Cine mi-a întors capul?

În timpul unei adunări de împărtăşanie în Piura, Peru, în 1972, un vorbitor care discuta despre importanţa istoriei familiei, s-a tot uitat la mine. La sfârşitul cuvântării lui, m-a surprins când a anunţat: „Ştiu că fratele Rosillo urmează să facă această muncă”.

Fusesem membru al Bisericii de mai puţin de un an, dar îmi stabilisem ca ţel să încep istoria familiei mele – nu din cauza a ceea ce a spus el, ci datorită faptului că am simţit dorinţa să fac aceasta. Am obţinut formularul cu arborele genealogic pentru patru generaţii şi am început să-mi întreb părinţii şi rudele, pentru a afla ceea ce ştiau ei. De fiecare dată când lucram la istoria familiei, mă rugam şi ceream ajutorul Domnului.

Pentru a afla datele când au murit bunicii mei din partea mamei, am călătorit în oraşul Zorrittos, în partea de nord din Peru, unde fuseseră înmormântaţi. Cimitirul era la marginea oraşului şi majoritatea morţilor fuseseră lăsaţi să se odihnească în cavouri.

Am intrat în cimitir şi am început să caut, dar n-am găsit nimic. Am decis atunci să merg în oraş să întreb o verişoară dacă era sigură că bunicii noştri erau îngropaţi acolo. Când mi-a spus da, am anunţat-o: „Atunci, nu plec până când nu am acele date”.

M-am întors în cimitir şi am început o căutare metodică, luând la rând fiecare alee cu cavouri şi citind fiecare inscripţie. Tot n-am putut găsi cavoul lor, aşa că am îngenuncheat şi L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Apoi, am căutat din nou – dar cu acelaşi rezultat. Eram obosit, se făcuse târziu şi trebuia să plec, ca să pot face alte cercetări pe care le planificasem.

„Ei bine, mi-am făcut partea mea”, mi-am spus. Aveam să plec fără să-mi fi îndeplinit ţelul.

Gata să plec, m-am întors spre poarta din faţă. Dar exact când să fac primul pas, am simţit două mâini prinzându-mi capul din spate şi întorcându-l spre un loc anume. Ochii mei au poposit asupra unei pietre funerare mici, murdare, care se afla la nivelul pământului. M-am uitat în spatele meu, pentru a vedea cine îmi apucase capul, dar nu era nimeni acolo.

Am mers la piatra funerară, m-am aşezat pe pământ şi am curăţat inscripţia. Cu multă recunoştinţă, am citit informaţia pe care o căutam: Isidro Garcia Rosillo, decedat la 1 august 1934. Francisca Espinoza Berrú, decedată la 31 ianuarie 1954.

Lunga aşteptare a strămoşilor mei pentru a primi rânduielile salvatoare s-a afârşit în 1980. Aceasta s-a întâmplat când soţia mea şi cu mine am mers la templul São Paulo, Brazilia, pentru a ne primi înzestrările. În templu, am fost pecetluit cu soţia mea şi botezat pentru dragii mei decedaţi.

Când am intrat în bazinul de botez, mi-am amintit micuţa piatră funerară din cimitir. M-am afundat în apele calme ale botezului ştiind că Domnul îmi îndrumase paşii în timp ce făceam cercetările pentru strămoşii mei.