Seminar
Unitatea 2: ziua 3 – Joseph Smith – Istorie 1:27-54; Doctrină și legăminte 2


Unitatea 2: ziua 3

Joseph Smith – Istorie 1:27-54; Doctrină și legăminte 2

Introducere

Tânărul Joseph Smith a continuat să afirme că avusese o viziune și a continuat să fie persecutat pentru acest lucru. La vârsta de 17 ani, când Joseph se ruga, într-o seară, un înger pe nume Moroni i-a apărut și i-a spus că Dumnezeu avea o lucrare pe care Joseph trebuia s-o facă, incluzând traducerea unei cronici din vechime scrisă pe plăci de aur. În timp ce explica rolul lui Joseph în restaurarea Evangheliei, Moroni a citat câteva profeții din Biblie, inclusiv profeția lui Maleahi despre întoarcerea lui Ilie. A doua zi, Joseph Smith s-a dus pe dealul unde Moroni spusese că erau îngropate plăcile de aur. Acolo, el a primit mai multe instrucțiuni de la Moroni.

Joseph Smith – Istorie 1:27-29

Joseph Smith se roagă pentru a fi iertat.

În cadrul lecției de astăzi, veți învăța mai multe despre tânărul Joseph Smith. Citiți Joseph Smith – Istorie 1:27-29 și asemănați aceste versete cu viața voastră.

Gândiți-vă la situațiile și sentimentele de care Joseph Smith a avut parte în tinerețe. În ce mod sunt acestea asemănătoare cu cele cu care vă confruntați?

În Joseph Smith – Istorie 1:28, Joseph a scris că, deși nu era vinovat de vreun păcat mare, el nu acționase întotdeauna așa cum trebuie să acționeze cineva care era chemat de Dumnezeu. Putem învăța lecții importante din modul în care Joseph Smith a acționat ca răspuns la ceea ce făcuse greșit.

  1. Recitiți sfârșitul versetului Joseph Smith – Istorie 1:28 și, apoi, scrieți în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor despre modul în care a acționat Joseph Smith ca răspuns la ceea ce făcuse greșit. De asemenea, enumerați unul sau două principii pe care le-ați învățat din exemplul lui Joseph.

Unele dintre adevărurile pe care le putem învăța din Joseph Smith – Istorie 1:28 sunt: Când ne recunoaștem păcatele și ne pare rău pentru că le-am comis, ne putem ruga la Tatăl Ceresc pentru a fi iertați. Ne putem ruga pentru a cunoaște situația noastră în fața lui Dumnezeu.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la întrebarea următoare: În ce mod vă este de ajutor rugăciunea pe care o faceți pentru a cunoaște situația voastră în fața lui Dumnezeu?

Citiți următoarea declarație a vârstnicului Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, pentru a înțelege mai bine cum ne poate ajuta rugăciunea să ne cunoaștem situația în fața lui Dumnezeu și să recunoaștem schimbările pe care El dorește să le facem:

Imagine
Vârstnicul Neil L. Andersen

„Cum hotărâm pe ce anume ar trebui să se concentreze pocăința noastră? [Îi putem] înălța, cu umilință, o rugăminte Domnului: «Tată, ce vrei să fac?». Răspunsurile vin. Simțim schimbările pe care trebuie să le facem. Domnul ne spune în mintea și în inima noastră.

Apoi, ni se permite să alegem: ne vom pocăi sau vom trage obloanele peste fereastra noastră deschisă către ceruri?” („Pocăiți-vă… ca Eu să vă pot vindeca”, Ensign sau Liahona, nov. 2009, p. 41).

Amintiți-vă că Tatăl Ceresc este dornic să ne ierte când ne exercităm credința în Isus Hristos și facem ceea ce este necesar pentru a ne pocăi de păcatele noastre.

Joseph Smith – Istorie 1:30-35

Îngerul Moroni i se arată lui Joseph Smith.

În timp ce Joseph Smith se ruga pentru a fi iertat, îngerul Moroni i s-a arătat. Citiți Joseph Smith – Istorie 1:30-32 și încercați să vă imaginați cum a fost această experiență.

