2014
Eu sunt Dria din Filipine
aprilie 2014


Prieteni din întreaga lume

Eu sunt Dria din Filipine

Mabuhay, Kaibigan!*

Dintr-un interviu realizat de Amie Jane Leavitt

Aţi visat vreodată să trăiţi pe o insulă? Ea este Alejandria, dar membrii familiei şi prietenii ei o strigă Dria. Ea locuieşte pe insula Cebu din Filipine alături de mama ei, de tatăl ei şi de două surori. Are şi un frate mai mare, însă el a murit înainte ca Dria să se fi născut. „Ştiu că el continuă să facă parte din familia noastră şi că îl voi vedea, într-o zi, căci familiile sunt veşnice”, spune ea.

Unul dintre lucrurile mele preferate este dansul. Sunt balerină. La anul, sper să avansez la următorul nivel, acela de a dansa pe poante. Aceasta înseamnă că voi ajunge să port încălţăminte specială pentru balet care mă va ajuta să dansez pe vârfuri.

Statul Filipine este format din peste 7.000 de insule, prin urmare sunt foarte multe locuri frumoase de vizitat. Casa noastră este în apropierea plajei, iar mie îmi place foarte mult să mă joc în ocean. Un alt lucru preferat de-al meu este înotul. Am învăţat singură să înot!

Îmi place să merg împreună cu familia mea să vizităm diferite plaje. Odată, ne-am dus pe Palawan – insula cu cel mai mare râu subteran din lume. Acolo, am făcut scufundări, folosindu-mi echipamentul de scufundări, şi am văzut toţi peştii de nenumărate culori.

Într-o zi, la şcoală, unii colegi au spus că mormonii nu cred în Dumnezeu. Le-am spus că noi credem. A doua zi, le-am adus câţiva fluturaşi care aveau pe faţă o ilustraţie cu Isus, iar pe spate Articolele de credinţă. După ce colegii mei s-au uitat la ilustraţie şi au citit o parte din crezurile noastre, au fost fericiţi să ştie că noi credem în Dumnezeu.

Îmi place să văd templul

Suntem norocoşi să locuim aproape de Templul Cebu, Filipine. Am putut să fac turul templului alături de familia mea înainte să fie dedicat. Este un loc foarte frumos şi liniştit. Sunt recunoscătoare pentru că, datorită templelor, membrii familiei mele pot fi împreună pentru totdeauna.

  • „Bună, prieteni!”, în limba tagalog.