Miracolul cu tortillas

Doi tineri băieţi, purtând cămăşi albe şi cravate, au venit la casa noastră din Honduras. „Suntem de la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă”, au spus ei.

Mama i-a invitat înăuntru. Misionarii au predicat familiei noastre despre Evanghelia lui Isus Hristos. Deşi aveam doar nouă ani, am simţit în inima mea adevărul cuvintelor lor.

„Ce trebuie să facem pentru a deveni membri ai Bisericii lui Hristos?”, a întrebat tata.

„Să fiţi botezaţi”, a răspuns unul dintre vârstnici.

O lună mai târziu, tata, mama şi cu mine am fost botezaţi. Fratele meu, Tomas, care avea şase ani, urma să fie botezat după doi ani.

În timp ce ne predicau mai mult despre Evanghelie, vârstnicii au explicat despre felul în care familiile puteau fi pecetluite împreună în templu.

Cel mai apropiat templu era în Guatemala, la mulţi kilometri depărtare. Trebuia să plătim pentru o călătorie de două zile cu autobuzul şi pentru o cazare de două nopţi în oraş. Nu aveam bani pentru o aşa călătorie, dar mama şi tata au refuzat ca un asemenea lucru să ne împiedice de a participa la rânduielile din templu.

În fiecare an, familia noastră cultiva porumb. Îl foloseam pentru a face tortillas pe care le vindeam călătorilor ce treceau pe la noi prin sat.

Mama a adus o foaie de hârtie şi un creion. A făcut câteva calcule şi a spus: „Trebuie să vindem 2500 de tortillas pentru a ne plăti călătoria”.

Ochii mei s-au deschis larg. Era un număr atât de mare de tortillas! „Niciodată nu am vândut atât de multe tortillas”, am spus eu.

Mama nu părea îngrijorată. „Domnul va avea grijă de noi”, a spus ea. „Raoul, tu şi cu Tomas trebuie să-l ajutaţi pe tatăl vostru să culegeţi porumbul”, mi-a spus mama.

Tomas împreună cu mine l-am ajutat pe tata să culeagă porumbul. În fiecare zi, mama îl măcina, făcea aluat şi îl prăjea. Tomas împreună cu minea duceam pitele tortilla în sat.

„Azi a sosit un autocar cu turişti”, i-am spus mamei după ce ne-am întors acasă în prima zi. „Am vândut multe tortillas”.

„Este un miracol”, a spus mama.

În fiecare zi, vindeam din ce mai multe tortillas. În câteva luni, economisiserăm banii de care aveam nevoie pentru a face călătoria în Guatemala. Dar, încă, eram îngrijorat. Auzisem poveşti despre hoţi care opreau autobuzele în timp ce treceau prin junglă. Luau toate lucrurile de preţ ale pasagerilor.

„Cum rămâne cu hoţii?”, am întrebat eu.

„Domnul ne va proteja”, a spus mama. Apoi, m-a întrebat: „Raoul, tu crezi în Evanghelie?”.

„Da”.

„Atunci, ştii că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-L urma pe Domnul şi pentru a-i urma pe profeţii Săi.”

La un an după ce fuseserăm botezaţi, familia mea era gata să facă acea călătorie la templu. Am călătorit cu un autobuz până în Ciudad de Guatemala. Nu voi uita niciodată Spiritul pe care l-am simţit în timp ce familia mea era pecetluită pentru timp şi eternitate.

În acea seară, când am îngenuncheat pentru a-mi spune rugăciunea, i-am mulţumit Tatălui Ceresc pentru binecuvântările templului.