Veşti profetice cu privire la naşterea lui Hristos

De Crăciun, noi, cei care credem în Salvator, sărbătorim naşterea lui Isus Hristos, Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu, Tatăl Veşnic. Ca parte a acestei adunări de devoţiune organizate de Prima Preşedinţie cu prilejul Crăciunului, care ne oferă un model de sărbătorire, voi vorbi despre veştile profetice cu privire la naşterea Sa.

Niciun anunţ despre naşterea lui Hristos nu a fost mai însemnat decât apariţia îngerului înaintea Mariei.

„Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.

El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.

Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1:30-33).

Naşterea, viaţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu au fost esenţiale în cadrul planului Tatălui nostru Ceresc de a „[realiza] nemurirea şi viaţa veşnică a omului” (Moise 1:39). Înainte de crearea pământului, Isus Hristos a fost ales să vină în viaţa muritoare şi să fie Salvatorul de care era nevoie pentru a duce acel plan la îndeplinire (vezi Moise 4:2). Tatăl Adam a primit porunca de a oferi sacrificii ca „o reprezentare a sacrificiului Singurului Născut al Tatălui, care este plin de har şi adevăr. De aceea, [a fost învăţat el,] tu vei face tot ceea ce vei face în numele Fiului şi tu te vei pocăi şi-L vei chema, întotdeauna, pe Dumnezeu în numele Fiului” (Moise 5:7-8).

În Cartea lui Moise citim, de asemenea, explicaţia lui Dumnezeu cu privire la acest plan al Său, „planul salvării pentru toţi oamenii, prin sângele Singurului Meu Născut, care va veni la jumătatea timpului” (Moise 6:62). Dumnezeu Tatăl ne-a poruncit să ne pocăim şi să fim botezaţi „în numele Singurului Meu Fiu Născut, care este plin de har şi adevăr, care este Isus Hristos, singurul nume care va fi dat sub cer prin care salvarea va veni la copiii oamenilor” (Moise 6:52).

Isaia, un mare profet din Vechiul Testament, a anunţat naşterea lui Mesia. „Domnul Însuşi vă va da un semn”, a declarat el. „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I va pune numele Emanuel” (Isaia 7:14).

Isaia a mai spus:

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii».

El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor” (Isaia 9:6-7).

Naşterea lui Hristos a fost, de asemenea, revelată profeţilor din Cartea lui Mormon. Cu şase sute de ani înainte de naşterea Salvatorului, Lehi a propovăduit că Dumnezeu va ridica printre iudei un „Mesia, sau, cu alte cuvinte, un Salvator al lumii” (1 Nefi 10:4).

Profetul Abinadi a declarat:

„Nu a profeţit Moise către ei despre venirea lui Mesia şi că Dumnezeu va mântui poporul Său? Da, chiar şi toţi profeţii care au profeţit de la începutul lumii – nu au vorbit ei mai mult sau mai puţin despre aceste lucruri?

Nu au spus ei că Dumnezeu Însuşi va trebui să Se pogoare printre copiii oamenilor şi să ia asupra Sa forma de om şi să păşească în măreţie şi putere pe faţa pământului? (Mosia 13:33-34).

Profetul Nefi a consemnat faptul că un înger i-a arătat o fecioară în oraşul Nazaret, spunând: „Iată, fecioara pe care o vezi este mama Fiului lui Dumnezeu, după trup” (1 Nefi 11:18).

„Şi s-a întâmplat că am văzut că ea era purtată de acolo în Spirit; şi după ce a fost purtată de acolo în Spirit pentru un timp, îngerul mi-a vorbit, zicând: Priveşte!

Şi am privit şi am văzut-o iarăşi pe fecioară, purtând un copil în braţe.

Iar îngerul mi-a spus: Iată-L pe Mielul Domnului, da, chiar Fiul Tatălui Veşnic!” (1 Nefi 11:19-21; vezi, de asemenea, Alma 7:9-10).

Cunoaştem cu toţii prima veste de după naşterea lui Isus. Faptul că această veste minunată a fost dată unor oameni care, ni se spune, făceau parte din categoria socială cea mai simplă din acele vremuri a avut o mare însemnătate.

„În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.

Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul»… 

Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând:

«Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui»” (Luca 2:8-11, 13-14).

Alte două persoane sfinte au primit fiecare vestea la câteva zile după naşterea Salvatorului – erau lucrători în templu, după cum i-am numi noi astăzi:

„Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el.

Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.

El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înlăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,

Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu, şi a zis:

«Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta»” (Luca 2:25-30).

A doua care a primit vestea a fost o femeie sfântă, tot în templu. Ana, pe care scriptura o numeşte „proorociţă… era foarte înaintată în vârstă…

Rămasă văduvă, şi fiind în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.

A venit şi ea în acelaşi ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului” (Luca 2:36-38).

Profeţiile şi veştile pe care tocmai le-am citat vorbesc despre prima venire a Salvatorului. Acum, ne pregătim pentru a doua venire a Domnului, un moment mult aşteptat de credincioşi şi temut sau negat de necredincioşi. Ni se porunceşte să „[stăm] în locuri sfinte şi [să nu ne clintim] până când vine ziua Domnului; pentru că, iată, vine repede” (D&L 87:8). Aceste „locuri sfinte” includ cu siguranţă templul şi legămintele făcute acolo pe care le ţinem cu credinţă, un cămin în care copiii sunt preţuiţi şi învăţaţi precum şi nenumăratele noastre însărcinări primite prin autoritatea preoţiei, inclusiv misiunile, munca în temple şi alte chemări îndeplinite cu credinţă în cadrul ramurilor, episcopiilor şi ţăruşilor.

Pe măsură ce ne pregătim pentru a doua Sa venire şi pe măsură ce stăm în locuri sfinte, noi continuăm să sărbătorim Crăciunul nu doar ca pe o perioadă de „transmis urări de bine” sau de „Sărbători fericite”, ci ca pe o celebrare a naşterii Fiului lui Dumnezeu şi ca un timp în care ne amintim de învăţăturile Sale şi de însemnătatea veşnică a ispăşirii Sale. Mă rog ca noi să facem aceasta cu credinţă.

Depun mărturie despre adevărul acestor lucruri în numele Celui a cărui naştere o sărbătorim, numele lui Isus Hristos, amin.