2022
Ei au un exemplar al Cărții lui Mormon aici!
Ianuarie/februarie 2022


Glasuri ale sfinților din zilele din urmă

Ei au un exemplar al Cărții lui Mormon aici!

În timp ce țineam Cartea lui Mormon în mână, am simțit cum poverile mele erau spulberate de căldura dragostei Salvatorului.

Imagine
hand holding a copy of the Book of Mormon

Fotografie de Jacob A. Brown

Într-o sâmbătă, în mijlocul iernii, eu și soția mea am profitat de o zi însorită, dar rece, pentru a ne cunoaște mai bine cartierul. Ne mutasem recent la mii de kilometri distanță de casa noastră pe coasta de est a Statelor Unite pentru a urma ocazii educaționale și profesionale.

Am decis să mergem pe jos până la o universitate din apropiere pe care niciunul dintre noi nu o mai vizitase. După un timp, am găsit biblioteca principală a universității. Ne place să citim, iar soția mea, studentă postuniversitară, era curioasă să vadă ce resurse ar putea găsi pentru studiile ei. Pentru că studia istoria religiilor, am răsfoit rafturile secțiunii de religie a bibliotecii. În timp ce aruncam o privire la unele dintre titlurile interesante, mi-a atras atenția o carte mică cu o copertă albastră familiară.

„Ei au un exemplar al Cărții lui Mormon aici!” Am șoptit cu entuziasm.

Am luat cartea de pe raft. Era un exemplar mai vechi și m-am întrebat de cât timp se afla acolo. Ceea ce mi-a atras cu adevărat atenția a fost o mică inserție lipită în interiorul coperții din față.

Inserția era o scurtă mărturie a unui cuplu din Blackfoot, Idaho, S.U.A. În mărturia lor, au explicat ce este Cartea lui Mormon și de ce este importantă. Ei au împărtășit o scurtă, dar puternică mărturie despre carte și au invitat cititorul să se roage pentru a ști dacă este adevărată.

Cuvintele lor erau simple, dar mesajul lor a ajuns direct la inima mea. Poate că acest cuplu a vrut ca mărturia lor să fie citită de cei care nu sunt de credința noastră. Poate că au dat acest exemplar unei persoane pe care o cunoșteau. Cine știe prin câte mâini a trecut sau câți kilometri a parcurs pentru a ajunge la biblioteca universității?

În timp ce țineam cartea în mâini, Duhul Sfânt mi-a umplut inima. Pentru un moment, am simțit cum poverile mele erau spulberate de căldura dragostei Salvatorului.

Acea zi la bibliotecă continuă să-mi amintească de binecuvântările pe care le primesc citind din Cartea lui Mormon și de importanța faptului de a împărtăși mărturia mea despre ea. Mărturiile noastre pot cădea „în locuri stâncoase” sau „în pământ bun” (vedeți Matei 13:3-9), dar este important să le împărtășim. Dumnezeu Se va asigura că vor fi livrate la momentul potrivit, în locul potrivit și oamenilor potriviți.