Alte resurse
Jocuri de noroc


Jocuri de noroc

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă nu aprobă jocurile de noroc, inclusiv loteriile sponsorizate de guverne.

Jocul de noroc este motivat de dorinţa de a obţine ceva fără nici un efort. Această dorinţă este distrugătoare din punct de vedere spiritual. Ea îi îndepărtează pe participanţi de la învăţăturile Salvatorului referitoare la dragoste şi slujire şi îi mână spre egoismul adversarului. Ea subminează virtutea muncii şi cumpătării şi dorinţa de a depune eforturi oneste în tot ceea ce facem.

Aceia care iau parte la jocuri de noroc descoperă, în scurt timp, înşelăciunea care stă în ideea că ei pot da puţin sau nimic pentru a primi ceva de valoare în schimb. Constată că au renunţat la sume mari de bani, la propria onoare şi la respectul membrilor familiei şi al prietenilor. Înşelaţi şi deveniţi dependenţi, ei aruncă în joc fonduri pe care ar trebui să le folosească în alte scopuri, cum ar fi satisfacerea necesităţilor esenţiale ale familiilor lor. Jucătorii de noroc devin uneori atât de înrobiţi şi atât de disperaţi să-şi plătească datoriile făcute prin participarea la jocurile de noroc, încât recurg la furt, renunţând la bunul lor nume.

Prima Preşedinţie ne încurajează să ne unim eforturile în a dezaproba legalizarea şi sponsorizarea de către guvern a oricărei forme de joc de noroc în comunităţile noastre.

Vezi, de asemenea, Ispita