Pentru cei neprihăniți, Crăciunul înseamnă că totul va fi bine

Mulțumesc președintelui Nelson și Primei Președinții pentru privilegiul de a vorbi în această seară. Familia noastră a sărbătorit tradițiile de Crăciun din țara noastră și din Franța, Germania și Brazilia. Oriunde trăim, pentru noi, toți, care credem în Isus Hristos și îl urmăm, un adevăr minunat rămâne neschimbat: ne bucurăm că El care a fost chemat de la început, El despre care s-a vorbit secole la rând, El care a fost Singurul Fiu Născut al Tatălui, El a venit – la jumătatea timpului în cele mai umile condiții – El a venit. Și, pentru că El a venit, miliarde de oameni care au trăit pe acest pământ vor trăi din nou și poate, dacă ei aleg, vor moșteni viața eternă, cel mai mare dintre toate darurile lui Dumnezeu.

În minunata povestire a nașterii Sale în perioada Crăciunului, există multe învățături pe care ni le putem însuși.

Iată învățătura pe care vi-o voi împărtăși în această seară: În pofida tuturor îngrijorărilor și incertitudinii, dificultăților și necazurilor care ne urmăresc în această viață muritoare, pentru cei care sunt neprihăniți – care au credință și se încred în Domnul – în cele din urmă, totul va fi bine.

Gândiți-vă la aceste exemple minunate.

O femeie neprihănită, pe nume Elisaveta, și soțul ei, Zaharia, aflați, acum, la o vârstă înaintată, erau triști pentru că nu fuseseră binecuvântați cu copii. Totuși, ei erau credincioși și se încredeau în Domnul.

Deși scripturile nu consemnează ce ar fi putut simți și și-ar fi putut spune unul altuia Zaharia și Elisaveta, drama muzicală Savior of the World (Salvatorul lumii) ne ajută să reflectăm la ce ar fi putut fi în inimile lor. Zaharia îi declară Elisavetei: „Noi nu am fost aleși să avem copii. Dar noi tot ne încredem în Domnul”. Și, apoi, ei cântă: „Voi da Domnului întotdeauna, dar nu pentru a face voia mea… Dacă nu e să fie, a-I da întotdeauna înseamnă că voi aștepta și voi veghea și voi vedea… Îl voi lăsa să-mi conducă pașii… până când orele mele, zilele mele, anii mei se vor sfârși”¹.

Apoi, a avut loc un miracol. Scripturile consemnează că, în templu, îngerul Gabriel i-a apărut lui Zaharia. Îngerul a declarat: „Nevastă-ta Elisaveta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan… El… va merge înainte… ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El”².

Zaharia a răspuns: „Eu sunt bătrân, și nevastă-mea este înaintată în vârstă”³.

Gabriel a răspuns: „Iată că vei fi mut și nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor”⁴.

Gândiți-vă la sentimentele pe care aveau să le aibă Elisaveta și Zaharia. Ani mulți, ei s-au rugat să aibă copii, dar nu au avut niciunul. Ei au continuat să țină poruncile și să se încreadă în Domnul. Apoi, un înger i-a apărut lui Zaharia și, după ce a plecat îngerul, el nu a mai putut să vorbească. Poate el s-a întrebat care era situația sa înaintea Domnului. Dar la vremea potrivită, pruncul s-a născut. Zaharia a putut să vorbească din nou. Și pruncul a devenit profetul Ioan, care a pregătit calea pentru Salvator. Cu toată nesiguranța și greutățile, pentru cei neprihăniți, la sfârșit, totul este bine.

Apoi, în povestirea Crăciunului, o cunoaștem pe preaiubita Maria, aleasă să fie mama Fiului lui Dumnezeu. Și, totuși, există o îngrijorare și o incertitudine în viața ei. Gabriel i-a apărut Mariei și i-a vorbit despre chemarea ei nobilă. Maria a întrebat: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”.⁵ Gabriel a explicat că puterea Duhului Sfânt avea să vină asupra ei și puterea Celui Preaînalt avea s-o umbrească și ea avea să conceapă pe Fiul lui Dumnezeu și numele Lui avea să fie Isus.

Gândiți-vă la câtă bucurie și fericire trebuie să fi simțit ea când a fost vizitată de un înger al lui Dumnezeu. Cu câtă umilință s-a gândit că avea să fie mama îndelung așteptatului Mesia. Și, totuși, când i-a spus lui Iosif, situația nu a fost una rezolvată. Iosif era un bărbat drept și nu voia să aducă rușine asupra Mariei, dar el nu era sigur care era calea dreaptă de urmat. În necazul și nesiguranța sa, în vis, un înger a venit la el: „Iosife… nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, și-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”⁶.

Desigur, putem înțelege că Maria era tulburată și nesigură, întrebându-se cum avea să se întâmple această cea mai uimitoare binecuvântare. Iosif era, de asemenea, îngrijorat și neliniștit. Totuși, acum era clar că ei aveau să meargă pe această cale împreună. Cât de fericită trebuie să fi fost Maria să știe că un înger i-a apărut lui Iosif. Cât de fericit trebuie să fi fost Iosif să știe că aceasta era voia lui Dumnezeu. Cu toată nesiguranța și greutățile, pentru cei neprihăniți, la sfârșit, totul este bine.

