Să găsim tărie prin supunere

Deşi nu există o fântână a tinereţii pe care să o putem căuta cu înţelepciune, există o altă fântână care conţine apă mai preţioasă, chiar apele vieţii veşnice. Aceasta este fântâna adevărului.

Poetul a remarcat adevărata semnificaţie a căutării adevărului când a scris aceste rânduri nemuritoare:

Într-o revelaţie dată prin intermediul profetului Joseph Smith, la Kirtland, Ohio, în luna mai a anului 1833, Domnul a declarat:

„Adevărul este cunoaşterea lucrurilor aşa cum sunt, şi aşa cum au fost, şi aşa cum o să fie …

Spiritul adevărului este de la Dumnezeu… El [Isus] a primit plenitudinea adevărului …

Şi niciun om nu primeşte plenitudinea, dacă nu ţine poruncile Lui.

Acela care ţine poruncile Lui primeşte adevărul şi lumina până când este slăvit în adevăr şi cunoaşte toate lucrurile”.²

Nu este nevoie, în cazul dumneavoastră şi al meu, în această perioadă luminată, când plenitudinea Evangheliei a fost restaurată, să navigăm pe mări nemarcate pe hartă sau să călătorim pe drumuri netrasate în căutarea fântânii adevărului. Deoarece un Tată Ceresc iubitor a marcat drumul nostru şi ne-a asigurat o hartă sigură – supunerea!

Cuvântul Său revelat descrie în mod strălucit binecuvântările pe care le aduce supunerea şi inevitabila inimă îndurerată care îl întovărăşeşte pe călătorul care se abate pe căile interzise ale păcatului şi ale greşelii. Samuel a declarat cu hotărâre unei generaţii adânc înrădăcinate în tradiţia sacrificării animalelor: „Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor”.³

Profeţii, cei din vechime şi cei din zilele noastre, au ştiut care este tăria ce vine prin supunere. Gândiţi-vă la Nefi: „Mă voi duce şi voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit”.⁴ Sau frumoasa descriere a lui Mormon despre tăria fiilor lui Mosia:

„Ei se întăriseră în cunoaşterea adevărului; pentru că ei erau oameni cu bună înţelegere şi ei cercetaseră scripturile cu sârguinţă pentru ca ei să poată cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu.

Dar aceasta nu este totul; ei se dedaseră la multă rugăciune şi post; de aceea, aveau spiritul profeţiei şi spiritul revelaţiei şi atunci când propovăduiau, ei propovăduiau cu puterea şi autoritatea de la Dumnezeu”.⁵

Preşedintele David O. McKay (1873-1970), în unul dintre mesajele sale de deschidere adresate membrilor Bisericii la o conferinţă generală, ne-a oferit îndrumare pentru zilele noastre într-un mod foarte simplu şi totuşi cu multă putere: „Respectaţi poruncile lui Dumnezeu”.⁶

Tema centrală a mesajului Salvatorului a fost exprimată când El a declarat: „Pentru că toţi aceia care doresc o binecuvântare din mâinile Mele trebuie să trăiască legea care a fost stabilită pentru acea binecuvântare şi condiţiile legii, aşa cum au fost instituite încă dinainte de crearea lumii”.⁷

Faptele reale ale Învăţătorului dau credibilitate cuvintelor Sale. El a demonstrat dragostea pură faţă de Dumnezeu trăind o viaţă perfectă, onorând misiunea Lui sacră. Niciodată nu a fost dispreţuitor. Niciodată nu a fost plin de mândrie. Niciodată nu a fost nesupus. Întotdeauna El a fost umil. Întotdeauna El a fost sincer. Întotdeauna El a fost corect.

Deşi El a fost ispitit de stăpânul înşelătoriei, chiar diavolul; deşi El era slăbit din punct de vedere fizic după ce a postit 40 de zile şi 40 de nopţi şi „la urmă a flămânzit”; totuşi, când cel rău I-a oferit lui Isus propunerile cele mai îmbietoare şi ispititoare, El ne-a dat un exemplu divin de supunere refuzând să se abată de la ce ştia că este drept.⁸

Când a înfruntat curajos agonia din Ghetsimani, unde El a îndurat atâta suferinţă încât sudoarea Sa a fost descrisă ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ, El a dat exemplul Fiului supus, spunând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta”.⁹

Lui Petru, în Galilea, Isus i-a spus: „Vino după Mine”. Lui Filip i-a dat aceeaşi îndrumare: „Vino după Mine”. Şi vameşului Levi, care stătea la vamă, i s-a făcut chemarea: „Vino după Mine!” Chiar unuia care a venit în fugă după El, unul care avea mari bogăţii, i s-au spus cuvintele: „Vino şi urmează-Mă”.¹⁰ Şi dumneavoastră şi mie, acelaşi glas, acelaşi Isus, ne spune: „Vino după Mine”. Suntem noi dornici să ne supunem?

