Urmând calea fericirii
Vârstnicul Quentin L. Cook
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Putem crește copii neprihăniți și plini de speranță oriunde în lume, dacă ei au o temelie trainică în Salvator.
Fotografie de Jim Lillywhite
Cu mulți ani în urmă, câțiva dintre verii mei mai mici au fost desemnați să facă un proiect de slujire la ferma bunicului nostru Crozier Kimball. Drept recompensă, li s-a promis fabuloasa prăjitură făcută în casă a bunicii Clara1.
După ce și-au îndeplinit sarcinile, s-au îndreptat spre bucătărie pentru a-și primi recompensa. Bunicul, însă, a blocat ușa de la bucătărie. Verișoara mea Kathy Galloway, care avea aproximativ 14 ani la acea vreme, își amintește că el s-a așezat pe o bancă de pian și i-a invitat pe verișori să se așeze pe podea. Le-a mulțumit pentru munca grea depusă și apoi a spus că are ceva important de împărtășit înainte ca ei să mănânce prăjitura.
„Va veni un moment în viața voastră când va trebui să știți și să acționați în funcție de ceea ce sunt pe cale să vă împărtășesc”, a spus el.
El a explicat că bunicul său Heber C. Kimball (1801-1868) și alți strămoși pionieri s-au confruntat cu încercări fizice dificile. Bunicul a spus că pionierii au învățat repede că, pentru a supraviețui, trebuiau să lucreze împreună, să se iubească și să se slujească unii pe alții.
„Aceasta este una dintre marile moșteniri pe care vi le-au lăsat!”, a spus el în timp ce lacrimile începeau să îi curgă pe obraji.
„În chemarea mea în calitate de patriarh și în calitate de bunic al vostru, când mă uit pe coridoarele timpului… mă doare inima gândindu-mă la voi”, a spus el. „Vă veți confrunta cu încercări emoționale și spirituale pe care cei mai mulți dintre strămoșii voștri pionieri nu și le-ar fi putut imagina vreodată.”
Dacă tânăra generație nu onorează marea moștenire a pionierilor în materie de dragoste și slujire, a adăugat el, „mulți dintre voi vor eșua pentru că nu vor fi capabili să supraviețuiască pe cont propriu”.
Apoi, vorbindu din inimă, bunicul Kimball a concluzionat: „Avem nevoie unii de alții. Pe lângă faptul de a împărtăși unii altora mărturia noastră despre Evanghelie, datoria noastră este să ne iubim, și să ne slujim, și să ne întărim, și să ne hrănim, și să ne sprijinim și să ne susținem unii pe alții… mai ales în familia noastră. Vă rog să vă aduceți aminte că, în zilele din urmă, însăși supraviețuirea voastră poate depinde de dorința voastră de a lucra împreună, de a vă iubi și de a vă sluji unii pe alții. Acum, haideți să mergem să mâncăm din prăjitură!”
Avem nevoie unul de altul
Fotografie de Wendy Gibbs Keeler
După cum ilustrează tulburarea lumească care ne înconjoară și exact așa cum a prevăzut bunicul Crozier Kimball, avem nevoie unii de alții. Avem nevoie de familii iubitoare, de cvorumuri și structuri ale Societății de Alinare pline de slujire și de ramuri, episcopii și țăruși care să ofere sprijin.
„Dumnezeu dorește să conlucrăm și să ne ajutăm unii pe alții”, a spus președintele Nelson. „De aceea El ne trimite pe pământ în cadrul familiilor și ne organizează în episcopii și țăruși. De aceea El ne cere să slujim și să ne ajutăm unii pe alții. De aceea El ne cere să trăim în lume, dar să nu fim ai lumii. Putem realiza mult mai multe împreună decât singuri”2.
Viața în cea de-a doua stare a noastră este dificilă. Din cauza căderii lui Adam și a Evei, ne confruntăm cu spini și ciulini, cu încercări și ispite. Astfel de experiențe fac parte din planul fericirii, dar ne ajutăm unii pe alții să trecem peste furtunile vieții.
La fel ca Adam și Eva, care au fost „[izgoniți] din grădina Edenului” (Genesa 3:23), și noi am fost trimiși din căminul nostru pregătitor din viața premuritoare pe acest pământ căzut. Și, asemenea lui Adam și Evei, ne bucurăm de cunoașterea planului lui Dumnezeu pentru copiii Săi:
„Și în acea zi, Adam L-a preamărit pe Dumnezeu și a fost plin și a început să profetizeze cu privire la toate familiile de pe pământ, spunând: Binecuvântat fie numele lui Dumnezeu, pentru că, datorită încălcării mele, ochii mei s-au deschis și în viața aceasta voi avea bucurii și, din nou, Îl voi vedea pe Dumnezeu în carne.
Și Eva, nevasta lui, a auzit toate aceste lucruri și a fost fericită, spunând: Dacă n-ar fi fost încălcarea noastră, niciodată nu am fi avut seminție și niciodată nu am fi cunoscut binele și răul, și bucuria mântuirii noastre, și viața veșnică pe care Dumnezeu o dă tuturor supușilor” (Moise 5:10-11; vedeți, de asemenea, 2 Nefi 2:25).