Dar, după cum știm, aveau să mai fie greutăți; întotdeauna sunt. Când timpul ca Maria să nască era aproape, romanii i-au cerut lui Iosif să se întoarcă în orașul Betleem. Maria și Iosif au hotărât să meargă împreună. Noi, toți, iubim minunata povestire de Crăciun. După sosirea la Betleem, nu au găsit nicio cameră în casa de poposire. Cât de îngrijorat trebuie să fi fost Iosif. Cum se putea? De ce trebuia Maria, aleasă mai presus de toate femeile, să dea naștere Fiului Celui Preaînalt în condițiile sărmane ale unui staul? Avea să fie nașterea fără necazuri sau complicații?

Poate să pară atât de surprinzător, atât de nedrept. Dar pruncul s-a născut; era sănătos. Așa cum ne spune frumoasa colindă de Crăciun: „Departe într-un staul și fără un pat, Stătea într-o iesle micul Domn culcat”⁷.

Înainte ca noaptea să ia sfârșit, un înger a apărut păstorilor din câmp aducând vestea bună, de mare bucurie. Și îngerii au cântat: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, și pace pe pământ între oameni”⁸.

Păstorii s-au dus la Betleem să-L găsească pe pruncul Isus. Și, când L-au găsit pe copilul Hristos, câtă alinare și liniște trebuie să fi simțit Iosif și Maria înțelegând că greutățile care i-au înconjurat aveau un scop. Îngerii declaraseră venirea Sa și misiuna Sa nobilă. După strădanie și nesiguranță, pentru cei neprihăniți, la sfârșit, totul este bine.

Pe cei neprihăniți, necazurile, incertitudinile și grijile i-au însoțit și în lumea nouă. Profetul Samuel a profețit că nașterea Salvatorului avea să aibă loc după cinci ani și că o întreagă noapte fără întuneric avea să fie semnul. Pe măsură ce ziua se apropia, incredibilul continua să existe în plan. „A fost rezervată de necredincioși [care au declarat că timpul a trecut] o zi în care toți cei care credeau [că Salvatorul avea să vină]… să fie omorâți, dacă nu se va întâmpla semnul acela.”⁹ Necredincioșii îi ridiculizau pe credincioși: „Bucuria voastră și credința voastră despre acest lucru au fost în zadar”¹⁰. Imaginați-vă neliniștea și îngrijorarea celor neprihăniți. Scripturile spun că Nefi „s-a plecat până la pământ și L-a implorat cu putere pe Dumnezeul său, în numele poporului său”¹¹. Și, în timp ce Nefi se ruga, „glasul Domnului a venit către el zicând: Ridică-ți capul și fii bucuros căci, iată, timpul este aproape și în noaptea aceasta semnul va fi dat iar mâine Eu voi veni în lume”¹².

Scripturile proclamă: „Vorbele care au venit la Nefi au fost împlinite… căci, iată, la apusul soarelui nu a fost întuneric… [Și] oamenii… erau atât de uimiți încât au căzut la pământ… Și s-a întâmplat că nu a fost întuneric deloc în toată noaptea aceea, ci a fost tot atâta lumină ca şi cum ar fi fost mijlocul zilei… Și ei au știut că aceasta era ziua în care Domnul trebuia să se nască”¹³.

În pofida dificultăților și incertitudinii, pentru cei neprihăniți – pentru cei care se încred în Dumnezeu – la sfârșit, în această viață sau când vom îngenunchea la picioarele Sale, totul va fi bine.¹⁴

Gândindu-ne la momentul sacru al nașterii Salvatorului, de ce a așteptat Domnul până în chiar ultima noapte pentru a-i spune lui Nefi că El avea să Se nască mâine? I-ar fi putut spune cu săptămâni sau luni înainte. De ce a permis El ca Elisaveta și Zaharia să îmbătrânească fără a avea copii, înainte ca El să confirme că profetul Ioan li se va naște lor? Și de ce a fost necesar ca Maria să se întrebe ce avea să se întîmple cu ea și Iosif să pună sub semnul întrebării locul său în povestirea tuturor povestirilor? De ce ar rămâne rolul ieslei, al păstorilor și al îngerilor necunoscut până la desfășurarea evenimentelor?

În lumea premuritoare, Domnul a declarat: „Şi îi vom pune la probă prin aceasta pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor”¹⁵. Și în proverbe: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările”¹⁶.

În perioadele noastre de incertitudine, în zilele noastre de necazuri și dificultăți, în încercările noastre, să fim credincioși. Isus a venit în acea noapte sfântă. El este Salvatorul lumii, Domnul Păcii, Regele regilor. El trăiește și „Speranța mult așteptată/Aici se-mplinește”¹⁷. Eu depun mărturie că, dacă suntem neprihăniți, toate lacrimile noastre aduse de tristețe, greutăți și nesiguranță vor fi șterse și răsplătite în El, Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu. „E bucurie în lume… El domnește.”¹⁸ În numele lui Isus Hristos, amin.