Eu? Un păstor în Israel?

În 1980, la vârsta de 19 ani, Joseph Serge Merilus a părăsit locul său natal din Haiti şi s-a mutat în Republica Dominicană pentru a căuta un loc de muncă. Optsprezece luni mai târziu, s-a întors în Haiti, s-a îndrăgostit şi s-a reîntors în Republica Domnicană împreună cu noua sa mireasă, Marie Reymonde Esterlin.

De îndată ce şi-au început viaţa de familie în noua lor ţară, adoptivă, Joseph a trăit experienţa unei foamete spirituale. El şi Marie au vizitat mai multe biserici căutând să-şi satisfacă acea foame dar, fiind vorbitori de limbă creolă haitiană într-o ţară vorbitoare de limba spaniolă, le-a fost dificil să înţeleagă ce li se spunea şi să se facă, la rândul lor, înţeleşi. În cele din urmă, s-au întâlnit cu doi misionari sfinţi din zilele din urmă care i-au invitat la Biserică. După ce Joseph şi Marie au frecventat mai multe adunări, misionarii le-au predat cu răbdare discuţiile în limba spaniolă şi cei doi au fost botezaţi în 1997.

Joseph a fost chemat să slujească în preşedinţia Şcolii de duminică, apoi, în calitate de consilier în preşedinţia ramurii şi, mai târziu, în calitate de preşedinte de ramură. Dar, din pricina unor serii de neînţelegeri şi sentimente rănite, provocate de o comunicare necorespunzătoare, Joseph, Marie şi cei cinci copii ai lor au devenit inactivi şi au fost uitaţi în mare măsură de membrii Bisericii locale.

În decursul următorilor şapte ani, cuplul a mai avut încă patru copii şi au adus în căminul lor un nepot şi o nepoată din Haiti. Cu mult efort, Joseph a devenit un bun vorbitor de limbă spaniolă şi engleză şi a început să predea limba engleză şi creola haitiană la o companie locală.

În august 2007, doi conducători, deţinători ai preoţiei, aflându-se în procesul de a-i găsi pe cei care încetaseră să mai vină la biserică, au apărut la uşa căminului familiei. Au aflat că Joseph şi Marie aveau, încă, o mărturie despre Evanghelie, deşi nu participaseră la adunări timp de şapte ani. Conducătorii au invitat familia să se întoarcă la Biserică, lucru pe care l-au şi făcut în ziua imediat următoare–toţi cei 13. De atunci, participă mereu.

Astăzi, Joseph este conducătorul muncii misionare în ramura Barahona, aflată în partea de sud-vest a Republicii Dominicane. Doi dintre cei mai în vârstă fii ai săi slujesc, de asemenea, în conducerea ramurii, iar nepotul său, rânduit recent în calitate de vârstnic, este preşedintele Tinerilor Băieţi. De curând, familia a călătorit la templu, unde au fost pecetluiţi ca familie eternă.

Gândiţi-vă numai, 13 oi pierdute au fost găsite deoarece doi membri păstori au dorit să găsească, să hrănească şi să aducă înapoi această familie în turma Domnului. Au fost conduşi către acest cămin la fel cum dumneavoastră şi cu mine vom fi conduşi pe măsură ce căutăm oile pierdute faţă de care suntem responsabili.

Am fost martor şi am participat la mii de vizite făcute cu scopul de a le sluji altora, în special acelora care nu vin la Biserică în mod regulat sau întâmpină greutăţi. Depun mărturie despre minunata revărsare a Spiritului care le însoţeşte. Am văzut întorcându-se multe oi pierdute şi am avut bucuria pe care o simţim pe măsură ce le primim înapoi în turmă. Am văzut oameni care au simţit Spiritul, au oferit binecuvântări, au vărsat lacrimi, au depus mărturii, au rostit şi au îndeplinit rugăciuni şi au exprimat dragoste. Am văzut vieţi schimbate.

Undeva între anii 592 şi 570 î.H., Dumnezeu a vorbit profetului Său, Ezechiel, despre păstorii neglijenţi. Din pricina neglijenţei lor, turma fusese împrăştiată. Despre acei păstori, Domnul a spus:

„Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Proroceşte, şi spune-le lor, păstorilor: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu… Nu trebuie păstorii să pască turma? …

Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută …

… oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării, şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută!

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:… Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor” (Ezechiel 34:2, 4, 6, 10).

În multe privinţe, am devenit o Biserică ce se concentrează pe ceea ce se întâmplă în înteriorul capelei şi pe ceea ce se întâmplă duminica în timpul adunărilor. Depunem mult efort pentru a asigura hrana spirituală şi emoţională pentru cei care vin la Biserică, dar cum rămâne cu cei care s-au rătăcit în drumul lor spre capelă?

Dacă am primit o chemare de a sluji în cadrul Bisericii, atunci, în grija mea, sunt oi faţă de care am o obligaţie divină de a le ajuta şi de a le sluji. De exemplu, în calitate de învăţător eu nu sunt un păstor doar pentru cei care vin la cursul meu, ci şi pentru cei care nu sunt prezenţi. Am responsabilitatea de a-i găsi, de a-i cunoşte, de a le fi prieten, de a-i ajuta la nevoie şi de a-i aduce înapoi în turmă.

În calitate de membri păstori ne va fi de folos să ne amintim şi să cugetăm asupra învăţăturilor din Luca 15. În acel capitol, Domnul ne-a învăţat pilda oii rătăcite, a leului de argint şi a fiului risipitor. Toate trei au legătură cu „ce era pierdut” şi a fost găsit din nou. În pilda oii rătăcite, Domnul întreabă:

„Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?

După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;

şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută».

Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă” (Luca 15:4–7).

În pildă, doar o oaie se îndepărtează de turmă şi se rătăceşte, dar acest lucru se întâmplă rar în cadrul episcopiilor şi ramurilor noastre.Totuşi, valabilitatea pildei rămâne aceeaşi, indiferent de numărul oilor care s-au îndepărtat de turmă.

Pilda nu ne arată cât a durat procesul de recuperare. În eforturile noastre de păstorire, unele oi se vor întoarce după o singură vizită, pe când altele vor avea nevoie de ani întregi de încurajare constantă şi plină de dragoste.

În timpul procesului de regăsire a fraţilor şi surorilor noastre, haideţi să nu uităm că oile pe care „la turmă le vom duce” sunt „preţioase în ochii Păstorului”.¹ El le cunoaşte pe fiecare în parte. El le iubeşte, pe fiecare în parte, cu o dragoste perfectă. Deoarece ele sunt ale Lui, El ne va ghida, îndruma şi inspira pentru a şti ce să spunem dacă vom cere şi vom asculta de glasul Spiritului. Prin puterea Duhului Sfânt, mulţi vor răspunde în mod pozitiv atunci când căutăm să întindem, cu sinceritate şi umilinţă, o mână de ajutor.

Fie ca noi să ne amintim responsabilităţile noastre în calitate de păstori pentru a putea da Domnului o socoteală bună despre modul în care am păstorit oile pe care ni le-a desemnat fiecăruia dintre noi.