2014
Urmaţi profetul
aprilie 2014


Urmaţi profetul

Din adunarea de devoţiune organizată de Sistemul Educaţional al Bisericii, care a avut loc la Universitatea Brigham Young – Idaho, în data de 5 mai 2013. Pentru textul integral, accesaţi lds.org/broadcasts.

Imagine
Vârstnicul William R. Walker

Când îl urmăm pe preşedintele Monson şi încercăm să fim mai asemănători lui, vom reuşi cu siguranţă să fim ucenici mai credincioşi ai Domnului Isus Hristos.

Cu câţiva ani în urmă, chiar înainte de conferinţa generală, preşedintele Thomas S. Monson ne-a învăţat o lecţie minunată. De data aceasta era la adunarea autorităţilor generale, care călătoriseră până în oraşul Salt Lake, Utah, mulţi dintre ei venind din toată lumea, unde slujeau în cadrul preşedinţiilor de zonă. Ne-am adunat pentru a fi instruiţi de Prima Preşedinţie şi de Cvorumul Celor Doisprezece.

Pe măsură ce se apropia ora de începere a adunării, părea că toată lumea era prezentă, cu excepţia preşedintelui Monson. Cu câteva minute înainte ca adunarea să înceapă, am încetat să mai discutăm între noi şi ne-am ocupat locurile ascultând cu reverenţă preludiul muzical, aşteptând ca profetul să vină în orice moment.

Am aşteptat cu răbdare să se facă ora nouă dimineaţa; aceasta a venit şi, apoi, a trecut. Cineva a ieşit pe uşa din spate – în mod evident pentru a vedea dacă era nevoie de ajutor. Când s-a întors în sală, el a spus: „Preşedintele Monson ni se va alătura în curând”.

După 15 minute, preşedintele Monson a intrat în sală. În semn de respect, noi toţi ne-am ridicat când dânsul a intrat. Eram fericiţi să îl vedem şi mulţumiţi că dânsul arăta bine. Nu părea că a existat un motiv anume pentru care să fi întârziat.

Preşedintele s-a dus direct la pupitru şi a spus: „Dragi fraţi, îmi pare rău că am întârziat, dar soţia mea a avut nevoie de mine în această dimineaţă”.

Am fost profund impresionat şi m-am simţit umil şi nu am putut înceta să mă gândesc la cuvintele dânsului.

Aceasta era o întâlnire foarte importantă. Întreaga conducere superioară a Bisericii era adunată, iar preşedintele Monson ne-a dat un exemplu tuturor. Soţia sa a avut nevoie de dânsul, iar dânsul a stat cât timp a fost nevoie pentru a avea grijă de dânsa. A fost o lecţie minunată. Nu îmi amintesc nimic din ceea ce s-a spus în aceea zi, dar îmi amintesc de acea lecţie: „Soţia mea a avut nevoie de mine”.

Urmând exemplul profetului

Aş dori să sugerez cinci moduri în care putem urma exemplul preşedintelui Monson.

1. Putem fi optimişti şi putem fi fericiţi.

În Perla de mare preţ, profetul Joseph Smith se descrie ca având un „caracter vesel” (Joseph Smith – Istorie 1:28). Cuvântul „vesel” îl descrie şi pe preşedintele Monson.

Odată, preşedintele Monson a spus: „Putem alege să avem o atitudine pozitivă. Nu putem direcţiona vântul, dar putem aranja pânzele. Cu alte cuvinte, noi putem alege să fim fericiţi şi optimişti, indiferent de ceea ce ne scoate viaţa în cale”1.

Într-o zi, aşteptam lângă uşa sălii de consiliu a Primei Preşedinţii. Fusesem invitat acolo pentru a lua parte la o adunare pentru a discuta anumite aspecte legate de temple. Am stat singur, în linişte, în afara sălii. Am crezut că membrii Primei Preşedinţii începuseră deja adunarea şi că eu voi fi invitat să mă alătur lor în câteva minute.

În timp ce stăteam acolo, am auzit pe cineva venind pe hol fluierând. M-am gândit: „Cineva nu ştie care este protocolul corespunzător. Nu mergi fluierând pe lângă biroul preşedintelui Bisericii”.

