Vino și urmează-Mă
11-17 mai Mosia 18-24: „Am intrat într-un legământ cu El”


„11-17 mai Mosia 18-24: «Am intrat într-un legământ cu El»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Cartea lui Mormon, 2020 (2020)

„11-17 mai Mosia 18-24”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: 2020

Imagine
poporul lui Limhi scăpând din sclavie

Minerva K. Teichert (1888-1976), Fuga regelui Limhi și a poporului său, 1949-1951, pictură în ulei pe lemn, 82,87 x 121,92 centimetri. Muzeul de artă al Universității Brigham Young, 1969

11-17 mai

Mosia 18-24

Am intrat într-un legământ cu El

În timp ce citiți Mosia 18-24, gândiți-vă la oamenii cărora le predați. Ce știți despre ei? Duhul Sfânt vă poate oferi gânduri inspirate și vă poate ajuta să identificați adevărurile Evangheliei cele mai relevante pentru ei.

Consemnați-vă impresiile

Imagine
icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Invitați membrii clasei să sugereze unele principii sau declarații despre adevăr pe care le-au descoperit studiind Mosia 18-24. (Unele principii sunt menționate în rezumatul acestei săptămâni din Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii.) Îndemnați-i să împărtășească versete din Mosia 18-24 care predau aceste principii. Ce experiențe au avut cu privire la aceste adevăruri?

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina

Mosia 18:1-16

Botezul include legământul de a-L sluji pe Dumnezeu și a fi martori ai Săi.

  • Poate că, în timp ce citiți Mosia 18 și vă pregătiți să predați, vă veți simți inspirat să ajutați membrii clasei dumneavoastră să își aducă aminte de legământul făcut la botezul lor și să cugete asupra lui. Iată un mod în care puteți face aceasta: invitați membrii clasei să lucreze împreună pentru a scrie pe tablă cât mai multe expresii pe care și le amintesc, care au legătură cu descrierea pe care o face Alma cu privire la legământul botezului. După ce termină, membrii clasei ar putea citi Mosia 18:8-10 și adăuga orice altceva lipsește. (De asemenea, pot adăuga expresii din D&L 20:37, 77 și 79.) Poate fi util să-i întrebați ce înseamnă fiecare expresie și ce pot face pentru a ține acea parte a legământului făcut la botez. Cum ne binecuvântează Domnul în timp ce ne străduim să respectăm partea noastră de legământ?

  • În timp ce ucenicii lui Alma se pregăteau să fie botezați, Alma i-a învățat că faptul de a se alătura „turmei lui Dumnezeu” presupunea intrarea într-un legământ de a-L urma pe Dumnezeu și a avea grijă de copiii Săi (vedeți Mosia 18:8-9). Poate că membrii clasei ar putea împărtăși experiențe în care ei sau o persoană pe care o cunosc au fost întăriți de altcineva care și-a respectat legământul făcut la botez așa cum este descris în Mosia 18:8-10. De exemplu, când i-a alinat cineva sau când i-a ajutat să-și poarte poverile? Cum ne-au inspirat aceste experiențe să ne ținem legământul? De asemenea, le puteți aminti membrilor clasei despre felul în care Abinadi a fost „[martor al] lui Dumnezeu în toate timpurile și în toate lucrurile și în toate locurile” (versetul 9). Ce putem învăța din exemplul lui, pe măsură ce căutăm să respectăm această parte a legământului nostru?

Imagine
botez în ocean

Când suntem botezați, facem legământ să Îl slujim pe Dumnezeu și să le slujim altora.

Mosia 18:17-31

Poporul lui Dumnezeu este unit.

  • Mosia 18:17-31 descrie poruncile pe care Alma le-a dat oamenilor poporului său pentru a-i ajuta să devină uniți ca membri ai Bisericii lui Hristos. Pentru a ajuta membrii clasei să se gândească la modul în care aceste porunci pot fi puse în practică în viața lor, îi puteți ruga să cerceteze aceste versete în grupuri mici și să facă o listă cu poruncile pe care le găsesc. Cum i-ar ajuta pe membrii episcopiei faptul de a ține aceste porunci să simtă că sunt mai uniți? Există vreun obiectiv pe care membrii clasei și-l pot stabili individual sau ca grup pentru a urma exemplul poporului lui Alma?

  • Unii oameni se întreabă, de ce avem nevoie de o biserică? Pentru a ajuta membrii clasei să răspundă la această întrebare, puteți desena pe tablă o schiță a unei clădiri a Bisericii și puteți scrie această întrebare sub ea. Apoi, membrii clasei pot cerceta Mosia 18:17-31 și pot scrie pe tablă posibile răspunsuri pe care le găsesc în aceste versete. De asemenea, pot găsi răspunsuri în fragmentul din cuvântarea vârstnicului Christofferson din „Resurse suplimentare”. Dacă doriți, puteți ruga câțiva membri ai clasei să facă o interpretare de roluri despre cum ar răspunde unui prieten care nu crede că este necesar să avem o biserică organizată. De ce suntem recunoscători să fim membri ai Bisericii?

  • Deși ne-ar plăcea să credem că toată lumea se simte binevenită la biserică, din nefericire, nu fiecare se simte așa. Ce lucruri pe care le învățăm din Mosia 18:17-31 ne pot ajuta să creăm un loc în care toată lumea se simte binevenită?

Mosia 21-24

Domnul ne poate ușura poverile.

  • Poverile pe care membrii clasei dumneavoastră le poartă sunt diferite de cele purtate de poporul lui Limhi sau de poporul lui Alma în timp ce se aflau în captivitate. Dar mesajele din aceste relatări pot fi puse în practică în viața tuturor celor care se simt copleșiți de adversitate sau circumstanțe dificile. Invitați membrii clasei să împărtășească un lucru pe care îl învață din Mosia 21-24 despre cum ne poate ajuta Dumnezeu în mijlocul încercărilor. (Pentru un rezumat al acestor relatări, vedeți L. Tom Perry, „Puterea izbăvirii”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 94-97.) Membrii clasei pot împărtăși, de asemenea, momente în care, asemenea cazului poporului lui Alma, Dumnezeu Și-a îndeplinit promisiunea față de ei că le va ușura poverile și îi va vizita în suferințele lor (vedeți Mosia 24:14).

  • Poate fi util pentru membrii clasei să petreacă câteva minute descriind câteva provocări personale cu care s-au confruntat și cugetând la modurile în care Domnul îi ajută să își poarte poverile. Există vreun pasaj din Mosia 21-24 care îi inspiră să se îndrepte spre Domnul în momentele în care au parte de adversitate? Ce legătură are promisiunea Domnului din Mosia 24:14 făcută poporului lui Alma cu legământul pe care îl facem cu Domnul la botez (vedeți Mosia 18:8-10)?

Imagine
icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Pentru a încuraja membrii clasei să citească Mosia 25-28, rugați-i să se gândească la o cunoștință care s-a îndepărtat de Evanghelie. Spuneți-le că, în timp de citesc aceste capitole, pot găsi sugestii despre cum să ajute acea persoană să revină pe cărarea Evangheliei.

Imagine
icon indicând resurse

Resurse suplimentare

De ce avem nevoie de Biserică?

Vârstnicul D. Todd Christofferson a spus: „Îmi dau seama că există persoane care se consideră religioase sau spirituale și, totuși, resping apartenența la o biserică sau chiar nevoia unei astfel de instituții. Pentru ele, obiceiurile religioase sunt pur personale. Totuși, Biserica este opera Sa, a Celui în care ne regăsim spiritualitatea ‒ Isus Hristos. Merită să ne oprim și să ne gândim de ce alege El să folosească o biserică, Biserica Sa, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, pentru a duce la îndeplinire lucrarea Sa și a Tatălui Său”.

Apoi, vârstnicul Christofferson a împărtășit motive pentru care Domnul a organizat o Biserică (vedeți „De ce Biserica”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 108-111).

  • „De a predica vestea bună a Evangheliei lui Isus Hristos și a înfăptui rânduielile salvării, cu alte cuvinte, de a aduce oamenii la Hristos.”

  • „De a crea o comunitate de sfinți care să se susțină unii pe alții pe «calea strâmtă și îngustă care duce până la viața veșnică»” [2 Nefi 31:18]… Uniți în credință, ne învățăm și ne edificăm unii pe alții și ne străduim să ne apropiem de măsura deplină a uceniciei.”

  • De a oferi „o adunare săptămânală de repaus și reînnoire, un timp și un loc în care să uităm de lume – sabatul”.

  • „De a îndeplini obiective necesare care nu pot fi realizate în mod individual sau în grupuri mai mici, [inclusiv] eradicarea sărăciei… [aducerea Evangheliei] lumii întregi… [construirea și administrarea de] temple, case ale Domnului, în care se pot înfăptui rânduieli și legăminte vitale.”

  • De a face disponibile chei ale preoției cu ajutorul cărora „deținătorii preoției din cadrul Bisericii păstrează doctrina Salvatorului pură și rânduielile Sale salvatoare intacte… îi ajută pe cei care doresc să le primească să se pregătească, evaluează dacă cei care le solicită sunt pregătiți și demni și, apoi, le înfăptuiesc… [și identifică] atât adevărul, cât și falsitatea”.