2017
Sora Bingham la Națiunile Unite
November 2017


Sora Bingham la Națiunile Unite

În data de 13 aprilie 2017, la Națiunile Unite, în orașul New York, vorbind în cadrul unei discuții la masa rotundă, discuție cu caracter religios referitoare la integrarea refugiaților, președinta generală a Societății de Alinare, Jean B. Bingham, și-a exprimat speranța că organizațiile cu caracter religios „vor lucra împreună prin mijloace mici și simple pentru a realiza lucruri extraordinare”.

În timpul prezentării anuale „Să ne concentrăm asupra credinței”, sora Bingham a discutat despre eforturile umanitare ale Bisericii cu privire la refugiați și a exprimat aprecierea sinceră pentru toți cei care sunt implicați în „munca dificilă, dar plină de satisfacții”, aceea de a alina suferința din întreaga lume.

Sora Bingham s-a întors de curând din vizita efectuată în Uganda în cadrul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), împreună cu sora Sharon Eubank, prima consilieră în Președinția generală a Societății de Alinare, și directorul LDS Charities. Sora Eubank a participat, de asemenea, la întâlnirea O.N.U. desfășurată în orașul New York.