După o clipă, cel care fluiera a venit de după colţ – era preşedintele Monson. Dânsul era fericit şi avea o atitudine pozitivă. M-a salutat cu căldură şi mi-a spus: „Bănuiesc că vom începe adunarea în câteva minute”.

Chiar şi având greutatea întregii Bisericii pe umerii săi, dânsul este un exemplu de om fericit şi are întotdeauna o atitudine pozitivă. Şi noi ar trebui să fim aşa.

2. Putem fi buni şi iubitori faţă de copii.

Isus a vorbit deseori despre copii. Profetul Său, preşedintele Monson, vorbeşte, de asemenea, deseori despre copii. În mod deosebit, cu ocazia dedicării templelor, am văzut cât de mult iubeşte copiii şi, prin exemplul său, ne învaţă cum să ne purtăm cu ei. La fiecare dedicare a unui templu, dânsul acordă o atenţie deosebită copiilor. Dânsul adoră să îi includă în ceremonia pietrei din capul unghiului şi-i invită mereu pe câţiva dintre ei să pună nişte mortar pe piatra din capul unghiului pentru a participa astfel la finalizarea simbolică a templului. Dânsul face ca acest lucru să fie distractiv pentru ei. Dânsul face ca acest lucru să fie memorabil pentru ei. Are întotdeauna un zâmbet mare pentru ei. Îi încurajează şi îi laudă. Este un lucru minunat să vezi aşa ceva.

Modurile sale calde de salut includ, ocazional, pe acela de a bate palma, mişcarea urechilor dânsului, dar şi încurajări de a sluji în misiuni şi de a se căsători în templu.

Cu câţiva ani în urmă, preşedintele Monson a trebuit să dedice Templul Oquirrh Mountain, Utah chiar de ziua sa de naştere. Când a sosit la templu şi s-a apropiat de uşa din faţă a templului, acolo erau adunaţi mai mulţi tineri. În mod evident, ei ştiau că era ziua de naştere a preşedintelui Monson, deoarece au început să îi cânte „La mulţi ani”. S-a oprit şi le-a zâmbit larg. Chiar a început să îşi mişte braţele ca şi cum i-ar fi dirijat. La final, ei au adăugat versul „Şi la cât mai mulţi”. Mi-a spus: „Aceasta este partea mea preferată”.

Copiii şi tinerii din Biserică îl iubesc şi nu se îndoiesc de faptul că şi dânsul îi iubeşte!

3. Putem urma îndemnurile Spiritului.

Preşedintele Monson şi-a afirmat devotamentul faţă de Domnul şi angajamentul dânsului de a urma îndemnurile Spiritului cu ajutorul acestor cuvinte: „Cea mai frumoasă experienţă a vieţii este să simt un îndemn şi să acţionez conform acestuia, pentru ca mai târziu să aflu că acesta a reprezentat împlinirea rugăciunii sau nevoii cuiva. Şi îmi doresc mereu ca Domnul să ştie că, dacă El are nevoie ca cineva să execute o sarcină, Tom Monson va executa acea sarcină pentru El”2.

Acesta este un model pe care fiecare dintre noi ar trebui să dorească să îl urmeze.

4. Putem îndrăgi templul.

Preşedintele Monson va rămâne în istorie ca unul dintre marii constructori de temple din istoria Bisericii. De când a devenit preşedinte al Bisericii, în luna februarie a anului 2008, dânsul a continuat munca minunată de construire a templelor. În cei şase ani de când este profet, preşedintele Monson a anunţat planurile de construire a 33 de noi temple.

Preşedintele Monson a spus: „Fie ca noi, toţi, să trăim demni, cu mâini curate şi inimi pure, astfel încât templul să poată influenţa vieţile şi familiile noastre”3.

Apoi, dânsul a făcut următoarea promisiune minunată: „Când îndrăgim templul, atingem templul şi mergem la templu, vieţile noastre vor reflecta credinţa noastră. Când mergem la aceste case sfinte ale lui Dumnezeu, când ne amintim legămintele pe care le facem acolo, vom putea suporta orice încercare şi vom putea învinge fiecare ispită4.