„Parte a scopului Său divin”
A aduce la îndeplinire „nemurirea [noastră] și viața [noastră eternă]” este „lucrarea… și slava” (Moise 1:39) Tatălui nostru. „Noi suntem”, așa cum ne-a învățat președintele Nelson, „parte a scopului Său divin”3.
Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au declarat că, în calitate de fii și fiice de spirit în existența noastră premuritoare, noi L-am „cunoscut și preaslăvit pe Dumnezeu ca Tatăl [nostru] Etern și [am] acceptat planul Lui prin care copiii Lui puteau obține un trup fizic [și câștiga] experiență pământească pentru a progresa către perfecțiune și în final, pentru a împlini destinul lor divin ca moștenitori ai vieții eterne”4. Iar președintele Dallin H. Oaks, primul consilier în Prima Președinție, ne-a învățat recent: „În cadrul planului Tatălui nostru Ceresc, [Isus Hristos] «a creat cerurile și pământul» (Doctrină și legăminte 14:9) pentru ca fiecare dintre noi să poată trăi experiența vieții muritoare necesară pentru a ne căuta destinul divin”5.
Scripturile și profeții din zilele din urmă arată clar rolul esențial pe care îl joacă trupul nostru în planul lui Dumnezeu. Destinul nostru este să ne întoarcem în prezența Sa cu trupuri înviate și exaltate și să trăim ca familii pentru totdeauna.
„Relațiile noastre cu alți oameni, capacitatea noastră de a recunoaște adevărul și de a acționa în conformitate cu el și capacitatea de a ne supune principiilor și rânduielilor Evangheliei lui Isus Hristos sunt amplificate prin trupurile noastre fizice”, a spus vârstnicul David A. Bednar din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. „În școala vieții muritoare, noi avem parte de tandrețe, dragoste, bunătate, fericire, tristețe, dezamăgire, durere și chiar de încercările limitelor fizice în moduri care ne pregătesc pentru veșnicie”6.
Să propovăduim despre Hristos
În aceste zile de îndoială și incertitudine, cunoașterea planului fericirii este vitală pentru supraviețuirea noastră spirituală. Dar nu ne putem aștepta ca lumea să-i hrănească pe copiii noștri cu principiile fericirii eterne. În calitate de părinți, trebuie să ne învățăm copiii despre originea lor divină și destinul lor divin.
Începem prin a-i ajuta să dezvolte o mărturie despre Isus Hristos și ispășirea Sa, care sunt esențiale pentru planul salvării. Cred că putem crește copii neprihăniți și plini de speranță oriunde în lume dacă au o temelie trainică în Salvator.
La seara în cămin, în timpul rugăciunii în familie și al studiului din scripturi, prin activități și tradiții de familie și chiar în momente în care corectăm, „vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos, profețim despre Hristos… pentru ca să știe copiii noștri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor” (2 Nefi 25:26).
Îi ajutăm pe copiii noștri să înțeleagă că, în planul salvării, pocăința este „o programă de învățământ care va dura toată viața”7 care aduce speranță și vindecare, în timp ce ușurează sufletul și luminează viitorul.
Pe măsură ce copiii noștri își dezvoltă credința în ispășirea lui Hristos, ei vor ajunge să știe că nu se pierde niciodată totul și că Domnul îi așteaptă cu brațele deschise. Îi ajutăm să înțeleagă că „toate lucrurile pe care trebuie să le [lăsăm] în urmă pentru a urma cărarea către casa [nostră] cerească nu [ni] se vor mai părea, într-o zi, sacrificii”8.
Să adunăm copiii lui Dumnezeu
Nu ne îndeplinim singuri destinul divin. În calitate de sfinți din zilele din urmă, avem o datorie specială de a-i invita pe alții în călătoria noastră spre căminul nostru ceresc. Lumea are nevoie de sfinți din zilele din urmă care sunt dispuși să lase lumina restaurării să strălucească prin mărturiile, exemplele și dorința lor de a împărtăși Evanghelia. Când strălucim, adunăm.
„Când vorbim despre adunare”, a spus președintele Nelson, „noi afirmăm, pur și simplu, acest adevăr fundamental: fiecare dintre copiii Tatălui nostru Ceresc, de ambele părți ale vălului, merită să audă mesajul Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos. Ei hotărăsc singuri dacă doresc să cunoască mai mult”9.
Și astfel, așa cum ne-a sfătuit bunicul Crozier, împărtășim mărturia noastră despre Evanghelia lui Isus Hristos. Iubim și slujim, întărim și hrănim, sprijinim și susținem pe cei dragi și pe apropiații noștri.
Pe măsură ce îi ajutăm pe alții pe calea către destinul lor divin, ne ajutăm pe noi înșine pe aceeași cale, pentru a fi „primiți în Împărăția Tatălui, din care să nu mai [ieșim], ci să [locuim] cu Dumnezeu în ceruri în vecii vecilor”(3 Nefi 28:40).