2017
Trei surori
November 2017


Trei surori

Suntem responsabili pentru felul în care dăm dovadă că suntem ucenici și acest lucru are puțin – sau chiar deloc – de-a face cu felul în care alții ne tratează pe noi.

Dragi surori, dragi prietene, faptul că începem conferința generală cu sesiunea dedicată surorilor este un lucru important și minunat. Imaginați-vă: surori de toate vârstele, din medii diferite, având naționalități diferite și vorbind limbi diferite, unite în dragoste și credință față de Domnul Isus Hristos.

Ne-am întâlnit recent cu iubitul nostru profet, președintele Thomas S. Monson și dânsul ne-a spus cât de mult Îl iubește pe Domnul. Și știu că președintele Monson este foarte recunoscător pentru dragostea, rugăciunile și devotamentul dumneavoastră față de Domnul.

Cu mult timp în urmă, într-un loc îndepărtat, trăia o familie cu trei surori.

Prima soră era tristă. Totul, de la nas la bărbie și de la piele la degetele de la picioare, i se părea că nu este așa cum trebuie să fie. Uneori, când vorbea, rostea cuvintele într-un mod ciudat iar oamenii râdeau de ea. Când cineva o critica sau nu dorea să o invite undeva, roșea, se îndepărta și căuta un loc retras unde suspina trist și se întreba de ce viața s-a dovedit a fi atât de pustie și mohorâtă.

A doua soră era furioasă. Se considera foarte deșteaptă, însă exista întotdeauna cineva la școală care lua notă mai mare la teste. Se considera amuzantă, frumoasă, în pas cu moda și fascinantă. Însă, întotdeauna părea că există cineva care era și mai amuzant, mai frumos, mai în pas cu moda sau mai fascinant decât ea.

Nu era niciodată prima la nimic și acest lucru era de nesuportat pentru ea. Viața nu trebuia să fie așa!

Uneori îi ataca verbal pe unii și se părea că era mereu la un pas de a fi ofensată de un lucru sau altul.

Desigur, acest lucru nu a făcut-o mai simpatică sau mai populară. Uneori, scrâșnea din dinți și strângea din pumni și se gândea: „Viața este atât de nedreaptă”!

Și mai era și a treia soră. Spre deosebire de sora ei cea tristă și de cea furioasă, ea era – ei bine, veselă. Și acest lucru nu era datorită faptului că ea era mai deșteaptă, mai frumoasă sau mai abilă decât surorile ei. Nu, uneori oamenii o evitau sau o ignorau și pe ea. Uneori, aceștia râdeau de hainele pe care le purta sau de lucrurile pe care le spunea. Câteodată, spuneau lucruri rele despre ea. Însă, ea nu permitea ca niciunul dintre aceste lucruri să o afecteze prea mult.

Acestei surori îi plăcea să cânte. Nu cânta prea bine și oamenii râdeau de ea din acest motiv, însă acest lucru nu o împiedica să continue să cânte. Ea spunea: „Nu voi permite altor oameni și opiniilor lor să mă împiedice să cânt”!

Chiar și faptul că ea continua să cânte o făcea pe prima soră tristă iar pe a doua soră furioasă.

Au trecut mulți ani și, în cele din urmă, fiecare soră a ajuns la capătul vieții ei de pe pământ.

Prima soră, care a realizat din nou și din nou că viața-i plină de dezamăgiri, a murit, în cele din urmă, tristă.

A doua, care găsise în fiecare zi un lucru nou care o ofensa, a murit furioasă.

Și cea de-a treia soră, care și-a petrecut viața fredonând cântecul ei cu toată puterea și având un zâmbet de mulțumire pe față, a murit veselă.

Desigur, viața nu este niciodată atât de simplă și oamenii nu sunt niciodată atât de constanți ca surorile din această poveste. Însă, chiar și niște exemple extreme ca acestea ne pot învăța ceva despre noi înșine. Dacă sunteți ca majoritatea dintre noi, probabil că v-ați recunoscut în mod parțial într-una, în două sau, poate, în toate cele trei surori. Să le analizăm mai îndeaproape pe fiecare în parte!

Victima

Prima soră se considera o victimă – ca cineva asupra căreia se acționa.1 Părea că mereu se întâmplau lucruri care o făceau nefericită. Având o astfel de atitudine față de viață, ea oferea altora controlul asupra a ceea ce simțea și a modului în care se comporta. Când facem acest lucru, suntem purtați de orice vânt de învățătură – iar, în aceste vremuri în care site-urile de socializare sunt folosite peste tot și de toată lumea, aceste vânturi suflă cu viteza unui uragan.

Dragi surori, de ce să lăsați fericirea dumneavoastră în mâinile unei persoane sau unui grup de persoane, cărora le pasă foarte puțin de dumneavoastră sau de fericirea dumneavoastră?