Haideţi să urmăm modelul de a îndrăgi templul pe care profetul ni l-a trasat.

5. Putem fi buni, politicoşi şi iubitori faţă de ceilalţi.

Preşedintele Monson este un exemplu minunat de om care îi iubeşte pe ceilalţi. Întreaga sa slujire a fost plină de momente în care a vizitat cămine, şi-a aşezat mâinile pe capetele oamenilor şi a oferit binecuvântări, a dat telefoane neaşteptate pentru a alina şi încuraja, a trimis scrisori de încurajare, laudă şi apreciere, a vizitat spitale şi centre de îngrijire şi a găsit timp să meargă la înmormântări şi priveghiuri, în pofida unui program foarte încărcat.

Exact cum ar face şi Salvatorul, Thomas Monson a umblat din loc în loc, făcând bine (vezi Faptele apostolilor 10:38) şi binecuvântându-i şi iubindu-i pe alţii; acest lucru este scopul vieţii sale.

În anul 2012, preşedintele Monson a dat un exemplu remarcabil de bunătate. Când Templul Brigham City, Utah era pe cale să fie terminat, m-am întâlnit cu Prima Preşedinţie pentru a discuta planurile pentru dedicarea templului. Dat fiind faptul că oraşul Brigham se află la o oră depărtare faţă de nordul oraşului Salt Lake, ar fi fost foarte uşor pentru preşedintele Monson să călătorească acolo pentru dedicarea templului.

În schimb, preşedintele Monson a spus: „Oraşul Brigham este oraşul natal al preşedintelui Boyd K. Packer, acest mare apostol care mi-a fost alături foarte mulţi ani în Cvorumul Celor Doisprezece. Îmi doresc ca dânsul să aibă onoarea şi binecuvântarea de a dedica acest templu din oraşul său natal. Eu voi sta deoparte şi îl voi însărcina pe preşedintele Packer să dedice Templul Brigham City. Îmi doresc să fie o zi specială pentru dânsul”.

A fost o zi minunată pentru preşedintele Packer şi pentru sora Packer, care, de asemenea, a crescut în oraşul Brigham. Am fost profund impresionat de gestul nobil şi mărinimos al preşedintelui Monson faţă de un alt apostol. Şi noi putem fi aşa. Putem să împărtăşim, să fim buni şi să ne gândim mai mult la cei din jurul nostru.

Modelul unui profet

Preşedintele Monson ne-a învăţat cum să ne trăim viaţa prin intermediul mesajelor minunate şi inspiratoare ale dânsului, rostite la conferinţa generală. Dânsul ne-a învăţat cum să Îl urmăm pe Isus Hristos prin exemplul său personal remarcabil şi minunat. Într-adevăr, Domnul ne-a dat un model în toate lucrurile şi unul dintre modelele pe care ar trebui să căutăm să îl urmăm este cel al iubitului nostru profet.

Depun mărturie că există un Dumnezeu în ceruri, care ne cunoaşte şi ne iubeşte. El ne-a dat un profet – pentru a ne îndruma, a ne învăţa şi a ne conduce în aceste zile din urmă. Eu cred că Domnul se aşteaptă ca noi să-l iubim pe profet, să îl susţinem şi să îi urmăm exemplul.

Eu consider că este o mare binecuvântare faptul că trăiesc în aceste zile când Thomas S. Monson este profetul Domnului. Pe măsură ce îl urmăm şi încercăm să fim mai asemănători lui, noi vom reuşi cu siguranţă să fim ucenici mai credincioşi ai Domnului Isus Hristos.

Note

  1. „Messages of Inspiration from President Monson”, Church News, 2 sept. 2012, p. 2.

  2. On the Lord’s Errand (DVD, 2008).

  3. Thomas S. Monson, „Binecuvântările templului”, Ensign sau Liahona, oct. 2010, p. 19.

  4. Thomas S. Monson, Be Your Best Self (1979), p. 56; subliniere adăugată.