Liahona
Biruirea lipsei de țel spiritual – Ce fac acum?
Ianuarie 2024


„Biruirea lipsei de țel spiritual – Ce fac acum?”, Liahona, ian. 2024.

Tineri adulți

Biruirea lipsei de țel spiritual – Ce fac acum?

Când ne îndreptăm către Isus Hristos, nu suntem niciodată lipsiți de țel.

Imagine
Colac de salvare plutind pe apă.

Intrarea în viața de tânăr adult a fost emoționantă pentru mine. Eram pregătit să încep să clădesc viața pe care mi-am dorit-o întotdeauna. Am slujit în misiune în Brazilia și, apoi, am urmat cursurile universității când am ajuns acasă. Mi-am luat licența, am găsit un loc de muncă bun și m-am străduit să trăiesc în calitate de ucenic al lui Hristos.

Și încă mă aflu în această etapă a vieții. Fac tot ce pot pentru a-L urma.

Sunt atât de recunoscător pentru ocaziile și binecuvântările pe care le-am avut până acum. Totuși, privind în urmă și înțelegând că am făcut toate legămintele pe care le puteam face până în acest moment (în afară de căsătorie) și că am atins cele mai importante evenimente pe care le-am planificat mereu, uneori mă simt puțin blocat – nesigur de cum să progresez, mai ales din punct de vedere spiritual.

Am văzut și alți tineri adulți în jurul meu străduindu-se. Unii chiar au părăsit Biserica pentru că se simt lipsiți de scop sau se confruntă cu așteptări neîndeplinite. Acțiunile lor au extins adesea lista mea de întrebări pentru viață.

Totuși, acum, cele mai mari întrebări ale mele pentru Tatăl Ceresc sunt acestea: Cum pot birui acest sentiment de lipsă de țel spiritual? Ce să fac acum?

Pe măsură ce m-am luptat cu aceste întrebări, am învățat câteva adevăruri importante care m-au ajutat să trec prin această perioadă de nesiguranță.

Nu lăsați distragerile să vă îndepărteze de la calea voastră

În această perioadă în care nu știam ce să fac sau la ce să mă aștept, am observat modul în care distragerile lumii pot începe cu ușurință să aibă prioritate în fața lucrurilor spirituale. Sora Rebecca L. Craven, a doua consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete, a spus: „Lumea este plină de lucruri care ne distrag atenția, care îi pot înșela chiar și pe aleși, făcându-i să fie superficiali în respectarea legămintelor lor”1.

Am văzut alți tineri adulți având dificultăți cu mărturiile lor după ce s-au întors din misiune. Am văzut, de asemenea, cum unii ajung la evenimente importante, cum ar fi absolvirea unei universități sau faptul de a se căsători și, în cele din urmă, se îndepărtează de lucrurile care contează cel mai mult când nu fac loc Evangheliei lui Isus Hristos în noua lor rutină.

Am trecut, de asemenea, prin suișuri și coborâșuri spirituale. Uneori, a fost greu să am motivație și să nu fiu leneș când vine vorba de obiceiuri spirituale, mai ales când anumite binecuvântări nu au venit pe cât de repede am sperat. Întotdeauna îmi doresc să progresez și să mă îmbunătățesc – nu vreau să stagnez din punct de vedere spiritual. Dar, uneori, simt că, pur și simplu, trăiesc viața pasiv, fără să am un scop.

Totuși, când îmi fac timp pentru Tatăl Ceresc și Isus Hristos în fiecare zi, în special în modurile mici și simple (vedeți Alma 37:6), simt alinarea și stabilitatea pe care Evanghelia Sa mi le aduce, chiar și atunci când lumea este atât de instabilă.

Președintele Russell M. Nelson a spus: „Vă implor să-L lăsați pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața dumneavoastră! Acordați-I o parte echitabilă din timpul dumneavoastră! Pe măsură ce faceți acest lucru, remarcați ce se întâmplă cu avântul dumneavoastră spiritual”2. Când aleg, în mod conștient, să am credință în Isus Hristos în fiecare zi și să-mi fac timp pentru acele obiceiuri spirituale care mă leagă de El, îmi aduc aminte momentele care m-au definit spiritual și simt un scop reînnoit, speranță pentru viitor și credință.

Căutați influențe bune

O altă dată când m-am simțit lipsit de scop, a fost în timpul ultimului meu an de facultate. Viața era grea. Era în timpul pandemiei, așa că am eram deprimat în timp ce eram blocat acasă terminându-mi cursurile. Exista o mare lipsă de îndrumare și de conectare în viața mea.

Aveam dificultăți chiar și în ceea ce privește Biserica în acea perioadă. Deseori, a trebuit să mă dau jos din pat în ultimul moment, în pijama, pentru a asculta adunarea de împărtășanie online, deoarece aceasta era toată motivația pe care o puteam găsi.

În această perioadă întunecată, am cerut ajutorul familiei și prietenilor și le-am explicat cât de lipsit de scop și de deprimat mă simțeam. Nu simțeam că aveam vreo speranță pentru viitor și nu știam cum se vor rezolva lucrurile. Și atunci mi-au spus că se rugau pentru mine și mă sprijineau chiar dacă erau departe.

Când am apelat la cei dragi care au o credință profundă și când m-am rugat Tatălui Ceresc având doar o mică motivație spirituală, am simțit sprijin și dragoste.

Am observat că, atunci când sunt foarte concentrat asupra așteptărilor mele neîmplinite, îndoielilor sau greutăților mele, credința mea este slăbită. Pierd din vedere binecuvântările din viața mea. Dar, înconjurându-mă în mod activ cu lucruri bune citind binecuvântarea mea patriarhală, ascultând mesaje din cadrul conferinței generale și petrecând timp cu cei dragi care mă influențează în bine, mă concentrez din nou asupra schimbării miraculoase pe care Evanghelia lui Isus Hristos o aduce în viața mea.

Chiar dacă nu aveți, uneori, o cale clară în fața voastră sau lucrurile nu merg așa cum ați planificat, există încă atât de multă bunătate în viața voastră și atât de multe ocazii disponibile pentru a vă ajuta să progresați pe cărarea legămintelor. Întotdeauna există mai mult de învățat și mai mult loc de progres, mai ales din punct de vedere spiritual. Rugați-L pe Tatăl Ceresc pentru îndrumare. El vă va ajuta să căutați și să găsiți influențele și ocaziile bune de creștere și învățare care sunt în jurul vostru (vedeți Articolele de credință 1:13).

Imagine
Tânără adultă în caiac.

Continuați să vă străduiți

Uneori, spiritualitatea noastră poate merge în valuri – în sus și în jos. Uneori, ne putem simți fermi în credința noastră și în bucuria Evangheliei. Dar, alteori, este posibil să ne fie greu să știm încotro să ne îndreptăm. Este posibil să ne zbatem când vin încercări, apar întrebări sau binecuvântările sunt întârziate, mai ales când facem tot ce putem pentru a trăi potrivit Evangheliei. În astfel de momente dificile, văd deseori oameni luând-o pe una dintre cele două căi: una pe care ajung la Salvator și una pe care nu ajung la El.

Uneori, compar aceste momente cu povestirea despre Moise și șarpele de alamă (vedeți Numeri 21:8-9). Când israeliții erau disperați să fie vindecați după ce fuseseră mușcați de șerpi veninoși, Moise le-a oferit o cale ușoară de a fi salvați: pur și simplu, să se uite la șarpele de alamă care Îl reprezenta pe Iehova. Aceasta este tot ce trebuiau să facă. Doar o privire și aveau să trăiască. Dar atât de mulți au ales să nu facă acest lucru și au pierit. (Vedeți 1 Nefi 17:41.)

Această povestire mă face să mă gândesc la modul în care, uneori, purtăm povara veninoasă a dezamăgirii și resentimentelor din cauza așteptărilor noastre neîndeplinite, când leacul este chiar în fața noastră!

Cheia pentru a simți speranță, pace și credință pentru viitorul nostru este pur și simplu de a privi către Isus Hristos (vedeți Helaman 8:14-15; Ioan 3:14-17).

M-am criticat întotdeauna foarte dur când am făcut greșeli. Dar, pentru că m-am străduit cu adevărat să învăț despre Tatăl Ceresc și Isus Hristos și să cred în Ei, știu că mă pot baza întotdeauna pe Ei pentru iertare, creștere și vindecare în vremuri dificile. Știu că, atunci când privesc către Ei prin rugăciune, studiu din Vino și urmează-Mă, petrecând timp în templu și îndeplinindu-mi cu credință și sârguință chemarea, am un sentiment de recunoștință și reînnoire.

Când Îi caut, văd Evanghelia lui Isus Hristos așa cum este ea: un refugiu care ne oferă alinare, siguranță și vindecare împotriva șerpilor lumii.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a depus mărturie cu dragoste: „«O strălucire perfectă a speranței» născută din iubire de Dumnezeu și de toți oamenii – aceasta ne dorim pentru voi… Acea speranță strălucitoare va fi însoțită de șoapta incontestabilă că Dumnezeu vă iubește, că Hristos este Mijlocitorul vostru, că Evanghelia este adevărată. Strălucirea ei vă va aduce aminte că, în Evanghelie, există întotdeauna – în fiecare zi, în fiecare ceas – o șansă nouă, o viață nouă, un an nou. Ce miracol! Ce dar! Și datorită darului lui Hristos, cele mai bune lucruri din viață sunt ale noastre dacă continuăm să credem cu neclintire și continuăm să încercăm și continuăm să sperăm”3.

Mergeți către Isus Hristos

Viața de tânăr adult aduce cu sine multe schimbări, multă incertitudine și, da, uneori, chiar așteptări neîndeplinite. Dar Evanghelia lui Isus Hristos este întotdeauna sigură și mereu fermă. Iar promisiunile Sale și ale Tatălui Ceresc sunt sigure în timp ce rămânem mereu pe cărarea legămintelor. Uneori, lumea poate face să fie greu să ne concentrăm atenția asupra Lui. Dar a face orice pas înainte care ne aduce către El este progres. Când ne îndreptăm spre Hristos, nu suntem niciodată lipsiți de țel – ne îndreptăm către speranță, pace și bucurie.

Autorul articolului locuiește în Manchester, Anglia.