Dacă vă îngrijorați în legătură cu ceea ce alți oameni spun despre dumneavoastră, permiteți-mi să vă ofer acest antidot: aduceți-vă aminte cine sunteți. Aduceți-vă aminte că faceți parte din casa regală a împărăției lui Dumnezeu, fiice ale Părinților Cerești care conduc acest univers.

Aveți ADN-ul spiritual al lui Dumnezeu. Aveți daruri unice care v-au fost oferite când ați fost create spiritual și pe care le-ați dezvoltat în timpul îndelungat pe care l-ați petrecut în viața premuritoare. Sunteți fiicele Tatălui nostru din Cer, care este milostiv și nepieritor, Domn al oștirilor, Cel care a creat universul, care a împrăștiat stelele ce se rotesc în imensitatea spațiului și a așezat planetele pe orbitele desemnate lor.

Sunteți în mâinile Sale.

În mâini foarte bune.

Mâini care oferă dragoste.

Mâini care au grijă.

Și nimic din ceea ce spune oricine despre dumneavoastră nu poate schimba acest fapt. Cuvintele lor sunt lipsite de importanță în comparație cu ceea ce Dumnezeu a spus despre dumneavoastră.

Sunteți fiicele Sale prețioase.

El vă iubește.

Chiar și când vă poticniți, chiar și când vă îndepărtați de El, Dumnezeu vă iubește. Dacă vă simțiți pierdute, părăsite sau uitate – nu vă temeți. Păstorul cel bun vă va găsi. Vă va pune pe umerii Săi. Și vă va duce acasă.2

Dragile mele surori, vă rog să permiteți acestor adevăruri divine să pătrundă adânc în inima dumneavoastră. Veți descoperi că sunt multe motive pentru a nu fi triste, deoarece dumneavoastră aveți un destin etern de îndeplinit.

Preaiubitul Salvator al lumii Și-a dat viața pentru ca dumneavoastră să puteți alege să faceți ca acel destin să devină realitate. Ați luat numele Său asupra dumneavoastră; sunteți ucenicele Sale. Și, datorită Lui, puteți să obțineți glorie eternă.

Furioasa

Cea de-a doua soră era furioasă pe lume. La fel ca sora ei tristă, ea considera că problemele din viața ei erau cauzate în totalitate de altcineva. Ea dădea vina pe familia ei, pe prietenii ei, pe șeful și pe colegii ei, pe poliție, pe vecini, pe conducătorii Bisericii, pe tendințele actuale ale modei, chiar pe intensitatea exploziilor solare și pe clasicul ghinion. Și îi ataca în mod verbal pe toți aceștia.

Nu se considera o persoană rea. Din contră, credea că doar se apăra. Credea că toți ceilalți erau motivați de egoism, meschinărie și ură. Ea, pe de altă parte, era motivată de intenții bune – dreptate, integritate și dragoste.

Din nefericire, modul de gândire al surorii furioase este mult prea des întâlnit. Acest lucru a fost observat recent într-un studiu despre conflictele dintre grupuri rivale. Ca parte a studiului, cercetătorii au intervievat palestinieni și israelieni în Orientul Mijlociu și republicani și democrați în Statele Unite. Au descoperit că „fiecare tabără considera că membrii grupului său [erau] motivați mai mult de dragoste decât de ură dar, când erau întrebați de ce membrii grupului rival [erau] implicați în conflict, [ei] spuneau că aceștia erau motivați de ură”.3

Altfel spus, membrii fiecărui grup se gândeau că ei înșiși erau „băieții buni” – drepți, amabili și onești. În schimb, îi considerau pe rivalii lor ca fiind „băieții răi” – ignoranți, necinstiți și chiar răi.

În anul în care m-am născut, lumea era într-un război teribil care a adus durere agonizantă și tristețe mistuitoare. Acest război a fost pornit de propria mea națiune – de un grup de oameni care-i considerau pe alți oameni răi și promovau ura față de aceștia.

Pe cei pe care nu-i plăceau, i-au redus la tăcere. I-au făcut de rușine și i-au demonizat. I-au considerat inferiori – chiar mai prejos de rasa umană. Odată ce ai înjosit un grup de oameni, poți cu mai multă ușurință să justifici cuvinte și acțiuni violente împotriva lor.

Mă îngrozesc când mă gândesc la ce s-a întâmplat în secolul XX în Germania.

Când cineva ni se opune sau nu este de acord cu noi, suntem tentați să presupunem că trebuie să fie ceva în neregulă cu ei. Și, odată ce am făcut acest lucru, nu mai este decât un mic pas până când asociem cele mai rele intenții cu acțiunile și cuvintele lor.

Desigur, trebuie întotdeauna să apărăm ceea ce este drept și există momente în care trebuie să ne ridicăm glasul pentru acest lucru. Totuși, când facem acest lucru cu mânie sau ură în inima noastră – când îi atacăm verbal pe alții cu intenția de a-i răni, a-i face de rușine sau a-i face să tacă – cel mai probabil că nu facem acest lucru în dreptate.

Ce ne-a învăţat Salvatorul?

„Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștrii, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei care vă asupresc și vă prigonesc,

ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”.4

Aceasta este calea Salvatorului! Este primul pas în eliminarea barierelor care sunt cauza pentru atât de multă mânie, ură, dezbinare și violență în lume.

Ați putea să spuneți: „Da, aș fi dispus să-mi iubesc dușmanii – dacă și ei ar fi dispuși să facă la fel”.

Însă, acest lucru nu contează cu adevărat, nu-i așa? Suntem responsabili pentru felul în care dăm dovadă că suntem ucenici și acest lucru are puțin – sau chiar deloc – de-a face cu felul în care alții ne tratează pe noi. Cu siguranță, noi sperăm că, în schimb, aceștia vor da dovadă de înțelegere și caritate, însă dragostea noastră pentru ei nu are legătură cu sentimentele lor față de noi.

Poate că efortul nostru de a ne iubi dușmanii le va înduioșa inima și îi va influența în bine. Poate că acest lucru nu se va întâmpla. Însă, acest lucru nu schimbă angajamentul nostru de a-L urma pe Isus Hristos.

Așadar, ca membrii ai Bisericii lui Isus Hristos, îi vom iubi pe dușmanii noștri.

Vom învinge mânia și ura.

Ne vom umple inima cu dragoste pentru toții copiii lui Dumnezeu.

Îi vom ajuta pe alții, binecuvântându-i și slujindu-le – chiar și celor care „[ne] asupresc și [ne] prigonesc”.5

Adevăratul ucenic

Cea de-a treia soră îl reprezintă pe adevăratul ucenic al lui Isus Hristos. Ea a făcut ceva ce poate fi extrem de greu de făcut – a avut încredere în Dumnezeu chiar și atunci când a fost ridiculizată și a avut greutăți. Cumva, și-a păstrat credința și speranța în pofida batjocurii și cinismului din jurul ei. A trăit cu bucurie, nu pentru că circumstanțele în care se afla îi ofereau motive să fie bucuroasă, ci pentru că ea era bucuroasă.

Niciunul dintre noi nu călătorește prin viața muritoare fără a avea parte de opoziție. Cu atâtea forțe care încearcă să ne capteze atenția, cum putem să ne păstrăm privirea îndreptată către fericirea glorioasă promisă celor credincioși?

Cred că răspunsul poate fi găsit într-un vis pe care l-a avut un profet cu mii de ani în urmă. Numele profetului este Lehi și visul său este consemnat în prețioasa și minunata Carte a lui Mormon.

În visul său, Lehi a văzut o câmpie mare și întinsă și acolo era un pom minunat, care întrecea orice descriere. A văzut, de asemenea, multe grupuri de oameni care mergeau spre pom. Doreau să guste din fructul său delicios. Au simțit și au crezut că acesta le va da o fericire mare și o pace trainică.

Era o cărare strâmtă și îngustă care ducea la pom și, de-a lungul ei, era o bară de fier care îi ajuta să nu se rătăcească. Însă, de asemenea, era o negură de întuneric care bloca vederea, atât a cărării, cât și a pomului. Și, poate chiar mai periculoase erau râsetele și batjocura care veneau din clădirea mare și spațioasă din apropiere. În mod șocant, batjocura i-a făcut chiar pe unii dintre cei care ajunseseră la pom și gustaseră din fructul delicios să se simtă rușinați și să plece.6

Poate că au început să se îndoiască că pomul era atât de frumos pe cât crezuseră cândva. Poate că au început să se întrebe dacă ceea ce simțiseră era adevărat sau nu.

Este posibil să se fi gândit că, dacă vor pleca de lângă pom, viața va deveni mai ușoară. Și poate că nu vor mai fi luați în derâdere și ridiculizați.

Și, de fapt, oamenii care îi batjocoreau păreau că sunt chiar fericiți și că se distrează. Așadar, poate că dacă părăseau pomul, ei aveau să fie primiți în congregația celor aflați în clădirea mare și spațioasă și aplaudați pentru judecata, inteligența și rafinamentul lor.

Rămâneți pe cărare

Dragi surori, dragi prietene, dacă vă este greu să vă țineți cu putere de bara de fier și să continuați să mergeți neclintite către salvare, dacă râsetele și batjocura altora, care par atât de siguri pe ei, vă fac să vă clătinați, dacă sunteți îngrijorate cu privire la întrebările la care nu aveți răspuns sau la doctrinele pe care nu le înțelegeți încă, dacă sunteți triste din cauza dezamăgirilor, vă îndemn să vă aduceți aminte de visul lui Lehi.

Rămâneți pe cărare!

Nu dați drumul niciodată barei de fier – cuvântul lui Dumnezeu!

Și, când cineva încearcă să vă facă să vă simțiți rușinate deoarece ați gustat din dragostea lui Dumnezeu, ignorați-i.

Nu uitați niciodată, sunteți o fiică a lui Dumnezeu; vi se vor oferi multe binecuvântări; dacă învățați să Îi împliniți voia, veți trăi din nou alături de El!7

Lauda și slava promise de lume nu sunt demne de încredere, sunt false și nu oferă împlinire. Promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure, adevărate și oferă bucurie – acum și mereu.

Vă invit să vă gândiți la religie și la credință având o perspectivă mai înaltă. Nimic din ceea ce este oferit în clădirea mare și spațioasă nu se poate compara cu fructul trăirii Evangheliei lui Isus Hristos.

Într-adevăr, „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.8

Am învățat din proprie experiență că, în Evanghelia lui Isus Hristos, calea uceniciei este calea către bucurie. Este calea către siguranță și pace. Este calea către adevăr.

Vă depun mărturie că, prin puterea Duhului Sfânt, puteți să cunoașteți și dumneavoastră aceste lucruri.

Între timp, dacă această cale devine prea grea pentru dumneavoastră, sper că veți găsi adăpost și tărie în organizațiile minunate ale Bisericii – Societatea Primară, Tinerele Fete și Societatea de Alinare. Acestea sunt asemenea unor locuri de odihnă de-a lungul cărării, unde puteți să vă recăpătați încrederea și credința pentru a continua călătoria. Sunt o casă sigură, unde puteți să simțiți că aparțineți unei comunități și să primiți încurajări de la surorile și frații dumneavoastră ucenici.

Lucrurile pe care le învățați la Societatea Primară vă pregătesc pentru alte adevăruri pe care le învățați ca tinere fete. Calea uceniciei pe care mergeți în clasele de la Tinerele Fete duce la comunitatea de surori de la Societatea de Alinare. Cu fiecare pas pe care îl faceți pe cărare, vă sunt oferite noi prilejuri să vă demonstrați dragostea pentru alții prin acte de credință, compasiune, caritate, virtute și slujire.

Dacă alegeți această cale a uceniciei, veți fi conduse către fericire și împlinirea naturii dumneavoastră divine.

Nu va fi ușor. Va fi nevoie să dați ce e mai bun din dumneavoastră – toată inteligența, creativitatea, credința, integritatea, tăria, hotărârea și dragostea. Însă, într-o zi, veți privi în urmă la efortul pe care l-ați depus și, oh, cât de recunoscătoare veți fi că ați rămas puternice, că ați crezut și că nu v-ați îndepărtat de cărare.

Înaintați

În viață, pot exista multe lucruri pe care nu le puteți controla. Însă, în cele din urmă, aveți puterea să alegeți atât destinația dumneavoastră, cât și multe dintre experiențele de care veți avea parte de-a lungul călătoriei. În viață, lucrurile care aduc mai mult schimbări sunt alegerile pe care le veți face, nu aptitudinile dumneavoastră.9

Nu puteți permite ca circumstanțele în care vă aflați să vă întristeze.

Nu puteți permite ca acestea să vă înfurie.

Puteți să fiți vesele deoarece sunteți fiice ale lui Dumnezeu. Puteți să găsiți bucurie și fericire în harul lui Dumnezeu și în dragostea lui Isus Hristos.

Puteți să fiți fericite.

Vă îndemn să vă umpleți inima cu recunoștință pentru marea și nelimitata bunătate a lui Dumnezeu. Dragile mele surori, puteți să faceți acest lucru! Mă rog cu toată afecțiunea sufletului meu să alegeți să continuați să mergeți către pomul vieții. Mă rog să alegeți să vă ridicați glasul și să faceți ca viața dumneavoastră să fie o simfonie glorioasă de laudă și bucurie datorită dragostei lui Dumnezeu și minunilor pe care Evanghelia lui Isus Hristos și Biserica Sa le pot aduce lumii.

Unii oameni pot considera că ucenicia adevărată este o povară prea mare care creează disconfort. Așa au considerat încă de la început.

Însă, pentru Tatăl nostru Ceresc și pentru toți cei care Îl iubesc și Îl cinstesc, ucenicia este un cântec foarte frumos și iubit – cântecul sublim și care sfințește al iubirii mântuitoare și al slujirii lui Dumnezeu și oamenilor.10

În calitate de apostol al Domnului, vă las binecuvântarea mea să găsiți tăria pentru a înflori cu bucurie ca fiice ale lui Dumnezeu în timp ce mergeți vesele în fiecare zi pe cărarea glorioasă a uceniciei. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.