarece Isus Hristos a biruit moartea fizică. Cei neprihăniți vor fi înviați înaintea celor ticăloși și vor fi înviați la prima înviere.

2.18. Judecata finală va avea loc după înviere. Isus Hristos va judeca fiecare persoană pentru a stabili gloria eternă pe care acea persoană o va primi. Această judecată va fi bazată pe dorințele fiecărei persoane și pe supunerea acesteia față de poruncile lui Dumnezeu.

2.19. Există trei împărății de glorie: împărăția celestială, împărăția terestrială și împărăția telestială. Cei care sunt curajoși în mărturia lor despre Isus și supuși principiilor Evangheliei vor trăi în împărăția celestială, în prezența lui Dumnezeu Tatăl și a Fiului Său, Isus Hristos, alături de membrii neprihăniți ai familiei lor.

Referinţe suplimentare: Luca 24:36-39; Ioan 17:3; Doctrină și legăminte 131:1-4

Subiecte pe aceeaşi temă: ispășirea lui Isus Hristos; rânduielile și legămintele