Imagine
Moroni i se arată lui Joseph Smith în camera sa.

Citiți Joseph Smith – Istorie 1:33 și găsiți mesajul pe care Moroni i l-a transmis lui Joseph Smith. Puteți să marcați cuvinte sau fraze care arată că Domnul avea o lucrare pe care să o facă Joseph Smith. Gândiți-vă cum s-a simțit Joseph când a aflat ce avea Domnul să facă prin intermediul lui.

  1. Moroni a profețit că numele lui Joseph Smith avea să fie „pomenit și de bine și de rău printre toate popoarele” (Joseph Smith – Istorie 1:33). În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți despre o dovadă pe care ați văzut-o și care demonstrează că această profeție se îndeplinește.

De asemenea, Moroni i-a spus lui Joseph Smith despre lucrarea pe care urma să o îndeplinească. Citiți Joseph Smith – Istorie 1:34-35 și identificați ce presupunea acea lucrare.

Joseph Smith – Istorie 1:-36-49; Doctrină și legăminte 2

Moroni îl instruiește și îl avertizează pe Joseph Smith.

În Joseph Smith – Istorie 1:36-42, citim că Moroni a citat multe profeții din Biblie pentru a explica faptul că restaurarea Evangheliei urma să înceapă. Pe măsură ce citiți aceste versete, puteți marca referințele la fragmentele din scripturi menționate.

Citiți Joseph Smith – Istorie 1:38-39. În anul 1876, Brigham Young a solicitat ca aceste cuvinte ale lui Moroni din aceste versete să fie adăugate în cartea Doctrină și legăminte ca secțiunea 2. Profeția despre întoarcerea lui Ilie a fost una dintre primele revelații oferite în această dispensație și este de o asemenea importanță, încât ea apare și în Vechiul Testament (Maleahi 4:5-6), Noul Testament (Luca 1:17) și Cartea lui Mormon (3 Nefi 25:5-6). Puteți scrie aceste referințe lângă Joseph Smith – Istorie 1:38-39 și Doctrină și legăminte 2.

Imagine
Președintele Henry B. Eyring

Președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, a spus următoarele lucruri despre Ilie și puterea preoției pe care el avea să o restaureze: „Este important să știm de ce a promis Domnul că îl va trimite pe Ilie. Ilie a fost un mare profet cu o mare putere care i-a fost dată de Dumnezeu. El a deținut cea mai mare putere pe care Dumnezeu o dă copiilor Săi: a deținut puterea de pecetluire, puterea de a lega pe pământ și de a fi legat în ceruri” („Inimi legate împreună”, Liahona, mai 2005, p. 78).

Folosind explicația președintelui Eyring pentru a vă ajuta, rezumați cu propriile cuvinte Doctrină și legăminte 2:1:

Doctrină și legăminte 2:2 se referă la promisiunile făcute strămoșilor. Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a clarificat cine sunt acești strămoși și ce promisiuni le sunt făcute: „Cine sunt strămoșii? Ei sunt Avraam, Isaac și Iacov, cărora le-au fost făcute promisiunile. Care sunt promisiunile? Ele sunt promisiunile legate de continuarea unității familiei în eternitate” (The Millennial Messiah: The Second Coming of the Son of Man [1982], p. 267).

Imagine
Președintele Joseph Fielding Smith

Pe lângă faptul că se referă la profeții Avraam, Isaac și Iacov din Vechiul Testament, „strămoșii”, așa cum a explicat președintele Joseph Fielding Smith, se referă și la alții: „[Strămoșii] sunt strămoșii noștri decedați, care au murit fără privilegiul de a primi Evanghelia, dar care au primit promisiunea că va veni timpul în care le va fi acordat acest privilegiu. Copiii sunt cei care trăiesc acum, care pregătesc informațiile genealogice și care înfăptuiesc, în temple, rânduielile pentru și în folosul celor morți” (Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume [1954-1956], 2:127).

Folosind explicațiile de mai sus, rezumați cu propriile cuvinte Doctrină și legăminte 2:2:

Doctrină și legăminte 2:3 afirmă că întregul pământ va fi complet devastat dacă Ilie nu va veni. Președintele Joseph Fielding Smith a explicat de ce s-ar întâmpla acest lucru: „De ce ar fi pământul devastat? Pur și simplu pentru că, dacă nu [ar] exista o legătură sudată între părinți și copii – care este lucrarea pentru cei morți – atunci noi toți [am] fi respinși; întreaga lucrare a lui Dumnezeu [ar] eșua și [ar] fi complet devastată” (Doctrines of Salvation, 2:122; vezi, de asemenea, D&L 128:17-18).

Folosind această explicație, rezumați cu propriile cuvinte Doctrină și legăminte 2:3:

Mai jos găsiți câteva exemple de adevăruri care pot fi identificate în Doctrină și legăminte 2:1-3. Asociați adevărul cu versetul corespunzător în care acesta este propovăduit.

  1. Dumnezeu avea să-l trimită pe Ilie pentru a restaura puterea de pecetluire pe pământ înainte de a Doua Venire a lui Isus Hristos.

  1. D&L 2:1

  1. Inimile noastre se pot întoarce către membrii familiei noastre și putem înfăptui rânduieli prin care să fim uniți cu ei pentru eternitate.

  1. D&L 2:2

  1. Dacă familiile nu sunt unite prin puterea pecetluirii, pământul va fi devastat la a Doua Venire a lui Isus Hristos.

  1. D&L 2:3

  1. ținând cont de ceea ce ați învățat din Doctrină și legăminte 2, scrieți în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor câteva propoziții în care să explicați ce simțiți în legătură cu importanța întoarcerii lui Ilie.

Spre sfârșitul acestui an, când veți studia Doctrină și legăminte 110, veți învăța cum s-a îndeplinit această profeție când Ilie s-a întors și a conferit puterea de pecetluire profetului Joseph Smith.

După ce Moroni i-a spus lui Joseph Smith despre întoarcerea lui Ilie, a citat alte profeții despre restaurare și i-a dat instrucțiuni suplimentare despre plăcile de aur, el a plecat (vezi Joseph Smith – Istorie 1:42-43). Citiți Joseph Smith – Istorie 1:44-45 și aflați ce s-a întâmplat după plecarea lui Moroni.

Citiți Joseph Smith – Istorie 1:46-49 și căutați de câte ori i-a repetat Moroni lui Joseph Smith mesajul său. De câte ori i-a transmis Moroni lui Joseph Smith mesajul său?

Un adevăr pe care îl deprindem de aici este că Domnul și slujitorii Săi repetă deseori învățăturile importante.

Gândiți-vă la rugăciunile de împărtășanie. De ce sunt acestea repetate exact la fel în fiecare săptămână? Gândiți-vă la învățături pe care le-ați auzit repetându-se în scripturi sau în timpul conferințelor generale.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, enumerați exemple de învățături pe care le-ați auzit repetându-se și, apoi, explicați de ce credeți că Domnul și slujitorii Săi repetă deseori învățăturile. Asigurați-vă că descrieți cum ați putea pune în practică acest adevăr în acest an.

Joseph Smith – Istorie 1:50-54

Joseph se duce pe deal și dezgroapă plăcile, Urimul și Tumimul și platoșa.

Joseph Smith – Istorie 1:50-51 explică faptul că, după ce i-a spus tatălui său despre vizitele lui Moroni, Joseph s-a dus pe dealul unde erau îngropate plăcile de aur.

  1. Imaginați-vă cum v-ați simți dacă ați fi Moroni și l-ați vizita pe Joseph Smith după ce ați așteptat peste 1.400 de ani pentru ca plăcile să fie dezgropate și traduse. În timp ce vă imaginați acest lucru, citiți Joseph Smith – Istorie 1:52-54 și, apoi, scrieți în jurnalul pentru studiul scripturilor cum v-ați fi simțit în timpul acestei experiențe.

În lecția următoare, veți afla ce s-a întâmplat la sfârșitul perioadei de așteptare de patru ani.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Joseph Smith – Istorie 1:27-54 și Doctrină și legăminte 2 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu: