Seminar
Unitatea 1: ziua 2 – Marea apostazie


Unitatea 1: ziua 2

Marea apostazie

Introducere

Isus Hristos a întemeiat Biserica Sa în timpul slujirii Sale pe pământ. Președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, a explicat: „După înălțarea lui Hristos, apostolii au continuat să folosească cheile pe care le-a lăsat El. Dar, pentru că membrii nu au mai fost supuși și și-au pierdut credința, apostolii au murit fără ca aceste chei să fie trecute mai departe succesorilor. Noi numim acest episod tragic „apostazie”(„Biserica adevărată și vie”, Ensign sau Liahona, mai 2008, p. 21). Din cauza apostaziei răspândite, autoritatea preoției nu a mai existat printre oameni. Înțelegerea marii apostazii ne ajută să înțelegem mai bine necesitatea restaurării Evangheliei lui Isus Hristos în zilele din urmă.

Isus Hristos a întemeiat Biserica Sa când a fost pe pământ.

În desenul alăturat, corelați părțile independente din stânga cu mecanismul sau echipamentul de care aparțin situat în dreapta:

Imagine
calculator, bicicletă, mașină

Cât de utile sunt aceste mecanisme fără părțile pe care le-ați corelat cu ele? Comparați acest lucru cu Biserica Domnului. Există părți esențiale care, dacă sunt îndepărtate din Biserica lui Isus Hristos, ar duce la incapacitatea acesteia de a mai funcționa sau chiar exista?

  1. În jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, scrieți titlul: Elemente esențiale ale Bisericii lui Isus Hristos. Pe măsură ce descoperiți diferite elemente în timpul acestei lecții, scrieți-le sub acest titlu.

Citiți Efeseni 2:19-22 și marcați temelia pe care Isus Hristos a clădit Biserica Sa în timpul slujirii Sale în viața muritoare. De ce credeți că apostolii și profeții sunt considerați „temelia” Bisericii? Cine este piatra din capul unghiului?

În jurnalul pentru studiul scripturilor, adăugați în lista voastră cu elemente esențiale ale Bisericii lui Isus Hristos următorul adevăr: Apostolii și profeții formează temelia Bisericii lui Isus Hristos.

Ce se întâmplă în această ilustrație?

Imagine
Hristos rânduindu-i pe apostoli

Citiți Ioan 15:16 și căutați un alt element al Bisericii lui Isus Hristos care este esențial pentru salvarea copiilor lui Dumnezeu.

Înainte de înălțarea Salvatorului, El le-a dat apostolilor Săi autoritatea de a conduce Biserica și de a acționa în numele lui Dumnezeu pentru salvarea copiilor Săi. Această autoritate a preoției include cheile preoției sau drepturile de a conduce Biserica și de a înfăptui rânduielile necesare salvării. În jurnalul pentru studiul scripturilor, adăugați în listă următorul adevăr: Autoritatea preoției este necesară pentru a primi rânduielile și legămintele necesare salvării.

Imagine
Vârstnicul D. Todd Christofferson

Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a descris un alt element esențial al adevăratei Bisericii: „Adevărurile și doctrina pe care le-am primit au fost date și vor continua să fie date prin revelație divină. În anumite religii… aspectele referitoare la doctrine pot duce la diferențe de opinii între ele… Noi prețuim învățătura care ne lărgește înțelegerea, dar azi, în Biserică, la fel ca și în Biserica din trecut, stabilirea doctrinei lui Hristos sau corectarea abaterilor de la doctrină sunt o chestiune ce ține de revelație divină transmisă celor pe care Domnul îi înzestrează cu autoritatea apostolică” („Doctrina lui Hristos”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 86).

Potrivit celor spuse de vârstnicul Christofferson, care este unul dintre rolurile esențiale ale profeților și apostolilor?

O doctrină este un adevăr fundamental, neschimbător despre Evanghelia lui Isus Hristos. De ce credeți că este esențial ca doctrina adevărată să fie predată și înțeleasă corect în Biserica Domnului?