Supunerea este o caracteristică deosebită a profeţilor, dar trebuie înţeles că această sursă de tărie este disponibilă şi pentru noi astăzi.

Un om bun, care învăţase bine lecţia supunerii, care găsise fântâna adevărului, trăia având condiţii şi posibilităţi umile. El se alăturase Bisericii în Europa şi, economisind cu sârguinţă şi făcând sacrificii, emigrase în America de Nord – într-o ţară nouă, cu o limbă stranie, obiceiuri diferite, dar cu aceeaşi Biserică sub conducerea aceluiaşi Domn, în care a avut încredere şi Căruia I s-a supus. El a devenit preşedintele de ramură al unui mic grup de sfinţi care depuneau eforturi, într-un oarecare oraş neprietenos. El a urmat programul Bisericii, cu toate că membrii erau puţini şi sarcinile erau multe. El a oferit membrilor din ramura lui un exemplu care a fost, cu adevărat, asemănător exemplului dat de Hristos şi ei au răspuns cu o dragoste rar întâlnită.

El şi-a câştigat existenţa cu mâinile sale, fiind comerciant. Venitul său era limitat, dar întotdeauna a plătit o zeciuială întreagă şi a donat mai mult. El a înfiinţat un fond al misionarilor şi timp de mai multe luni, uneori, a fost singurul care a contribuit la acest fond. Când se aflau misionari în oraşul lui, el îi hrănea şi ei nu plecau niciodată din casa lui fără o reală donaţie pentru munca şi bunăstarea lor. Membrii Bisericii de departe, care erau în trecere prin oraşul său şi vizitau capela, beneficiau întotdeauna de ospitalitatea lui şi de căldura spiritului său şi plecau ştiind că întâlniseră un om neobişnuit, unul dintre slujitorii supuşi ai Domnului.

Îi respecta profund şi avea o grijă deosebită pentru cei care aveau funcţii superioare. Pentru el, ei erau emisarii Domnului; el slujea pentru confortul lor fizic şi era în mod special atent în rugăciunile sale – care erau frecvente – pentru bunăstarea lor. Într-o duminică, câţiva conducători care au vizitat ramura lui au participat împreună cu el la nu mai puţin de douăsprezece rugăciuni în cadrul a diferite adunări şi vizite făcute membrilor. Conducătorii s-au despărţit de el la sfârşitul zilei având un sentiment de înflăcărare şi înălţare spirituală care i-a ţinut voioşi de-a lungul unei călătorii cu maşina timp de patru ore pe o vreme de iarnă şi care acum, după mulţi ani, le încălzeşte spiritul şi le înseninează inima când îşi amintesc de acea zi.

Oameni educaţi, oameni cu multă experienţă l-au căutat pe acest om al lui Dumnezeu umil şi neinstruit şi se socoteau norocoşi dacă puteau să petreacă o oră cu el. Înfăţişarea lui era obişnuită, engleza lui era ezitantă şi cumva greu de înţeles; casa lui era nepretenţioasă. Nu avea o maşină sau televizor. Nu a scris cărţi şi nu a ţinut cuvântări alese, nici nu a făcut niciunul dintre lucrurile cărora lumea, de obicei, le acordă atenţie. Totuşi, cei credincioşi şi-au făcut drum spre uşa lui. De ce? Deoarece ei voiau să bea din fântâna lui cu adevăr. Ei n-au apreciat atât de mult ceea ce spunea sau ceea ce făcea, nu fondul predicilor sale, ci tăria vieţii pe care o ducea.

Faptul de a şti că un om sărac a dat cu consecvenţă şi bucurie cel puţin o zeciuială de două ori mai mare Domnului, îi oferă omului o înţelegere mai clară asupra adevăratului sens al zeciuielii. Faptul de a-l vedea slujind celor flămânzi şi a-i primi în casă pe străini, îl face pe om să ştie că el a făcut la fel cum ar fi făcut Învăţătorul. A te ruga cu el şi a gusta din încrederea sa în influenţa divină, înseamnă să ai parte de un nou mediu de comunicare.

Se putea spune că el a ţinut prima şi cea mai mare poruncă şi pe a doua care este asemenea ei,¹¹ încât inima lui era plină de caritate faţă de toţi oamenii, că virtutea înfrumuseţa, fără încetare, gândurile sale şi, cu consecvenţă, încrederea lui creştea puternic în prezenţa lui Dumnezeu.¹²

Bunătatea şi neprihănirea acestui om erau evidente. Tăria lui venea din supunere.

Tăria pe care noi o căutăm, astăzi, cu sinceritate, pentru a face faţă încercărilor unei lumi complexe şi schimbătoare, poate fi a noastră când, cu un curaj ferm şi hotărât, stăm şi declarăm ca Iosua: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji pe Domnul”.¹³