În jurnalul pentru studiul scripturilor, adăugați în lista voastră următorul adevăr: Apostolii și profeții stabilesc doctrina corectă prin intermediul revelației divine.

Deși sunt multe doctrine ale Evangheliei lui Isus Hristos, vă încurajăm să dobândiți o înțelegere mai profundă a următoarelor doctrine de bază prin participarea la orele de seminar. Acest lucru vă va ajuta să vă întăriți mărturia și să vă pregătiți să predați altora Evanghelia.

  • Dumnezeirea

  • Planul salvării

  • Ispășirea lui Isus Hristos

  • Dispensație, apostazie și restaurare

  • Profeți și revelație

  • Preoția și cheile preoției

  • Rânduielile și legămintele

  • Căsătorie și familie

  • Porunci

  1. Alegeți una dintre doctrinele de bază de mai sus. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți motivul pentru care acea doctrină este importantă pentru voi.

Acordați atenție acestor doctrine pe parcursul studiului vostru din Doctrină și legăminte de anul acesta și încercați să vă aprofundați cunoașterea și înțelegerea acestora.

Pentru a identifica un alt element esențial al Bisericii Domnului, priviți următoarele ilustrații și gândiți-vă ce au în comun.

Imagine
rânduieli

O rânduială este un act sacru, oficial înfăptuit de cineva care are autoritatea corespunzătoare a preoției și autoritatea de a înfăptui rânduiala respectivă. De ce credeți că rânduielile sunt un element esențial al Bisericii lui Isus Hristos? (Pentru a vă ajuta să răspundeți la această întrebare, citiți Ioan 3:5. Apoi, gândiți-vă la ce s-ar întâmpla dacă nu ați putea primi rânduielile botezului și confirmării și dacă nu ați putea primi darul Duhului Sfânt.)

Un legământ este „o înțelegere între Dumnezeu și om, ei neacționând de la egal la egal în acest legământ. Dumnezeu oferă condițiile pentru legământ, iar oamenii sunt de acord să facă ceea ce le cere El. Dumnezeu le promite oamenilor anumite binecuvântări pentru supunerea lor” (Ghid pentru scripturi, „Legământ”, scriptures.lds.org). O rânduială reprezintă mijlocul prin care noi facem legăminte cu Dumnezeu și primim binecuvântări ținând aceste legăminte.

Toate rânduielile preoției necesare salvării sunt însoțite de legăminte, care sunt înțelegeri sacre cu Dumnezeu. În jurnalul pentru studiul scripturilor, adăugați în listă următorul adevăr: În Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă putem primi rânduielile necesare pentru salvarea noastră.

Când S-a aflat pe pământ, Isus Hristos a stabilit că fiecare dintre elementele despre care ați învățat sunt părți esențiale ale Bisericii Sale. După ce a murit, a înviat și S-a înălțat la cer, El a continuat să îi conducă și să îi îndrume pe apostolii Săi prin intermediul revelației. Sub conducerea apostolilor, Biserica din vechime s-a răspândit repede și mii de oameni au fost botezați. S-au format congregații de sfinți în întregul imperiu Roman (care includea Spania, Turcia, Grecia, Italia, Siria și alte părți ale Europei, ale Asiei și Africii). Vârstnici, episcopi, diaconi, preoți, învățători și evangheliști (patriarhi) au fost chemați și li s-a dat autoritatea corespunzătoare a preoției de către apostoli.

Marea apostazie a avut loc în timpul secolelor care au urmat slujirii Domnului în viața muritoare.

În pofida eforturilor apostolilor, Biserica din perioada de început a avut parte de amenințări atât din interiorul ei, cât și din exterior. Citiți următoarele fragmente scripturale și identificați câteva dintre aceste amenințări:

Faptele apostolilor 12:1-3

Faptele apostolilor 20:29-30

2 Timotei 4:1-4

2 Petru 2:1-2

  1. De ce credeți că aceste amenințări erau atât de periculoase pentru Biserică? Scrieți gândurile voastre în jurnalul pentru studiul scripturilor.

Președintele Boyd K. Packer, președinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a vorbit despre pierderile suferite în acea vreme de Biserica din vremurile Noului Testament:

Imagine
Președintele Boyd K. Packer

„Iacov a fost ucis în Ierusalim de către Irod. Petru și Pavel au murit la Roma. Tradiția spune că Filip a călătorit spre est. Mai mult decât atât nu cunoaștem.

S-au împrăștiat, au predicat, au depus mărturie și au întemeiat Biserica. Și au murit pentru crezurile lor, iar după moartea lor, au urmat secolele întunecate ale apostaziei” („Cei Doisprezece”, Ensign sau Liahona, mai 2008, p. 84).

Ce se întâmplă cu o clădire dacă îi este distrusă fundația?

Prăbușirea Bisericii din perioada de început este numită marea apostazie. Apostazia are loc când oamenii se îndepărtează de adevărurile Evangheliei și îi resping pe slujitorii autorizați ai Domnului.

Imagine
Președintele Boyd K. Packer

Președintele Packer a explicat mai mult despre cea mai importantă pierdere care a avut loc din cauza marii apostazii: „Cel mai prețios lucru care s-a pierdut în timpul apostaziei a fost autoritatea deținută de Cei Doisprezece – cheile preoției. Pentru ca Biserica să fie Biserica Sa trebuie să existe un Cvorum al celor Doisprezece care să dețină cheile și să le confere altora” („Cei Doisprezece”p. 84).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Ce efect are pierderea autorității preoției asupra celorlalte elemente esențiale ale Bisericii?

    2. De ce nu a existat niciun mod de a repara Biserica fără profeți și apostoli, fără autoritatea preoției și o cunoaștere corectă a doctrinei lui Isus Hristos?

Imagine
Președintele Boyd K. Packer

Despre această perioadă istorică, președintele Packer a spus: „Pe măsură ce secolele au trecut, flacăra a început să pâlpâie și s-a stins. Rânduieli au fost modificate sau abandonate. Linia autorității a fost întreruptă, iar autoritatea de a-L conferi pe Duhul Sfânt ca dar a dispărut. Epoca întunecată a apostaziei a cuprins lumea” („The Cloven Tongues of Fire”, Ensign, mai 2000, p. 8).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarea întrebare: De ce credeți că este important să înțelegeți marea apostazie și consecințele ei?

Pe măsură ce veți studia Doctrină și legăminte și Joseph Smith – Istorie în cadrul acestui curs de seminar, veți învăța că a fost necesară o restaurare a adevărului și a autorității preoției pentru a birui efectele marii apostazii. Restaurarea înseamnă „restabilirea de către Dumnezeu a adevărurilor și rânduielilor Evangheliei Sale printre oamenii de pe pământ. Evanghelia lui Isus Hristos a dispărut de pe pământ din cauza apostaziei care a urmat slujirii în viața muritoare a apostolilor lui Hristos. Acea apostazie a făcut necesară restaurarea Evangheliei” (Ghid pentru scripturi, „Restaurarea Evangheliei”, scriptures.lds.org).

Pe măsură ce veți studia, veți recunoaște că fiecare dintre elementele esențiale ale Bisericii lui Isus Hristos a fost restaurat pe pământ prin intermediul profetului Joseph Smith. Domnul a întemeiat din nou Biserica Sa cu scopul de a oferi salvare întregii lumi.

  1. Explicați unui membru al familiei sau unui prieten (personal) elementele esențiale ale Bisericii lui Isus Hristos și cum au fost pierdute în perioada de început a Bisericii. Explicați de ce este important să înțelegem marea apostazie. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți cum a decurs discuția și cum a reacționat membrul familiei sau prietenul cu care ați discutat.

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat lecția „Marea apostazie” și am încheiat-o în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu: